Asaltul a fost conceput pentru a-i oferi grupului militant controlul asupra narativului palestinian într-un moment în care relațiile regionale se schimbă, scrie Peter Beaumont, pentru The Guardian.
<< Există două întrebări-cheie imediat după atacul surpriză al Hamas asupra Israelului: pentru atingerea cărui obiectiv a fost el conceput și de ce acum?
În timp ce prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, anunță că Israelul este în război cu Hamas și celelalte facțiuni din Gaza, este important să înțelegem ceea ce nu se număra printre obiectivele militare ale Hamas. În conflictele sale periodice, Hamas luptă din motive politice, pentru a-și consolida sprijinul în Gaza și în alte locuri și pentru a-și păstra relevanța.
Conducerea militară a Hamas este conștientă de propriile capacități. Cucerirea și apoi menținerea de teritoriu în Israel sunt mult dincolo de posibilitățile sale. Așa cum denotă răpirea și uciderea de civili israelieni, aceasta este o operațiune care a fost proiectată atât pentru a teroriza, cât și pentru a obține cât mai multă audiență internațională posibil.
Și în timp ce cauzele proxime ale violenței israeliano-palestiniene sunt întotdeauna urgente și importante, nu în ultimul rând deceniile de ocupație, ceea ce pare a fi cheia momentului acestui asalt este contextul mai larg din regiune, în special normalizarea în curs de desfășurare, mediată de SUA, între Israel și Arabia Saudită.
În contextul continuei impotențe și irelevanțe a Autorității Palestiniene, sub președintele Mahmoud Abbas la Ramallah, eforturile Washingtonului, mai întâi sub conducerea lui Donald Trump (cu Acordul de Pace Avraam) și mai recent sub Joe Biden, de a subcontracta părți semnificative ale procesului din Orientul Mijlociu către acorduri bilaterale cu regatele din Golf, au fost întotdeauna imprevizibile.
În timp ce SUA și Arabia Saudită au înțeles de mult timp că orice progres în normalizare depinde de avansarea către o soluție cu două state, cele două obstacole majore au fost întotdeauna percepute ca fiind un guvern israelian de extrem-dreaptă, văzut de mulți ca incapabil de compromis, și mișcarea Hamas din Gaza, aflată în afara negocierilor și susceptibilă să acționeze ca un factor de blocaj.
În timp ce în politica israeliană există de multă vreme cei care susțin o abordare a procesului de pace care să trateze problema palestiniană drept un element de adaos la procesul mai larg (Netanyahu fiind cel mai proeminent dintre ei), în speranța de a le prezenta această pace palestinienilor ca un fait accompli, Hamas a fost întotdeauna limpede cu privire la ceea ce ar putea însemna o asemenea abordare pentru el.
Ceea ce este surprinzător este că chiar mai devreme în acest an, relația complicată și adesea fracturată dintre Arabia Saudită și Hamas părea să se încălzească, o delegație Hamas vizitând Riadul pentru prima dată în ultimii șapte ani. Acest lucru s-a întâmplat în contextul schimbării de direcție a Riadului către China și a îmbunătățirii relațiilor cu Bashar al-Assad din Siria, aspect văzut ca oferind Hamas o deschidere.
Analiza detaliată a gândirii Hamas din spatele lansării acestui atac este probabil să fie un proces îndelungat, nu în ultimul rând pentru că Israelul care trecea drept țara cu cea mai bună înțelegere a situației a fost luat prin surprindere de respectivele deliberări.
Realitatea este că, în timp ce Hamas și-a prezentat atacul ca o reacție la incursiunile israeliene în jurul moscheii al-Aqsa din Ierusalim, a ales să declanșeze acest conflict – în acest moment și în modul în care a făcut-o – ca o modalitate de a-și impune prezența în acea diplomație mai largă.
Unul dintre cele mai vechi aspecte ale reportajelor și analizelor din Orientul Mijlociu este distanța percepută dintre atitudinile elitei din cercurile de guvernare din statele arabe și opiniile populației mai largi din țările din regiune.
Este o diviziune pe care conflictele israeliano-palestiniene au expus-o în trecut și care a forțat țările arabe – chiar și pe cele care nu și-au ascuns frustrarea față de conducerea palestiniană sub Abbas – să recurgă la un mers pe sârmă între declarațiile și acțiunile publice. De fapt, limbajul comandantului militar al Hamas, Mohammed Deif, atunci când a anunțat asaltul, a fost instructiv. „Astăzi, poporul își recapătă revoluția”, a spus Deif într-un mesaj înregistrat, chemându-i pe palestinienii din estul Ierusalimului și din nordul Israelului să se alăture luptei, sugerând că Hamas vede atacul ca pe o încercare de a recâștiga controlul asupra narativului palestinian.
Și în timp ce apelul legat de Al-Aqsa este unul popular, subliniat de tensiunile crescute în jurul locului, gravitatea asaltului Hamas pare să fie concepută intenționat pentru a provoca un asalt israelian foarte semnificativ împotriva Gaza, cu tot cu inevitabilele victime civile pe care așa ceva le-ar implica. Apelul mai larg al lui Deif la „rezistența islamică din Liban, Irak, Siria și Liban” a fost și el îndreptat în mod specific către țările care au mișcări militante susținute de Iran, în special Hezbollah din Liban.
Este clar este faptul că conflictul are beneficiari și dincolo de Hamas.
În timp ce infiltrările de mici dimensiuni din Gaza mai avuseseră loc înainte, amploarea acestui asalt a spulberat ideea că israelienii, cu miliardele cheltuite pe securitate, erau în siguranță între propriile granițe. Acesta este un aspect care nu a fost trecut cu vederea de Hezbollah din Liban și de grupurile militante din Siria. >>
