Ucraina | BBC: Explozii la Kiev şi Herson

Sursa: Facebook/Euromaidan Press

Mai multe explozii puternice au fost auzite, în noaptea de joi spre vineri, la Kiev, unde ulterior situaţia a revenit la normal, dar şi la Herson, potrivit BBC. Totodată, a fost alertă de atac aerian pe tot teritoriul Ucrainei, informează News.ro.

Parlamentarul ucrainean Lesia Vasilenko a scris pe Twitter că a auzit trei explozii „una după alta”.

„Sirena anti-aeriană a sunat o oră. Cel mai probabil Putin este furios din cauza scufundării navei Moskva”, a adăugat ea, referindu-se la scufundarea navei de război ruseşti.

Un martor a declarat unui corespondent BBC că exploziile au avut loc în sud-vestul capitalei Ucrainei.

Ulterior, situaţia a revenit la normal.

„Vă rugăm să urmăriţi declaraţiile şi să vă întoarceţi la adăpost dacă sirena sună din nou”, au spus autorităţile de la Kiev,într-o postare pe Telegram.

Explozii au fost raportate şi în oraşul Herson, în sud, potrivit presei ucrainene. Autorităţile ucrainene nu au făcut până acum comentarii despre situaţia din oraşul ocupat de ruşi.

Acestea vin după ce miercuri Rusia a ameninţat că va lovi centrele de comandă ale Ucrainei, susţinând că Ucraina a atacat teritoriul rus.

De obicei, oficialii ucraineni nu se grăbesc să confirme sau să dezmintă informaţiie din media despre explozii, motivul cheie fiind că nu vor să dea forţelor ruse informaţii dacă au nimerit sau au ratat ţintele.

Utilizatorii reţelelor sociale au fost avertizaţi de asemenea să nu publice fotografii sau filmări de la locurile exploziilor sau să distribuie detalii de geolocalizare.

Potrivit NEXTA, a fost alertă de atac aerian pe tot teritoriul Ucrainei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here