SUA | Preşedintele Joe Biden va purta mască, după ce prima doamnă, Jill Biden, a fost testată pozitiv la COVID-19

Sursa: Facebook

Preşedintele american, Joe Biden, a cărui soţie, Jill, a fost testată pozitiv la COVID-19, va purta o mască sanitară ca măsură de precauţie, chiar dacă a fost supus marţi unui nou test care s-a dovedit a fi negativ, a anunţat Casa Albă, notează AFP, citată de Agerpres.

Şeful statului în vârstă de 80 de ani, care a fost testat negativ şi luni, „nu are niciun simptom”, a precizat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Karine Jean-Pierre.

Prima Doamnă a contractat COVID-19, însă prezintă doar simptome uşoare ale bolii.

Totuşi, Joe Biden a fost luni cu soţia sa şi „va purta mască atunci când va fi în interior şi înconjurat de oameni”, conform reglementărilor sanitare în vigoare, a declarat purtătoarea de cuvânt. „Preşedintele îşi va scoate masca atunci când se va afla la o distanţă suficient de mare faţă de celelalte persoane, atât în interior, cât şi în aer liber”, a mai spus ea.

Karine Jean-Pierre nu a făcut nicio precizare dacă preşedintele va purta mască la următorul summit G20 la New Delhi sau despre eventualele planuri ale Casei Albe în cazul în care Joe Biden va fi testat pozitiv înainte ori în timpul călătoriei.

„Preşedintele va fi testat la intervale regulate”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Jill Biden, 72 de ani, prezintă „doar simptome uşoare”, a indicat biroul ei, şi va rămâne la reşedinţa cuplului în Rehoboth Beach, statul Delaware (est).

Ea a mai fost testată pozitiv la COVID-19 cu un an în urmă.

Statele Unite au înregistrat o creştere a cazurilor de COVID-19 şi a spitalizărilor în ultimele săptămâni, mai scrie AFP. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here