Tudor Gheorghe e un stat în stat

Se cutremură țara că Universul.net a îndrăznit să zgârie un pic monumentul lui Tudor Gheorghe, menestrelul pătimaș care a reușit performanța de-a se impune ca Minister al Patriotismului în România. Orice critică la adresa sfinției sale te aruncă automat în furcile sămănătoriștilor de toată mâna care îi cinstesc slovele cu încrâncenare sectară.

Cazul Tudor Gheorghe nu este cu nimic diferit, în esență, de cele ale unor specialiști în managementul scamatoriilor populare precum Adrian Păunescu sau Dan Puric. Oameni care au asediat social teme cu impact emoțional, precum patriotismul sau românismul și, fie prin coterii politice, fie printr-o carismă puternică de escroci sentimentali, le-au transformat în bancomate personale, într-o artă agresivă și imnică a arivismului.

Asta îl face pe Tudor Gheorghe un „mare român”, faptul că și-a creat – cu talent, nu zic nu – o infrastructură muzicală de exploatare a mândriei naționale la Sala Palatului și că știe să stoarcă lacrimi cu balalaica?

Să ne uităm prin gaura cheii: în august 2014, Dan Voiculescu era condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. Imediat, Antena 3 avea să declanșeze o campanie de victimizare a patronului și spălare a postului. Printre cei care au răspuns chemării a fost și „marele român”. Tudor Gheorghe îi făcea zid mogulului cu un servilism demn de publicitatea făcută de trustul Intact spectacolelor sale. Atât de zelos Maestrul, încât l-a aruncat în horă chiar și pe tatăl său Ilie Tudor, fost deținut politic în comunism. Da, același tată a cărui dramă Maestrul nu ezită s-o fluture ca pe-un brand de moralitate, ca pe-o garanție de inocență, ori de câte ori este încolțit și i se reproșează că, nu știu cum se face, dar stihurile sale se armonizează prea des cu sloganurile PSD.

Mândrul oltean, iscusit în mânuirea lacrimogenă a cuvintelor, ca mai toți „artiștii poporului” căliți în dialectica protocronismului, afirmase așa, punându-și caracterul pansament pe vaietele de viitor pușcăriaș ale lui Voiculescu: „Dragă Mihai (Gâdea – n.r.). Rupt de realitatea românească şi de români, fiind eu prin Spania într-o zonă fără fiţe turistice, am aflat cu amărăciune şi indignare ce se întâmplă cu ţara şi cu voi. În `59 tata a fost condamnat la 22 de ani de închisoare şi toată averea confiscată. Mama cu trei copii a fost trimisă pe drumuri. Prin `70 am primit o hârtie pe care scria că justiţia îşi cere scuze. De suferinţa noastră nicio vorbă. Până la urmă se va constata că totul a fost o făcătură ordinară cu un prea evident caracter politic. Şi totul se va uita! Amărăciunea, consumul nervos, injuriile aduse cu răutate de colegii de breaslă, orbiţi de invidie, şi altele cum vor fi şterse? Astea pe termen lung lasă urme. Cu toată prietenia pe care v-o port vă rog să treceţi zâmbind peste toate şi să iertaţi dar să nu uitaţi. Antena 3 este şi va fi ca Pasărea Phoenix. Cu statornică prietenie, Tudor Gheorghe.”

Văzând cu ce se îndeletnicește fiul în prime time, tatăl său declara șocat: „Eu nu mă uit la mizeria lor. Şi cum să creadă cineva că eu aş putea susţine pe un bogătaş care a făcut avere din banii comuniştilor, care mai e şi condamnat acum? Sunt uimit că şi-au permis să spună aşa ceva, nu cred că fiul meu ar fi putut să spună şi el aşa ceva. Fiul meu este în străinătate acum, îl sun peste câteva zile. Este o manevră tipic comunistă. S-au folosit de numele meu în campania lor de salvare a unui comunist murdar. Aşa procedează comuniştii, dintotdeauna, îi ştiu bine”.

Ei, tocmai acest ins se găsește, dintre toți pretendenții la împărțit tânguiri, să deplângă în „Degeaba” soarta „copiilor ăștia de 30-40 cărora li s-a luat speranța”? Tocmai un om care a girat prin asociere (și îndemn la vot pentru Ponta la prezidențialele din 2014) politicile unui partid-monopol care a mexicanizat ani în șir societatea românească, punând bazele unor rețele vaste de corupție care și-au acumulat averile chiar prin devalizarea speranței? Dar de ce Maestrul, în toată morga sa de Ovidiu exilat la Tomis, nu are chemări argheziene și față de gazarea de pe 10 august, de pildă? Nu rentează subiectul când își face planul de spectacole?

Citez din spectacol: românii „protestează cu mormanul de pietroaie”, strigând „fără violență”. Parcă sună a Carmen Dan la jandarmiadă, nu?

Rușinea e un lux și desfidă regulile financiare în general. Iar egoul lui Tudor Gheorghe nu pare a fi un adept al rușinii. Își lipește palmele în rugăciune pe scenă mai ceva ca un călugăr athonit și-l invocă pe Dumnezeu de parcă ar jongla cu mingea de fotbal pe genunchi. O rețetă comercială care nu dă greș. Prea grăbit însă în a apăra ticăloșii, ca să-l bănuiești de prea multă cugetare mistică. Sau poate că, în profunda mea obtuzitate meschină, nu văd adevăratele bătălii din sufletul Maestrului.

Măcar fățărnicia politicienilor e pe față, știi cum stai.

Sunt câteva mituri spoite în țara asta care sunt un fel de stat în stat. Tudor Gheorghe este unul dintre ele.