Democrațiile liberale nu trebuie să se teamă de mărirea capacității lor de supraveghere a populației, scrie Foreign Affairs. O analiză care pornește de la punctul de inflexiune pe care îl reprezintă pandemia de coronavirus, izbucnită în Wuhan, din punct de vedere al viitorului supravegherii în masă.
Există dileme în Occident, pentru că actuala pandemie ne-a demonstrat tuturor că fără monitorizare extinsă nu se poate acționa eficient. Dar o intruziune, după modelul patentat de China, ar putea duce la dispariția unei întregi culturi politice. Ce e de făcut atunci?
Foreign Affairs trece în revistă istoria ultimilor 200 de ani, în care statele occidentale au demonstrat că succesul în dezvoltarea economică și politică a mers oarecum strâns la pas și cu extinderea și rafinarea instrumentelor și strategiilor de monitorizare a populației. Crizele de sănătate publică au pus magistral în lumină avantajele. Iar modernizarea legislației a menținut totul în limite considerate acceptabile.
Lumea nu va mai fi la fel după Covid-19, e cert. Dar cum va fi ea?
- Analiza, pe larg, din Foreign Affairs, mai jos:
Coronavirusul și viitorul supravegherii
Noul coronavirus provoacă zeci de mii de decese și devastare economică, dar una dintre cele mai semnificative moșteniri ale acestuia va fi modul în care pandemiile se intersectează cu o altă perturbare globală majoră din ultimii ani – răspândirea supravegherii digitale permise de inteligența artificială (AI).
Măsurile de sănătate publică au depins întotdeauna de supraveghere, dar acest lucru a fost valabil mai ales în răspunsurile guvernelor la coronavirus. China, după ce inițial a suprimat știrile despre focarul din Wuhan, a folosit arsenalul de supraveghere pentru a combate pandemia. Aceste tehnici au variat de la implementarea a sute de mii de monitoare de cartier pentru a înregistra mișcările și temperaturile persoanelor, până la supravegherea în masă a datelor din telefonul mobil, traficul feroviar și zboruri, pentru a urmări persoanele care au călătorit în regiunile afectate.
Dar și țările democratice din Asia de Est au folosit puterea dată de resursele de supraveghere, pentru a lupta împotriva COVID-19, boala cauzată de coronavirus. Coreea de Sud a exploatat televiziunea cu circuit închis (CCTV) și datele cardului de credit pentru a urmări mișcările persoanelor, iar Taiwan a integrat sănătatea și alte baze de date, astfel încât toate spitalele, clinicile și farmaciile din Taiwan ar putea accesa informațiile de călătorie ale pacienților lor.
În timp ce se luptă pentru a reduce răspândirea virusului, democrațiile liberale occidentale se uită la instrumentele din China pentru limitarea focarului și se întreabă dacă ar trebui să adopte unele dintre aceste metode autoritare. În ultimul deceniu, China a construit un stat autoritar bazat pe supravegherea digitală, în timp ce concurează cu Statele Unite pe scena internațională pentru a stabili standarde globale și a modela infrastructura-cheie, exportând tehnologie 5G și sisteme orwelliane de recunoaștere facială. Suprapunerea acestor două fenomene globale – epidemiologice și tehnologice – va modela următorii câțiva ani din istoria lumii.
Țările din Asia de Est au demonstrat că un regim robust de supraveghere este esențial pentru combaterea unei pandemii.
Dar ce modele poate îmbrățișa Occidentul, astfel încât să profite de pe urma avantajelor generate de supravegherea prin sisteme de inteligență artificială, dar în același timp să nu-și sacrifice valorile liberale?
Deși slab înțeles la vremea respectivă, unul dintre cele mai mari impacturi pe termen lung ale atacurilor din 11 septembrie a fost supravegherea extinsă în Statele Unite și în alte democrații, atât în sectorul public, cât și în cel privat. În mod similar, unul dintre cele mai importante impacturi pe termen lung ale COVID-19 va fi redimensionarea supravegherii digitale pe tot Globul, determinată de necesitatea, din rațiuni de sănătate publică, de a monitoriza mai îndeaproape cetățenii. Miza este mare. Dacă democrațiile nu reușesc să transforme viitorul supravegherii globale în favoarea lor, concurenții autoritari sunt pregătiți să ofere lumii propriul model.
Atentul John Snow
Combaterea epidemiilor a necesitat mult timp monitorizarea populațiilor pentru a înțelege și apoi a limita răspândirea bolii. Unul dintre fondatorii epidemiologiei a fost pionier în utilizarea supravegherii pentru combaterea bolilor infecțioase. Era un medic pe nume John Snow.
Holera asiatică a sosit pentru prima dată în Regatul Unit în 1831. Primul val a ucis mii de oameni și focarele au recidivat ani după aceea. Unul dintre aceștia, în 1853, a ucis peste 10.000 de britanici.
În august și septembrie 1854, cartierul londonez Soho a îndurat un focar teribil. În trei zile, au murit 127 de persoane de pe o singură stradă. Snow locuia în apropiere, iar contactele sale locale i-au permis monitorizarea epidemiei. A „periat” districtul, intervievând familiile victimelor. Descoperirile l-au condus la o pompă de apă care s-a dovedit a fi sursa focarului. Cu un microscop, a găsit „particule albe” suspecte în apă. După aproximativ zece zile de la focar, el a convins autoritățile locale să îndepărteze mânerul pompei ca experiment. Cazurile de holeră din cartier au scăzut rapid. Snow a continuat să urmărească cu atenție cazurile, să întocmească date și să convingă autoritățile și medicii de legătura dintre apă și răspândirea holerei.
De atunci, fiecare stat funcțional a creat instituții care încearcă să protejeze sănătatea publică. Metodele și practicile moderne de sănătate publică au salvat sute de milioane de vieți. Și fiecare generație, de la Snow încoace, a folosit instrumente de supraveghere din ce în ce mai puternice în slujba binelui comun.
Într-adevăr, mai pe larg, supravegherea a fost esențială pentru o mare parte din progresele sociale și economice din ultimele două secole. În Regatul Unit, progresele cheie ale secolului al XIX-lea – cum ar fi cele care protejează lucrătorii copii și adulți – au necesitat noi regimuri de inspecție. Primul inspectorat, format din patru bărbați, fondat pentru a impune limite de muncă pentru copii în fabrici, a fost mic, dar precedentul său a însemnat enorm. Autoritățile au creat noi forțe de poliție, nu pe modelele existente sau de peste mări ale poliției secrete, ci „în concordanță cu profilul unei țări libere”. Exemplul britanic a ilustrat, de asemenea, cum proliferarea supravegherii a putut să nu compromită democrația; sistemul parlamentar al Regatului Unit a devenit mai democratic, pe măsură ce statul și-a arogat mai multe puteri în materie de supraveghere. În bine sau în rău, povestea dezvoltării economice și politice, în multe țări democratice, este inseparabilă de extinderea capacității statului de a-și monitoriza cetățenii.
Desigur, nu toate utilizările supravegherii statului sunt benigne. De-a lungul secolului XX, guvernele țărilor aparent democratice au folosit tehnici de supraveghere intruzive, cum ar fi înregistrarea, pentru monitorizarea adversarilor și limitarea dizidenței. În urma atacurilor din 11 septembrie, guvernul SUA și-a extins puterile. Pirueta spre o supraveghere mai largă după 11 septembrie 2001, a avut efecte secundare în sectorul privat: Statele Unite nu au adoptat acte privind protejarea comercială a confidențialității, permițând apariția unor companii precum Facebook și Google să facă profit din colectarea unor astfel de date.
COVID și control
La fel cum atacurile din 11 septembrie au introdus noi practici de supraveghere în Statele Unite, pandemia de coronavirus ar putea face același lucru pentru multe națiuni din întreaga lume. Țările afectate sunt, toate, dornice să își controleze mai bine cetățenii.
Fiecare stat funcțional are acum o strategie de sănătate publică pentru a combate COVID-19, care pune accentul pe monitorizarea rezidenților și pe încercarea de a influența comportamentul acestora. Dar nici Statele Unite, nici țările europene nu au folosit metodele de supraveghere răspândite și intruzive aplicate în Asia de Est. Până în prezent, abordarea occidentală promite să aibă mult mai puțin succes decât strategiile din Asia de Est.
Luați în considerare strategiile a cinci țări dintre Asiei de Est – de la democrațiile din Coreea de Sud și Taiwan, la statul chinez autoritar – care toate s-au bazat pe metode proeminente de supraveghere. Până în prezent, Coreea de Sud a combătut cu succes răspândirea COVID-19 folosind supravegherea clasică a sănătății publice prin teste la scară largă. Dar Seulul a urmărit, de asemenea, în mod intruziv persoanele potențial infectate, analizând tranzacțiile cu cardul de credit, înregistrările CCTV și alte date. Autoritățile locale au lansat date cu caracter personal, uneori cu consecința că persoanele fizice pot fi identificate public. Oficialii sud-coreeni își pot impune auto-carantina printr-o aplicație de telefon mobil pentru urmărirea locației.
Taiwanul a menținut numărul de cazuri foarte redus prin angajarea supravegherii stricte a persoanelor care intră în țară și distribuind pe larg aceste informații. În februarie, de exemplu, Taiwanul a anunțat că toate spitalele, clinicile și farmaciile din toată țara ar putea accesa istoriile de călătorie ale pacienților lor. Integrarea bazelor de date din sectorul public și privat în astfel de moduri s-ar dovedi dificilă în Regatul Unit sau Statele Unite sau în conformitate cu reglementările existente ale Uniunii Europene. La fel ca în Coreea de Sud, oficialii din Taiwan folosesc aplicații de telefon pentru a impune auto-carantina persoanelor suspectate.
Hong Kong le oferă celor care intră în țară o bandă electronică prin care poate fi monitorizată încălcarea carantinei. Singapore a ținut sub control pandemia folosind imagini colectate prin sistemul CCTV, ca și pedepse aspre pentru încălcarea normelor.
Dimensiunile Chinei o pun în situația de a fi cel mai semnificativ caz. Beijingul a eliminat cu succes răspândirea bolii. Da, pandemia a avut originea în China, dar asta nu diminuează succesul tangibil al strategiei de supraveghere pe scară largă a Chinei. Sistemul său de „gestionare a rețelei” împarte țara în secțiuni minuscule și le impune oamenilor să se supravegheze unul pe celălalt. Peste un milion de localnici monitorizează mișcările, iau temperaturile și aplică regulile privind activitățile rezidenților.
În același timp, China și-a valorificat panoplia de instrumente digitale. Companiile feroviare de stat, aeriene și principalii furnizori de telecomunicații impun tuturor clienților să prezinte cărți de identitate emise de guvern pentru a cumpăra carduri SIM sau bilete, permițând supravegherea în masă neobișnuit de precisă a persoanelor care au călătorit prin anumite regiuni. Aplicațiile pentru telefoanele inteligente etichetează persoanele ca fiind verzi (acces prin punctele de control ale orașului) sau ca portocaliu ori roșu (restricții de circulație). Autoritățile din Beijing au folosit algoritmi de recunoaștere facială pentru a identifica navetiștii care nu poartă mască sau care nu poartă în mod corespunzător.
Spre o democrație de supraveghere
Cu toate că multe țări din Asia de Est au reușit să limiteze răspândirea bolii, democrațiile occidentale par să fi fost luate pe nepregătite. Întrucât strategiile de sănătate publică depind de supravegherea populațiilor locale, guvernele occidentale se vor confrunta cu presiuni uriașe de a-și spori capacitățile de supraveghere pentru a păstra viitoarele pandemii. Epidemiologii, de exemplu, anticipează în viitorul apropiat o pandemie de gripă care poate ucide zeci de milioane.
Ca o urgență de sănătate publică, pandemia de coronavirus evidențiază punctele forte ale instrumentelor puternice de supraveghere des utilizate de state autoritare, precum China. Democrațiile liberale trebuie să găsească modalități de a profita de supravegherea legată de inteligența artificială, asigurâmndu-se în același timp că aceste tehnologii nu încalcă drepturile persoanelor. Și trebuie să lupte cu efortul global și ambițios al Chinei, de a reprezenta un sistem alternativ la cel liberal-democratic.
China exportă modelul său autoritar digital prin eforturi precum „Drumul mătăsii digitale”, brațul tehnologic al infrastructurii și investițiilor din China, Belt and Road Înitiative. Numai acest efort a strâns peste 17 miliarde de dolari în împrumuturi și investiții, inclusiv finanțare pentru rețele de telecomunicații, comerț electronic, sisteme de plăți mobile și proiecte de date mari din întreaga lume. Beijingul concurează acerb cu democrațiile în modelarea viitorului digital – lupta, de exemplu, asupra unor organisme de standardizare tehnică, cum ar fi Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) la Națiunile Unite.
Democrațiile liberale occidentale nu trebuie să se teamă de încercarea de a-și accentua puterile de supraveghere în scopuri de sănătate publică. Nu există nimic oximoronic în ideea de „supraveghere democratică”. La urma urmei, în ultimele două secole, Statele Unite și Regatul Unit și-au consolidat simultan instituțiile democratice, crescând în același timp puterile lor de supraveghere. Privind în viitor, democrațiile liberale ar trebui să identifice care sunt metodele demne de folosit, dintre cele la care s-a recurs în Asia de Est, și să le evite pe cele mai intruzive. În special, țările occidentale ar trebui să învețe din viteza de reacție și amploarea intervențiilor din Asia de Est.
Fiecare stat democratic funcțional, în vremuri normal, folosește mii de „John Snows” – oficiali de sănătate publică și facilitățile pe care le gestionează pentru urmărirea și testarea contactelor – dar democrațiile trebuie, de asemenea, să-și dezvolte capacități de rezervă, pentru a scala rapid această infrastructură până la zeci sau sute de mii de John Snows. Aceste forțe de supraveghere de rezervă ar trebui să fie supuse, în mod democratic, legislației și încorporate în organismele naționale de sănătate publică, cum ar fi Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor din Statele Unite, și în organizațiile locale de sănătate publică.
O astfel de structură ar elimina utilizarea serviciilor de securitate, a poliției, a armatei și a supravegherii în masă intruzive. Datele de sănătate publică ar trebui să fie îngrădite și închise în mod feroce și nu trebuie amplificate în mod obișnuit prin carduri de credit, CCTV sau date de imigrare în masă.
După cum a demonstrat Taiwanul, transparența guvernului și o societate civilă implicată sunt importante în lupta împotriva unei pandemii. Sectorul privat poate ajuta la consolidarea capacităților de rezervă pentru a pune la dispoziție mai multei ventilatoare sau teste medicale, însă democrațiile ar trebui să țină companiile de tehnologie digitală departe de informațiile sensibile și să dezvolte instrumente eficiente și transparente, care protejează agresiv confidențialitatea individuală.
O armată de rezervă de tip „John Snows” trebuie să fie construită pentru a stimula eforturile de sănătate publică, nu pentru a adăuga informații personale pentru alte utilizări.
După dezvoltarea acestui model pe plan intern, democrațiile trebuie să încerce să-l exporte la nivel global, pe măsură ce lumea se reconstruiește în urma pandemiei. Democrațiile trebuie să-și dubleze eforturile pentru a garanta că standardele globale – pentru IA, obiecte conectate digital (precum mașini sau frigidere) și chiar internetul în sine – care sunt acum formate în UIT și în alte forumuri nu au obiceiuri autoritare de supraveghere puse în ele proiecta. În mod similar, aceștia trebuie să lucreze prin intermediul agențiilor internaționale precum Organizația Mondială a Sănătății, precum și a rețelelor academice și al altor rețele, pentru a se asigura că principiile democratice guvernează gândirea internațională despre sănătatea publică.
Democrațiile trebuie să recunoască faptul că, în timp ce supravegherea intruzivă ar fi putut ajuta China să controleze răspândirea bolii, insensibilitatea autoritaristă și lipsa de transparență au fost o cauză primordială a focarului. Dar dacă vor avea succes în competiția globală cu state autoritare, cum ar fi China, democrațiile liberale nu pot pur și simplu predica. De asemenea, trebuie să și demonstreze că se poate avea succes.
