UE anunță noi măsuri „masive și severe”

Uniunea Europeană va impune noi sancţiuni „masive şi severe” împotriva Rusiei, au transmis joi într-un comunicat comun preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care condamnă „în cel mai ferm mod cu putinţă agresiunea militară fără precedent a Rusiei asupra Ucrainei”, transmite Agerpres.

„Prin acţiunile sale militare neprovocate şi nejustificate, Rusia încalcă flagrant dreptul internaţional şi subminează securitatea şi stabilitatea europene şi globale. Deplângem pierderile de vieţi omeneşti şi suferinţa umană”, au precizat cei doi lideri europeni.

Ursula von der Leyen şi Charles Michel au făcut apel la Rusia „să înceteze imediat ostilităţile, să îţi retragă armata din Ucraina şi să respecte integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”.

„O astfel de folosire a forţei şi a coerciţiei nu îşi are locul în secolul al XXI-lea. UE este ferm alături de Ucraina şi de poporul ei în această criză fără precedent”, au mai subliniat ei.

Reamintind că liderii din UE se vor reuni de urgenţă joi în cadrul unei întâlniri extraordinare a Consiliului European pentru a discuta despre criză şi despre noi măsuri restrictive, cei doi au informat că vor fi adoptate sancţiuni „masive şi severe” împotriva Rusiei pentru acţiunile ei.

„UE va continua să ofere o asistenţă politică, financiară şi umanitară puternică Ucrainei şi poporului ei”, şi-au încheiat ei mesajul.

Criza letală de identitate a Rusiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here