Ucraina | Rusia a lansat peste 17.000 de atacuri asupra unor obiective civile și militare

Rusia a lansat peste 17.300 de atacuri împotriva unor ţinte civile şi doar aproximativ 300 împotriva unor obiective militare în cele aproape cinci luni de la declanşarea invaziei în Ucraina, a declarat vineri ministrul adjunct de interne ucrainean Egheni Ienin, citat de EFE şi Ukrinform, potrivit Agerpres.ro.

‘În ultimul timp, am văzut atacuri îndreptate tocmai împotriva unor obiective civile. Am cerut în mod special un raport de sinteză despre câte rachete ruseşti au lovit ţinte militare şi câte ţinte civile. Pentru comparaţie, de la începutul agresiunii pe scară largă au avut loc 17.314 de atacuri asupra unor obiective civile şi puţin peste 300 asupra unor obiective militare’, a precizat Ienin.

În declaraţii pentru televiziunea ucraineană, citate de agenţia de presă Ukrinform, Evgheni Ienin şi-a exprimat convingerea că numai cei care intenţionează să-i ‘anihileze pe ucraineni’ luptă în acest fel, subliniind că soldaţii ruşi au mâinile pătate de sângele civililor.

El a evocat atacul împotriva oraşului Vinniţa (centrul ţării), soldat cu o zi în urmă cu cel puţin 23 de morţi, între care trei copii sub zece ani, şi a indicat că la faţa locului au început să lucreze 12 grupuri operative de anchetă ale Poliţiei Naţionale, precum şi reprezentanţi ai unităţilor de anchetă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

Totodată, şeful administraţiei militare regionale Nikolaev, Vitali Kim, a declarat că trupele ruse au atacat cu rachete cele mai mari două universităţi din acest oraş din sudul Ucrainei.

‘Astăzi, Rusia teroristă a atacat cele mai mari două universităţi din Nikolaev (Mikolaiv). Cel puţin zece rachete. Acum ne atacă educaţia. Cer universităţilor din toate ţările democratice să recunoască Rusia ceea ce este cu adevărat: un (stat) terorist’, a scris Kim într-un mesaj pe Twitter.

Pe reţele de social media au apărut o serie de fotografii cu cele două clădiri grav avariate în urma atacului. Acestea sunt Universitatea Naţională de Construcţii Navale. Amiral Makarov şi Universitatea Naţională Suhomlinski.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here