SUA, decizie care va înfuria China. Americanii au aprobat vânzarea de torpile MK-48 către Taiwan

Statele Unite au anunţat miercuri aprobarea vânzării a 18 torpile grele MK-48 către Taiwan pentru suma de 180 de milioane de dolari, tranzacţie care este de aşteptat să deranjeze China, informează Agerpres, care citează AFP.

Vânzarea „serveşte intereselor economice şi de securitate naţională ale Statelor Unite, ajutând (Taiwanul) să îşi modernizeze forţele armate şi să menţină o capacitate de apărare credibilă”, a anunţat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Această vânzare va ajuta, de asemenea, la „menţinerea stabilităţii politice, a echilibrului de putere şi a progresului economic în regiune”, se arată în comunicat.

Washingtonul consideră o prioritate strategică contracararea influenţei crescânde a Beijingului în regiune.

Torpilele MK-48, care sunt proiectate pentru a fi lansate de submarine, nu trebuie comandate unui furnizor deoarece provin din stocul Marinei SUA, a precizat Departamentul de Stat.

China consideră Taiwanul ca făcând parte din teritoriul său. Insula este condusă de un regim rival celui de la Beijing, după ce comuniştii au preluat puterea pe continent în 1949, la sfârşitul războiului civil chinez.

La rândul său, Washingtonul, care a întrerupt relaţiile diplomatice cu Taipei în 1979 pentru a recunoaşte autorităţile de la Beijing drept singurul reprezentant al Chinei, rămâne cel mai puternic aliat al Taiwanului şi principalul său furnizor de arme.

Preşedintele Donald Trump nu şi-a ascuns intenţiile de a consolida legăturile cu teritoriul insular, în special prin vânzarea de sisteme sofisticate de arme către Taipei.

China a cerut recent Franţei să „anuleze” un acord de vânzare de armament către Taiwan, subliniind că un asemenea acord ar putea „deteriora relaţiile sino-franceze”.

Potrivit presei din Taiwan, vânzarea se referă la echipamente pentru fregatele franceze vândute marinei din Taipei în anii 1990, caz care a provocat o criză diplomatică gravă între Paris şi Beijing.

1 COMENTARIU

  1. Foarte bine,sa-i enerveze si asa,dar mai ales sa-i condamne la plata de despagubiri uriase pentru crime impotriva umanitatii,prin ascundere INTENTIONATA de date medicale!!Si asta ar trebui sa fie atitudinea tuturor statelor afectate de pandemia provocata de partidul comunist chinez,sa nu mai foloseasca mana de lucru ieftina ,sa nu maj depinda in sectoare strategice de produsele chinezesti fabricate prost,in bataie de joc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here