TVR a depus plângere penală în cazul biletelor achiziţionate la Cupa Mondială de Fotbal

Reprezentanţii Televiziunii Române au depus, marţi, o plângere penală privind modul în care au fost achiziţionate şi gestionate biletele oferite televiziunii publice, la preţuri speciale, de organizatorul CM de Fotbal Qatar 2022, respectiv FIFA, anunță News.ro.

Iniţial, TVR a demarat o procedură de cercetare disciplinară în urma unor e-mailuri prin care un cetăţean a reclamat faptul că Cristian Oprean, coordonatorul delegaţiei televiziunii publice la Cupa Mondială din Qatar, i-a vândut bilete pentru partida Franţa – Maroc. Tichetele erau marcate „ROTVR”, acestea fiind destinate Televiziunii Române, în calitate de broadcaster oficial al evenimentului pentru România, iar reclamantul nu a putut intra pe stadion din cauza condiţiilor speciale în care biletele puteau fi folosite. De asemenea, cetăţeanul a reclamat faptul că a plătit o sumă mult mai mare decât cea înscrisă pe bilete.

Ulterior, într-un interviu acordat Paginademedia.ro, Cristian Oprean a declarat că a cumpărat un număr de 64 de bilete la Campionatul Mondial  „pentru prieteni”, pentru „a ajuta”. Totodată, coordonatorul delegaţiei TVR la CM din Qatar a recunoscut că nu a anunţat conducerea instituţiei pentru că „nu era nevoie” – în contextul în care aceste facilităţi erau oferite Societăţii Române de Televiziune de către FIFA prin intermediul EBU (European Broadcasting Union). Cu toate acestea, ca urmare a consultării portalului oficial pus la dispoziţie de FIFA pentru comanda biletelor, reprezentanţii TVR au aflat că domnul Oprean a achiziţionat în numele TVR, dar fără să fie mandatat în acest sens, nu 64, ci 712 de tichete de acces la diferite partide ale CM de Fotbal 2022.

Potrivit TVR, „prin acţiunile sale, Cristian Oprean şi-a depăşit atribuţiile de coordonator al delegaţiei TVR la CM din Qatar şi a abuzat de poziţia sa pentru a achiziţiona şi transmite altor persoane biletele emise de reprezentanţii FIFA pentru SRTv. La începutul săptămânii trecute, Oprean şi-a înaintat demisia înainte ca cercetarea disciplinară demarată de conducerea TVR să fie încheiată, motiv pentru care procedura internă a fost sistată”.

În aceste condiţii, managementul TVR a decis sesizarea organelor de urmărire penală.

Doi eurodeputaţi belgieni recunosc că au făcut călătorii plătite nedeclarate în Qatar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here