Traian Băsescu transmite condoleanţe „Doamnei Nina Iliescu” şi celor care i-au fost apropiaţi şi respectul cuvenit memoriei Primului Preşedinte Ales al României

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat, marţi seară, după anunţul privind decesul lui Ion Iliescu, un mesaj scurt pe pagina sa de Facebook, în care transmite „condoleanţe Doamnei Nina Iliescu” şi celor care i-au fost apropiaţi, transmite News.ro.

„Condoleanţe Doamnei Nina Iliescu, celor care i-au fost apropiaţi şi respectul cuvenit memoriei Primului Preşedinte Ales al României”, a scris pe Facebook Traian Băsescu, fost preşedinte al României în perioada 2004 – 2014.

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Guvernul a anunţat încetarea din viaţă a fostului preşedinte, precizând că detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.

7 august va fi declarată zi de doliu naţional.

PNL: Activitatea lui Ion Iliescu a influenţat momente semnificative din istoria recentă a ţării