Surse CNN: Informaţii americane au ajutat Ucraina să scufunde Moskva

Sursa: www.kchf.ru/

Ucraina a avut ajutor din partea Statelor Unite când a ţintit, cu succes, cu rachete de croazieră preţioasa navă de război a Rusiei, luna trecută, afirmă surse citate de CNN, preluat de News.ro.

Forţele ucrainene, care au observat o navă de război rusească în Marea Neagră, au apelat la contactele americane pentru a confirma că este vorba despre Moskva, au declarat pentru CNN surse apropiate evenimentelor. SUA a răspuns că era Moskva şi a oferit informaţii despre locaţia sa.

Nu este clar dacă SUA ştia că Ucraina va încerca să lovească nava, însă SUA nu a fost implicată în acea decizie, afirmă sursele.

Nava s-a scufundat după ce a fost lovită de două rachete de croazieră ucrainene, în 14 aprilie, însemnând o lovitură uriaşă pentru armata rusă.

Incidentul, anunţat mai întâi de NBC News, reflectă poziţia administraţiei Biden tot mai înclinată spre a împărtăşi informaţii Ucrainei, ca parte a unei politici mai largi de a ajuta Ucraina să învingă Rusia decisiv pe câmpul de luptă şi de a-i slăbi semnificativ armata.

Acesta ridică însă semne de întrebare legate de liniile roşii ale SUA şi Rusiei când vine vorba despre sprijinul militar al SUA pentru Ucraina.

De câteva luni, SUA oferă forţelor ucrainene informaţii despre mişcările de trupe ruse în Ucraina, inclusiv discuţii interceptate despre planurile militare ale Rusiei. De asemenea, oferă Ucrainei informaţii maritime pentru a-i permite să înţeleagă ameninţările pe care le ridică navele ruseşti din Marea Neagră, dintre care multe trag rachete spre teritoriul ucrainean.

Totuşi, sunt limite clare cu privire la ce SUA va împărtăşi, au declarat mai multe surse pentru CNN.

De exemplu, SUA a refuzat până acum să ofere informaţii Ucrainei despre potenţiale ţinte în interiorul Rusiei. În timp ce informaţiile pe care SUA le împărtăşeşte despre mişcările de trupe ruse în Ucraina pot include detalii despre vehicule şi tipul de forţe dintr-o anumită locaţie, SUA nu a oferit Ucrainei informaţii pentru localizarea unor anumiţi conducători militari, au spus oficialii.

„Nu oferim informaţii despre locaţia conducătorilor militari pe câmpul de luptă sau să participăm la deciziile armatei ucrainene privind ţintele”, le-a declarat, joi, reporterilor secretarul de presă al Pentagonukui John Kirby. El a adăugat că „Ucraina combină informaţii pe care noi şi alţi parteneri le oferim cu datele pe care le strânge de pe câmpul de luptă şi apoi ia propriile deciziţii şi face propriile acţiuni”.

Noii Ruși Albi. Soarta celor care au ales să fugă de Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here