Indiferent cine va câștiga în noiembrie, Donald Trump a redefinit agendele ambelor partide, notează The Economist.
<< Alegerea cu care se confruntă America în mai puțin de o lună nu va fi făcută de alegători care cântăresc seturi de politici rivale. Planurile Kamalei Harris sunt lipsite de detalii, iar cele ale lui Donald Trump sunt uneori desprinse de realitate; și, în orice caz, diviziunile culturale îi motivează pe alegători mai mult decât politica fiscală. Cu toate acestea, alegerea care este de făcut contează enorm din punct de vedere al politicilor, atât pentru America, cât și pentru restul lumii. Acest aspect al scrutinului a fost acoperit insuficient, în comparație cu fanteziile despre ce mănâncă la prânz migranții haitieni din Ohio. Ediția noastră curentă, care conține opt prezentări succinte ale politicilor în domenii în care credem că alegerile vor face cea mai mare diferență, este gândită ca un antidot la acest lucru.
Lista noastră este selectivă: am exclus subiecte în care contrastul dintre cei doi candidați este evident, dar care nu au o legătură directă cu politicile publice. Acestea includ caracterul candidaților, ceea ce ar însemna alegerile pentru instituții și chiar pentru democrația americană. De asemenea, nu am inclus avortul, unde opiniile diferite ale candidaților este puțin probabil să se traducă în politici marcant diferite, având în vedere că probabil niciunul dintre partide nu va domina Congresul. Eliminând aceste aspecte, oricât de importante ar fi, și concentrându-ne pe politicile care sunt la îndemâna președintelui, rezultatul este surprinzător. Indiferent cine ajunge să obțină 270 de voturi în Colegiul Electoral, pe 5 noiembrie, ideile lui Trump vor câștiga. El, nu Kamala Harris, a stabilit termenii acestei competiții. Politica americană a devenit profund trumpificată.
Să luăm platforma internă a Kamalei Harris. Politica ei de imigrație susține cea mai conservatoare propunere de reformă bipartizană din acest secol. Prevederile acesteia includ închiderea cererilor de azil atunci când fluxul de migranți ilegali este ridicat. Politica ei comercială implică păstrarea, într-o formă modificată, a majorității tarifelor impuse de Donald Trump în primul său mandat. În ceea ce privește impozitele, Kamala Harris ar păstra majoritatea reducerilor fiscale semnate de Trump în 2017 (majorând ratele doar pentru cei care câștigă peste 400.000 de dolari). În sectorul energetic, ea a devenit o susținătoare a fracturării hidraulice și a făcut parte dintr-o administrație în cursul căreia America a pompat mai mult petrol și gaz decât oricând înainte. Deoarece America este atât de partizană, iar Donald Trump este o figură atât de polarizantă, Kamala Harris a putut împrumuta părți din agenda primului mandat al lui Trump fără ca majoritatea oamenilor să observe.
Acest „împrumut” de politici are sens din punct de vedere politic. Donald Trump a fost primul care a pășit pe terenul democraților, curtând sindicatele și renunțând la planurile republicane de a reduce cheltuielile publice pentru pensii și asistență medicală. Având în vedere că alegerile se vor decide în șase sau șapte state swing, toate fiind cu câteva procente mai republicane decât media națională, în 2020, adoptarea discretă de poziții „trumpiene” de către Kamala Harris ar putea să o ajute să câștige. Totuși, rezultatul este că un candidat care a pierdut ultimele alegeri, al cărui partid a fost zdrobit la alegerile parțiale din 2018 – un candidat care nu a câștigat niciodată votul popular și probabil nici nu o va face – a remodelat politica americană după chipul său.
Același lucru este valabil și în politica externă. Cei doi candidați au abordări diferite: una este construită pe valori și alianțe; cealaltă, pe întrebarea ce poate face lumea pentru America. Dacă va câștiga Trump, speculațiile nervoase privind angajamentul Americii față de NATO vor reapărea; cu Harris, acest aspect nu este pus sub semnul întrebării.
Totuși, există o suprapunere surprinzătoare. Trump a adoptat o abordare mai confruntațională față de China decât oricare alt președinte recent, chiar în practică dacă politicile sale au fost mai puțin amenințătoare decât păreau. Administrația din care face parte Harris a fost mai puțin antagonică verbal, dar mai dură în practică, interzicând exporturile de tehnologie către China și impunând tarife mari pe importurile de vehicule electrice chinezești. În privința Orientului Mijlociu, Harris nu i-a permis lui Trump să o depășească pe dreapta, în ciuda presiunilor din propriul partid de a opri livrările de arme către Israel. Nici nu pare grăbită să reînvie acordul cu Iranul, pe care Trump l-a rupt; săptămâna aceasta a numit regimul islamist ca fiind cel mai mare adversar al Americii. Și aici, Trump a fost cel ce a stabilit termenii jocului.
Sprijinul pentru Ucraina este locul în care diferența pare să fie cea mai mare. Kamala Harris a făcut parte dintr-o administrație care a condus efortul occidental de a ajuta Ucraina să se apere împotriva invaziei neprovocate a Rusiei. Ea ar continua să furnizeze Ucrainei arme și fonduri, atât timp cât i-ar permite Congresul. Politica lui Donald Trump este extrem de vagă: el spune doar că războiul nu ar fi izbucnit sub conducerea sa și că l-ar încheia rapid. Nu explică însă cum, iar refuzul său de a spune care tabără ar dori el să câștige sporește temerile că ar putea îndemna Ucraina să accepte condițiile Rusiei. Totuși, o astfel de trădare catastrofală nu este sigură. Chiar și Trump ar putea fi îngrijorat de faptul că a le permite tancurilor rusești să avanseze mai mult în Ucraina l-ar face să pară slab.
O alegere și un ecou
Al doilea lucru clar din rapoartele noastre de politici este că, în timp ce Kamala Harris s-a apropiat de Donald Trump din primul său mandat, Trump a devenit și mai extrem, chiar și în comparație cu versiunea sa anterioară. În privința comerțului, la începutul acestui an, el a susținut un tarif universal de 10% pe importuri, dar acum a crescut această valoare la 20%. De asemenea, vrea un tarif de 60% pentru toate importurile din China. În ceea ce privește taxele, acum vrea să reducă totul, făcând permanente toate tăierile din 2017 și reducând și mai mult taxele pe profitul companiilor. Comisia pentru un Buget Federal Responsabil estimează că planurile lui ar adăuga de două ori mai mult la datoria națională față de cele ale Kamalei Harris (și nici acestea din urmă nu sunt foarte restrânse). În privința imigrației, Trump din 2024 este mai extrem decât Trump din 2016. El are mereu nevoie de o nouă promisiune mare, iar de data aceasta nu este doar un zid, ci deportarea în masă. Unele dintre politicile sale sunt extreme prin omisiune: nu are un plan clar pentru reducerea emisiilor de CO2 sau pentru ajutarea țării să se adapteze la schimbările climatice.
Săptămâna viitoare vom analiza mai atent modul în care politicile celor doi candidați ar putea afecta economia. În ciuda afirmațiilor lui Donald Trump, că președintele Joe Biden a „distrus” economia, în prezent economia Americii stârnește invidia lumii. Totuși, este surprinzător cât de puțină încredere au ambii candidați în lucrurile care au făcut America puternică, precum deschiderea față de comerț, talent și competiție. În mod clar, Kamala Harris nu ar încerca să izoleze America la fel de intens ca Donald Trump. Însă, oricine ar câștiga în noiembrie, „trumpificarea” politicii americane pare probabil să continue. >>
