- O analiză The Economist
Încă o săptămână, încă un termen-limită, încă o amânare. Duminică, Donald Trump și-a repetat ultimatumul către Iran – de a redeschide Strâmtoarea Ormuz sau de a se confrunta cu atacuri asupra centralelor sale electrice. „Deschideți naibii strâmtoarea, nebunilor, sau veți trăi în iad”, a scris el, într-o amenințare prezidențială plină de vulgarități emisă, probabil pentru prima dată, în Duminica Paștelui. [orig.: „Open the Fuckin’ Strait, you crazy bastards, or you’ll be living in Hell” – n.tr.]
Termenul-limită, deja amânat de două ori, fusese stabilit pentru ora 20:00, ora Washingtonului, luni. Trump l-a amânat acum (fără explicații) cu încă 24 de ore, până marți seara.
Apoi a venit indiciul săptămânal de diplomație — programat, ca de obicei, chiar înainte de deschiderea piețelor. Duminică noaptea, administrația i-a declarat unui jurnalist că mai face o ultimă încercare pentru un armistițiu. Cea mai recentă propunere, care ar urma să fie negociată prin Pakistan, ar începe cu un armistițiu temporar de două sau trei săptămâni. America dorește ca Iranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz în acest interval. Pauza ar urma să fie folosită pentru discuții privind un armistițiu permanent.
Ca și în cazul anunțurilor anterioare despre negocieri de pace, există puțin optimism în privința acesteia. Iranul dorește un sfârșit permanent al conflictului cu America și consideră că controlul asupra Ormuzului îl va ajuta să-și atingă acest obiectiv. Nu va dori să redeschidă strâmtoarea și să-i ofere lui Trump o pauză de la creșterea vertiginoasă a prețurilor energiei în schimbul a nimic mai mult decât un armistițiu temporar. Presa de stat a relatat, luni, că Iranul a respins propunerea. Întrebat despre negocieri la o conferință de pres,ă mai târziu în aceeași zi, Trump a spus doar că „avem un participant activ și dispus de cealaltă parte. Ar dori să poată încheia un acord”.
După mai mult de 15.000 de lovituri americane și israeliene în Iran și peste 5.000 de atacuri iraniene cu rachete și drone asupra Israelului și statelor din Golf, pagubele produse în întreaga regiune sunt deja uriașe. Totuși, fiecare parte insistă că este rezilientă și că învinge: războiul narativ a eclipsat conflictul real. Cu luptele ajunse acum în a șasea săptămână, devine însă tot mai clar că costurile sunt reale — iar dacă Trump își duce la capăt amenințările, va fi imposibil să se mai pretindă contrariul.
Bătălia narativă a fost evidentă în weekend, când America a desfășurat o operațiune pentru salvarea celor doi membri ai echipajului unui avion de vânătoare F-15 doborât deasupra Iranului. După orice criteriu rezonabil, a fost un succes. America a improvizat o misiune de salvare, adânc în teritoriul inamic, și și-a recuperat aviatorii fără a pierde soldați. A fost o lovitură de imagine pentru Iran, care mobilizase forțe paramilitare pentru a-i căuta pe americani și oferise recompense civililor care îi găseau.
Totuși, Iranul a încercat să prezinte operațiunea ca pe un eșec al Americii, deoarece aceasta a pierdut mai multe aeronave. Două au fost doborâte; restul au rămas blocate în nisip și au fost distruse de comando-uri americane pentru a preveni capturarea lor de către iranieni. Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Qalibaf, a publicat pe rețelele sociale o fotografie a unui avion ars. „Dacă Statele Unite mai obțin încă trei astfel de victorii, vor fi complet distruse”, a scris el.
Pentru SUA, costurile nu au fost neglijabile. Au pierdut un avion de atac la sol, A-10, două avioane cargo C-130, patru elicoptere MH-6 și chiar avionul F-15, la un cost total de aproximativ 300 de milioane de dolari. Dar aceasta reprezintă doar aproximativ 0,03% din bugetul anual de apărare al Americii. Pentagonul își poate permite probabil mai multe astfel de „victorii”.
Totuși, costurile războiului cresc într-adevăr. Conflictul a epuizat stocurile Americii de la interceptori pentru apărarea aeriană până la „muniții stand-off”, rachete sofisticate care pot fi lansate din afara teritoriului ostil. Pentagonul a pierdut mai multe avioane cisternă pentru realimentare în aer și un avion radar E-3 AWACS, unul dintre cele mai puțin de 20 din arsenalul său. Surse din domeniul apărării din regiune spun că baze aeriene folosite de trupele americane, precum al-Udeid din Qatar și Prince Sultan din Arabia Saudită, au suferit daune semnificative. Nimic din toate acestea nu a oprit mașina de război a Americii în Iran — dar va limita capacitatea SUA de a duce viitoare conflicte.
Statele din Golf au afișat o atitudine curajoasă, dar suferă. În ultimele zile, Iranul a lovit rafinării de petrol din Kuweit și Bahrain și o uzină petrochimică din Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Amploarea pagubelor nu este clară. Poliția a arestat rezidenți din Golf pentru distribuirea de fotografii ale consecințelor atacurilor iraniene, chiar și în grupuri private de WhatsApp, iar multe dintre loviturile asupra infrastructurii petroliere și de gaze au avut loc în zone izolate. Totuși, probabil că vor fi necesare luni de zile pentru reluarea producției la capacitate maximă după încheierea războiului.
Pagubele depășesc cu mult sectorul energetic. Conflictul i-a speriat atât pe vizitatori, cât și pe rezidenți. Multe hoteluri și restaurante funcționează la doar 15%–20% din capacitate. Mii de muncitori migranți au fost concediați. Chiar dacă prețul ridicat al combustibilului pentru avioane duce la creșterea tarifelor aeriene, companiile aeriene de stat din Golf vând bilete la reducere pentru a atrage călători nesiguri. Amenințările Iranului de a ataca companii americane au golit cartiere întregi. Arabia Saudită, de exemplu, a evacuat recent turnurile din districtul său financiar.
Majoritatea statelor din Golf au resurse financiare considerabile. Qatarul a cheltuit aproximativ 200 de miliarde de dolari pentru a găzdui un turneu de fotbal în 2022; își poate permite să repare instalațiile de gaze naturale sau să sprijine companiile afectate. Dubai a alocat deja 1 miliard de dirhami (272 de milioane de dolari) pentru susținerea economiei sale. Totuși, chiar dacă daunele fizice pot fi reparate, cele de imagine vor persista: Golful nu mai pare o oază de stabilitate.
Apoi, este Iranul. Într-un anumit sens, obsesia lui Donald Trump pentru centralele electrice a fost o distragere a atenției. De când a emis primul ultimatum, pe 21 martie, America și Israelul au bombardat cele mai mari combinate siderurgice ale Iranului, cea mai mare uzină petrochimică, una dintre cele mai prestigioase universități și principalul câmp de gaze naturale, doar pentru a enumera câteva. Adversarii Iranului nu și-au pus încă în aplicare cele mai apocaliptice amenințări — dar lovesc treptat o parte din infrastructura vitală a țării. Reluarea producției de oțel, una dintre principalele surse de venituri din exporturi non-petroliere ale Iranului, ar putea dura, de exemplu, un an.
Economia Iranului se afla deja într-o stare precară, înainte de război. Inflația anuală a depășit acum 50%. Prețurile alimentelor cresc și mai rapid. Pe măsură ce activitatea economică încetinește, unele firme au început să concedieze sau să trimită angajați în șomaj tehnic. Spre deosebire de statele din Golf, Iranul are puține resurse pentru a compensa aceste pierderi.
Întrebarea este, acum, cât de mult se vor înrăutăți lucrurile. Dacă Trump va merge mai departe cu atacuri extinse asupra centralelor electrice — ceea ce probabil ar constitui o crimă de război — pagubele ar fi enorme. Iranul a amenințat că va riposta cu lovituri similare asupra infrastructurii vitale din Golf. Un atac reușit asupra instalațiilor de desalinizare a apei ar putea face nelocuibile orașe întregi. Chiar dacă președintele își va schimba din nou poziția, costurile războiului vor continua să crească.
Pe măsură ce economia civilă a Iranului se prăbușește, economia sa militară se consolidează
