Rechemarea de la post a controversatului consul general al României la Milano – Tiberiu Mugurel Dinu – s-a transformat într-un scandal de proporții după ce acesta a acuzat Guvernul României că decizia ar avea la bază ”interese politice”. Fostul socru al lui Adrian Mutu (diplomatul este tatăl Alexandrei Dinu!) a declanșat o acțiune în justiție împotriva Guvernului Orban și MAE, considerând că imaginea sa publică este deteriorată, dar motivarea judecătorilor de la fond scoate la iveală altceva, dezvăluie Gândul.ro.

În timpul acestui proces, Tiberiu Dinu (fost ofițer în Miliție) a acuzat Guvernul Orban de fake-news în legătură cu persoana sa și a solicitat anularea Hotărârii de Guvern nr. 810/13.11.2019 prin care s-a dispus rechemarea de la post.

Numirea lui Dinu în funcția de Consul General al României la Milano a fost una contestată, încă de la început. El mai deținuse această funcție – la Torino și Milano – începând cu 2002, iar pe parcursul mandatelor au existat numeroase voci care l-au acuzat de fapte/atitudini nedemne de o carieră diplomatică. Tatăl Alexandrei Dinu, fosta soție a lui Adrian Mutu, a fost numit consul (ultima oară, în 2019) de Viorica Dăncilă, însă acuză guvernul Orban că a fost ”mazilit” după numai 4 zile, iar motivele schimbării sale ar fi, practic, inexistente. Dar motivele apar în procesul pe care controversatul diplomat l-a intentat Guvernului.

Tiberiu Mugurel Dinu prinsese ”rădăcini” în Italia, acolo unde se afla ”la post” din 2002. La un moment dat, în 2009, Emil Boc a solicitat ministrului de Externe să îl recheme de la post din cauza unui alt scandal, dar Dinu a tras sforile și a rezistat în funcție. Nu au fost oferite informații detaliate, la vremea respectivă, însă s-a vorbit despre ”depășirea atribuțiilor de serviciu”. În ultimă instanță, el a obținut ”prelungirea” mandatelor și a rămas la post până în noiembrie anul trecut.

*Purtătorul de cuvânt al Guvernului: ”O astfel de persoană nu mai are ce cauta într-o funcție de reprezentare a statului român”

Noua decizie de rechemare în țară a lui Dinu (de data această luată de Guvernul Orban) a fost argumentată și public. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a specificat, într-o intervenție televizată, că schimbarea era necesară pentru că Dinu a chemat carabinierii la Consulatul din Torino – în timpul alegerilor prezidențiale din 2014.

Atmosfera a degenerat, iar mulți cetățeni români au fost loviți și gazați de forțele de ordine, rechemarea la post a lui Tiberi Dinu fiind ”o reparație morală”.

„În cazul consulului general al României de la Milano, aș vrea să vă reamintesc că această decizie trebuia luată de mult, de orice guvern în orice țară normală. Iar consulul propus (n.red. – de către Viorica Dăncilă) pentru a ocupa funcția aceasta la Milano este cel care, în al doilea tur la alegerile prezidențiale din 2014, a chemat carabinierii la Consulatul din Torino și vă amintiți imaginile cu cetățenii români loviți, gazați de forțele de ordine din Italia, la solicitarea acestei persoane. O astfel de persoană nu mai are ce căuta într-o funcție de reprezentare a statului român și este o reparație morală față de cetățenii români care au fost umiliți și agresati la votul din diaspora la alegerile prezidențiale din 2014”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ion Danca, decizia de rechemare de la post a lui Dinu.

*Tiberiu Dinu acuză că a fost schimbat ”neașteptat și nemotivat”

Pe data de 26.11.2019fostul Consul General al României la Milano dă în judecată Guvernul României și MAE (în calitate de intervenient), solicitând ca Hotărârea de Guvern nr. 810/13.11.2019 să fie anulată și prezentându-și ”argumentele”.

În acte fusese numit consul general la Milano în august 2019 de către Guvernul Dăncilă, dar postul și l-a luat în primire abia în 9 noiembrie. La distanță de 4 zile însă (pe 13 noiembrie), Guvernul Orban l-a rechemat în țară, în tentativa de a ”curăța” misiunile diplomatice ale României. Tiberiu Mugurel Dinu s-a declarat scandalizat de această hotărâre și a deschis proces afirmând că a fost schimbat ”nemotivat și neașteptat”, iar actele care stau la baza acestei decizii luate de Guvernul Orban nu ar conține ”elemente concrete” care să justifice schimbarea.

”La data de 9.11.2019 reclamantul (n.red. – Tiberiu Mugurel Dinu) a preluat efectiv misiunea consulară cu care a fost investit, iar la numai 4 zile de la preluarea acestei misiuni, nemotivat și neașteptat această misiune a fost încetată prin H.G. nr. 810/13.11.2019, ce face obiectul prezentei cauze și care nu prezintă și nu cuprinde, ca și actele care stau la baza aceste ia, absolut niciun element concret care să o justifice și care să îi asigure o minimă transparență decizională și o minimă motivare”, susține Dinu în acțiunea lui.

Tiberiu Mugurel Dinu, rechemat la post după numai 4 zile

*Pregătit pentru 4 ani, a rămas la post doar 4 zile

Fostul Consul General al României la Milano se declară șocat de rechemarea la post, cu atât mai mult cu cât ar fi trebuit să rămână ”pe funcție” timp de 4 ani, iar drumul de la extaz la agonie a fost unul foarte scurt.

Mai mult, Tiberiu Mugurel Dinu susține că decizia este absurdă, din moment ce nu se poate vorbi despre încălcarea ”atribuțiilor de serviciu”. Punctual, el se spală pe mâini și spune că episodul petrecut în timpul alegerilor prezidențiale din 2014 nu i se poate imputa fiindcă atunci… ar fi fost în spital.

”… misiunea încredințată reclamantului a fost de 4 ani, iar după 4 zile de la preluarea misiunii, fără nicio justificare și motivare, această numire a fost sancționată de către Guvern și reclamantul a fost rechemat de la post. (…)

Este de notorietate că șeful cancelariei primului ministru a devoalat în realitate motivul ascuns care a stat la baza emiterii acestei hotărâri, respectiv se pretinde în spațiul public de către un reprezentant al Guvernului emitent al acestui act a cărui suspendare se solicită, că emiterea actului a avut la bază pretinsa conduită a reclamantului la nivelul alegerilor din anul 2014 și modul în care a dirijat desfășurarea votului în alegerile președințiale din anul 2014. Pe de o parte, un astfel de element este fundamental străin de conținutul concret al actului administrativ, este fundamental nereal pentru că, astfel cum a depus și la dosar, reclamantul nu a avut nicio calitate la scrutinul din 2014 și acesta era internat în această perioadă din cauze medicale”, se arată în motivarea instanței.

În fața instanței, Tiberiu Mugurel Dinu a insistat asupra ”prejudiciului de imagine” care i s-ar fi adus prin această decizie luată la nivelul Guvernului. Imaginea ”șifonată”, după o carieră diplomatică desfășurată pe parcursul a 20 de ani și – a specificat Tiberiu Dan – imposibilitatea de a prelua, în această perioadă, o altă funcție consulară, ceea duce și la pierderi financiare – ”indemnizație și alte drepturi conexe”.

*Guvernul României: ”Măsura rechemării este o măsură specifică acestei categorii profesionale”

Acuzațiile lui Tiberiu Mugurel Dinu au fost considerate nejustificate de partea cealaltă a baricadei. Iar măsura rechemării la post este una absolut normală și specifică acestei categorii profesionale.

Totul s-a făcut conform legii, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe, fiind emisă și o Hotărâre de Guvern ”cu același tipic de motivare și prezentare” ca și aceea prin care Tiberiu Mugurel Dinu fusese numit la post.

”Măsura rechemării este o măsură specifică acestei categorii profesionale –  membrilor corpului Diplomatic și consular și care se apreciază potrivit dispozițiilor legii,  respectiv la propunerea Ministrului Afacerilor Externe, concretizată prin adoptarea unei hotărâri de Guvern  în speță, ceea ce s-a și întâmplat. Mai mult,  numirea  reclamantului în postul respectiv a fost dispusă  printr-o Hotărâre de Guvern cu același  tipic de motivare și prezentare,  acele două sintagme pe care le prezintă reclamantul în vederea bunei desfășurări a  activității consulului și pentru bunul mers al activității consulare este valabilă pentru toate numirile în post”, a susținut ”partea pârâtă”, respectiv Guvernul României & MAE.

În ceea ce privește prejudiciul de imagine sau alte ”pierderi colaterale” invocate de fostul consul, reprezentanții Guvernului și ai MAE au susținut că nici nu poate fi vorba despre așa ceva, lucru admis și în primă instanță de judecătorii Curții de Apel București. Tiberiu Dinu are calitatea de membru al Corpului Diplomatic, a revenit în centrala MAE și primește salariu potivit grilei de salarizare.

”Actul de rechemare nu a afectat calitatea reclamantului de membru al corpului Diplomatic și consular, acesta revenind  în  centrala Ministerului Afacerilor Externe, fiind salarizat potrivit grilei de salarizare aferentă gradului consular pe care îl deține. Prin urmare nu se poate înregistra o pagubă iminentă,  reclamantul încercând să justifice producerea unei pagube iminente și prin imagine  si mass-media  care ar afecta imaginea sa (…) Mai multa cariera reclamantului  nu este afectată întrucât acesta își menține statutul pe care îl are de membru al corpului diplomatic  consular conform gradului pe care îl are”, se mai arată în motivarea instanței de judecată.

Toate încercările lui Tiberiu Mugurel Dinu de a-și recâștiga funcția și (…) de a-și repara ”prejudiciul de imagine și cel financiar” au fost însă sortite eșecului.

Judecătorii au considerat că solicitarea sa prin care cerea anularea Hotărârii de Guvern nr. 810/13.11.2019 este neîntemeiată, motiv pentru care cererea i-a fost respinsă în luna ianuarie a acestui an.

”Ora estimata: 9:00. Complet: 9-Completul 18 Fond Tip soluție: Respinge cererea. Soluția pe scurt: Respinge cererea ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtului. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 13.01.2020. Document: Hotarâre  25/2020  13.01.2020”, au hotărât judecătorii.

Articolul integral poate fi citit AICI


1 COMENTARIU

  1. Dati-l afara de tot pe acel escroc care lua bani cand era consul ,,,il mai tineti in MAE,,afara de tot cu militianul comunist..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here