O nouă carte despre Uber: Foști agenți NSA, FBI și CIA, angajați să spioneze concurența

O companie fondată de un geniu care visa să cucerească lumea. O companie creată cu obiectivul de la crește mai repede decât concurența, fără a ține cont de etică și reguli. 

Pe scurt, așa sunt descriși Uber și creatorul său, Travis Kalanick, în cartea „Super Pumped – The battle for Uber” a jurnalistului specializat în tehnologie Mike Isaacs de la New York Times. 

Volumul prezintă începutul Uber și face companiei, dar și fondatorului, un portret deloc flatant. Travis Kalanick, care a fost și directorul firmei timp de 10 ani, este descris ca un geniu diabolic, care nu a lăsat nimic să stea în calea obiectivului principal, creșterea cotei de piață. Nu au contat nivelul de trai al șoferilor, sănătatea și bunăstarea angajaților, sfaturile consilierilor și nici măcar legile și regulamentele din numeroase țări.

Travis Kalanick, Paris, France, December 10, 2013. LeWeb Day 1. Image by Dan Taylor/Heisenberg Media

Travis Kalanick chiar a angajat foști oameni de la NSA, FBI și CIA ca să spioneze concurenții Uber, a scris Mike Isaacs. Fondatorul a condus firma cu o mână de fier, având aproape control total. Consiliul de adminstrație era plin cu apropiați de-ai lui iar informațiile proaste nu ajungeau la investitori. Comportamentul lui Travis Kalanick a fost trecut cu vederea ani de zile dintr-un motiv simplu – valoarea de piață a lui Uber a crescut iar asta aducea bani investitorilor. Până la urmă, sfârșitul epocii de început a Uber a venit când acționarii au decis că șeful firmei aduce mai multe prejudicii decât beneficii. Detronarea a venit după scandalizarea opiniei publice. O femeie inginer din cadrul Uber a publicat o postare pe blog despre haosul și misoginia din companie. Un jurnalist a creat hashtagul #deleteUber care a devenit viral și care a provocat 500,000 de clienți Uber să-și steargă conturile în doar o săptămână. Partea cea mai dureroasă a întregii povești Uber, a scris New York Times, este că subterfugiul, amenințările, încălcarea regulilor și spionajul au funcționat mult timp. Într-un interviu pentru The Verge legat de carte, Mike Isaacs a spus că ar trebui să fii un măgar ca să construiești o companie ca Uber, deoarece altfel nu ai cum să reușești să spargi o piață închisă și dominată de grupuri de interese precum transporturile. În prezent, Uber vrea să lase era Kalanick în urmă. Compania a fost listată la bursă în mai, după ce vorbise despre asta de mai mulți ani. Travis Kalanick voia să sune clopoțelul bursei din New York atunci când firma pe care a fondat-o s-a listat, dar succesorul lui, Dara Khosrowshahi a spus nu. 
În prezent, Uber are o valoare de piață de peste 50 de miliarde de dolari. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here