SUA cer Arabiei Saudite să desfiinţeze unitatea de elită care îl protejează pe prinţul moştenitor

Mohammed bin Salman. Sursa: Facebook

Statele Unite cer Arabiei Saudite să desfiinţeze o unitate de elită saudită apropiată prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS, pe care au sancţionat-o deja cu privire la rolul pe care l-a jucat în asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în Turcia, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Îndemnăm Arabia Saudită să desfiinţeze acest grup şi să adopte reforme instituţionale sistematice şi mecanisme de control, pentru ca activitatea şi operaţiunile împotriva unor disidenţi să înceteze şi să înceteze definitiv”, a anunţat luni, în faţa presei, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

În raport declasificat al serviciilor americane de informaţii, publicat vineri, Statele Unite îl acuză pe puternicul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman de faptul că a ”validat” asasinarea jurnalistului saudit în 2018, în Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

Însă Washingtonul nu-l sancţionează pe tânărul lider, pentru a evita o ruptură a relaţiilor cu Riadul.

Statele Unite au sancţionat în schimb apropiaţi ai lui MBS şi Forţa de Intervenţie Rapidă – o unitate de elită însărcinată cu protecţia acestuia, acuzată de faptul că este puternic implicată în asasinat.

În urma unor critici dure din cauza lipsei unor măsuri punitive care să-l vizeze pe MBS, administraţia lui Joe Biden dă asigurări că vrea să-şi ”recalibreze” relaţiile cu Arabia Saudită, pentru a evita ca o astfel de crimă să se repete.

Ned Price îndeamnă de asemenea autorităţile saudite să acţioneze mai departe în privinţa drepturilor omului.

”Îndemnăm Arabia Saudită să adopte măsuri suplimentare în vederea ridicării interdicţiei de călătorie” care-i vizează pe activişti eliberaţi recent, a declarat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here