Până în 1989, când a fost ucis Nicolae Ceauşescu, au murit aproape 20.000 de copii în orfelinatele din România, scrie The Guardian într-un amplu articol dedicat împlinirii a 30 de ani de la Revoluție publicat în ediția sa de duminică.
Imaginile cu copii emaciați, îmbrăcați în zdrențe, agresaţi fizic şi verbal, cu priviri disperate, au fost definitorii pentru perioada de după Revoluția din 1989 din România.
„Pe 25 decembrie se vor împlini 30 de ani de când Nicolae Ceaușescu, dictatorul megaloman al României, a fost condamnat într-un proces improvizat și împușcat mortal împreună cu soția sa, Elena Ceauşescu”, scrie The Guardian. Execuţia sa a pus capăt deceniilor de guvernare care au adus sărăcia și mizeria pentru majoritatea populației țării.
În cele trei decenii de la căderea comunismului, doar câteva persoane au fost condamnate pentru rolurile jucate în regimul represiv al lui Ceaușescu și nu au existat cazuri penale pentru zecile de mii de copii maltratați în rețeaua de orflinate ale regimului. În curând, însă, asta s-ar putea schimba.
Acum, procurorii investighează zeci de persoane cu implicare directă sau indirectă pentru decesele din sistem, după o lungă anchetă demarată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR), un organism de stat însărcinat să cerceteze abuzurile din perioada comunistă.
Florin Soare, investigator al institutului care a petrecut câțiva ani adunând mărturii, estimează că între 1966 și 1989 au existat între 15.000 și 20.000 de decese în rândul copiilor din orfelinate, marea majoritate având loc în căminele rezervate pentru copiii cu dizabilităţi.
„Când am început cercetările știam că există abuzuri, dar nu ne-am imaginat niciodată amploarea crimelor care au fost comise”, a declarat Florin Soare.
Rezultatele muncii IICCR au fost trimise procurorilor români, în 2017. Serviciul de Urmărire Penală din cadrul Ministerului Public a declarat că continuă să strângă probe „din cauza numărului mare de cazuri”, scrie The Guardian.
„Procesul se mișcă încet”. „Evenimentele tragice din acea perioadă nu se discută la școală”, a declarat Ana Blandiana, poeta care a transformat o fostă închisoare din perioada comunistă din orașul Sighetu Marmaţiei, în singurul muzeu al crimelor comunismului.
Orfelinatele țării au început să se aglomereze la sfârșitul anilor ’60, când statul a decis să lupte împotriva unei crize demografice prin interzicerea avortului. Mulți copii ajunşi în aceste cămine nu erau de fapt orfani, ci erau lăsaţi de părinţii care considerau că nu pot face față financiar creșterii lor.
Cel mai groaznic abuz a avut loc în orfelinatele copiilor cu dizabilități, care au fost luați de lângă familiile lor și instituționalizați. La vârsta de trei ani, copiii cu dizabilități ar fi fost sortați prin comisii din spitale în trei categorii: așa-numitele „curabile”, „parțial curabile” și „incurabile”. Copiii care au fost sortați în a treia categorie, dintre care unii aveau handicapuri minore sau inexistente, au trăit în condiţii deosebit de brutale, mai precizează sursa citată.
În toată țara, au existat 26 de instituții care se ocupau de copiii cu dizabilități din a treia categorie.
„Nu au murit din cauza dizabilităților pe care le-au avut: 70% din decesele înregistrate au fost din cauza pneumoniei. Au murit din cauze externe care pot fi prevenite și tratabile „, a spus Soare.
Anchetatorii au continuat să descopere detalii tot mai înfiorătoare, menţionează The Guradian. „Există mărturii despre copii care au suferit de îngheț și despre copii care au fost mâncați de șobolani sau care au fost ținuți în cuști şi lăsaţi să zacă în propria mizerie”, a mai spus Soare.
Anchetatorii au înregistrat 771 de decese despre care credeau că ar fi putut fi prevenite. „Nu există niciun document care să dovedească acest lucru, dar este clar că obiectivul final a fost o campanie de exterminare”, a spus Soare. Lista celor care ar trebui să fie urmăriţi penal pentru aceste decese, potrivit IICCR, este clasificată, dar include angajați responsabili direct de abuz și funcționari din sistemul comunist.
În urmă cu 30 de ani începea sfârșitul lui Nicolae Ceaușescu. La 15 decembrie 1989, o mână de oameni, mai întâi 3-4, mai apoi zeci, pentru ca spre seară să fie o sută și ceva, s-au strâns în fața casei lui Laszlo Tokes din Piața Maria din Timișoara. Oamenii erau revoltați că pastorul reformat urma să fie mutat cu forța într-o altă parohie, în județul Sălaj. De vină erau criticile pe care i le adusese lui Nicolae Ceaușescu. Cu un curaj fenomenal, o mână de oameni au aprins de fapt scânteia Revoluției care l-a trimis pe Ceaușescu în istorie. O mână de oameni i-au inspirat pe miile care au umplut apoi străzile din centrul Timișoarei, din București și din marile orașe ale României. Nimeni nu credea că va apuca vreodată să-l vadă pe Nicolae Ceaușescu plecat din fruntea României. Și totuși s-a întâmplat.
