Faptul că PSD este în plină ofensivă demagogică, menită să ascundă sub fustele-i largi o autentică ofensivă anti-reforme, este ilustrat de următoarele trei elemente:
- Declanșarea unei crize politice de proporții în cel mai prost moment pentru România, dat fiind contextul economic intern, respectiv contextul economic extern și cel geopolitic.
- Declanșarea unei crize politice de proporții într-un moment în care Guvernul Bolojan începuse să umble, ca niciun alt guvern înaintea lui, la pensiile speciale, companiile de stat, băieții deștepți din energie și izvorul tulbure de fonduri publice, care alimentează de decenii clientela de partid din teritoriu.
- Declanșarea unei crize de proporții prin încercarea de a înlătura premierul fără a și demara, în secunda doi, strângerea de semnături pentru o cinstită moțiune de cenzură. Căci, până la urmă, dacă tot este Ilie Bolojan un prim-ministru atât de ratat, atunci normal ar fi fost ca toată povestea cu dărâmarea guvernului său să-i fie spusă poporului de o manieră limpede din punct de vedere constituțional, politic și instituțional: prin moțiune și direct în forul cel mai reprezentativ – Parlamentul. Dar nu, PSD-Grindeanu a preferat, din motive care doar pentru naivi mai au nevoie de detaliere, să rupă fără motiv protocolul coaliției și să acționeze apoi în culise, total netransparent și cu speranța că, poate, va găsi înțelegere la CCR, sau, poate, că la Cotroceni va găsi un președinte ușor de impresionat. Încă nu știm dacă Nicușor Dan chiar este genul acesta de președinte moale la care speră PSD; de aflat, vom afla curând, însă pentru moment la fel de drept este și faptul că șeful statului a făcut destul de puține pentru a înlătura unele suspiciuni.
PSD a avut numeroase motive pentru a acționa la adăpostul obscurității, în timp ce, public, afișează aere de fată mare.
Aș identifica cel puțin patru:
- PSD-Grindeanu vrea căderea guvernului, dar nu vrea să și părăsească bucatele guvernării. Lucrul ăsta a devenit clar încă din prima clipă, semnalele date, din start, de PSD mergând în direcția unui guvern nou, dar cu un premier liberal agreat nu atât de liberali, cât de social-democrați; neexcluzând nici varianta șchioapă a unui premier tehnocrat. În plus și-a lăsat în guvern o droaie de oameni de partid.
- PSD-Grindeanu are emoții în privința depunerii unei moțiunii de cenzură, iar asta din două motive serioase. Unul e sugerat de aritmetica parlamentară: pesidiștii au capacitatea de a strânge semnăturile necesare pentru moțiune, dar nici dacă i s-ar alătura AUR, nu ar dispune de voturile necesare pentru adoptarea ei; ar trebui să facă “shopping” și în alte zone ale Parlamentului, iar aici persistă o doză de risc. Scenariul în care PSD ar depune o moțiune, dar ea nu ar trece, ar duce la un dezastru de proporții biblice și pentru Grindeanu, din perspectiva șanselor sale de a mai păstra frâiele șefiei partidului, ca și din perspectiva PSD de a mai fi perceput ca un partid de forță.
- PSD-Grindeanu are emoții în privința depunerii unei moțiuni de cenzură chiar și în scenariul în care aceasta ar trece. Pentru că dacă moțiunea PSD ar trece, acest lucru nu ar fi posibil în primul rând fără voturile AUR, iar în asemenea condiții normal ar fi să își asume construirea unui guvern și a unei majorități aferente alături, în primul rând, de AUR. Dar genul acesta de colaborare oficializată cu extremiștii lui George Simion nu ar da bine (nici în țară, nici afară). Mai mult, AUR e tocmai partidul care înghite cu poftă electorat PSD, iar pe lângă asta, o intrare în opoziție a lui Ilie Bolojan ar consolida statutul acestuia de erou, statut aflat deja în plin avânt. Iar dacă e să guverneze, PSD nu o poate face decât alături de AUR, având în vedere că și PNL, și USR, au lămurit din start lucrurile: nu mai vor coaliție cu PSD, fără Bolojan.
- În fine, dacă PSD depune moțiune, iar ea trece, dar PSD nu va vrea totuși să guverneze alături de AUR sau AUR nu va vrea să guverneze alături de PSD (cel puțin nu fără a extrage concesii demolatoare de la PSD), atunci și Grindeanu, și partidul pe care (încă) îl conduce vor părea în ochii lumii așa cum sunt în realitate: distrugători fără vreo umbră de vocație de constructori. Altfel spus, au declanșat o criză de proporții, refuzând să transpire pentru soluționarea ei.
Crizele politice de acest tip nu pot fi stinse peste noapte. Desigur, nici bine nu se va simți țara dacă genul acesta de criză se va întinde, temporal, ca o peltea.
Prin urmare, dacă rămâne ceva cu adevărat constructiv de făcut, acel lucru constă în identificarea unui orizont temporal rezonabil în care soluția să fie pusă pe masă. Iar un alt lucru, nu mai puțin semnificativ, este acela ca soluția să fie, pe fond, nu pe formă, una rezonabil de sănătoasă.
Modul în care va evolua situația depinde, desigur, de partidele parlamentare din tot spectrul. Dar una dintre chei zăngăne tot mai asurzitor și în buzunarul șefului statului.
Până la acest moment, însă, președintele pare destul de sfios în a-și vârî convingător cheia în broasca PSD.
Când reporterul Hotnews l-a întrebat, vineri, ce răspuns are pentru românii care îi cer fermitate în abordarea crizei declanșate de PSD, Nicușor Dan a turnat în pahar o băutură neutră ca apa sfințită: “Pot să răspund cu fermitate că sunt mediator”.
Problema cu fermitatea de tipul ăsta e una destul de sensibilă: românii, care deja plătesc din buzunarele lor oalele sparte de PSD, prin criza asta, s-ar putea să nu mai înțeleagă nimic; iar PSD, ei bine, PSD s-ar putea să înțeleagă că e pe drumul cel bun și chiar poate spera la mai mult.
Poate că Nicușor Dan are în perioada asta doar unele probleme de comunicare, dar până una-alta, la suprafață cel puțin, transpar destule hibe și de poziționare.
- PS: Dacă ar exista un fir roșu pe care șeful statului să îl urmărească în deliberările sale cu privire la actuala criză politică, ei bine acel fir ar fi următorul: PSD trebuie făcut să simtă cât mai tăios costurile comportamentului său politic iresponsabil. Și totodată, trebuie dat exemplu altor partide, pentru a se evita situații similare în viitor. Cam cum a procedat UE cu UK, după Brexit.
- Dacă Nicușor Dan își va lua răgaz pentru a privi lucrurile din perspectiva asta, s-ar putea apropia decent de consistent și de rapid de soluția adecvată și de fond la ecuația pe care o are în față.
- În esență, Grindeanu și PSD au infinit mai puține cărți în mână decât lasă să se înțeleagă. Pentru ei, singura carte câștigătoare ar fi, în schimb, un președinte prea conformist și/sau timorat de a avansa cu raționamentul dincolo de subțirile aparențe.
- Din câte îmi amintesc, oamenii care l-au votat pe Nicușor Dan președinte au făcut asta mizând tocmai pe acel ALTCEVA pe care îl promisese el și pe acel ALTCEVA pe care îl percepuseră ei la el, în celelalte ipostaze politice, ante-prezidențiale, în care el fusese.
