Ucraina: Atac rusesc la Dnipro cu drone şi rachete

Sursa: X

Rusia a atacat marţi cu rachete şi drone oraşul Dnipro din centrul Ucrainei, avariind o centrală electrică şi forţând autorităţile să închidă şcolile şi să evacueze un spital, au declarat oficiali ucraineni şi presa locală, relatează Reuters, citată de News.ro.

Oraşul cu puţin sub un milion de locuitori a fost atacat cu o rachetă şi de patru grupuri de drone care se apropiau dinspre sud, est şi nord, au declarat Forţele Aeriene ucrainene, care au raportat doborârea a 16 din cele 23 de drone.

Guvernatorul regional Serhii Lîsak a declarat că infrastructura energetică a fost lovită, dar nu a oferit alte detalii. El a spus că 10 drone au fost distruse deasupra oraşului.

Cel mai mare furnizor privat de energie din Ucraina, DTEK, a anunţat că o centrală electrică din oraş a fost avariată semnificativ. Nu au existat victime, a adăugat acesta. DTEK nu a precizat unde se află centrala electrică, dar compania de apă din Dnipro a declarat că „din cauza întreruperilor de curent” alimentarea cu apă a fost parţial suspendată.

Primarul din Dnipro, Boris Filatov, a declarat că autorităţile au închis şcolile dintr-un cartier şi au evacuat cel puţin un spital, înainte de un val de frig prognozat, care va solicita reţeaua de energie.

Atât Rusia, cât şi Ucraina şi-au intensificat atacurile aeriene departe de linia frontului în ultimele luni, vizând infrastructura energetică, militară şi de transport critică a celeilalte părţi.

Războiul în imagini – Zilele 717-719

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here