Un aliat al lui Putin ordonă oamenilor de știință să dezlege secretul vieții veșnice

Sursa: Interfax

La începutul anului 2024, Vladimir Putin a declarat că Rusia are nevoie de un nou „proiect național” menit să „protejeze sănătatea” cetățenilor țării. Parlamentarii s-au apucat de treabă și, câteva luni mai târziu, au prezentat o inițiativă cu nume atrăgător: „Noi tehnologii de prezervare a sănătății”.

Una dintre prioritățile sale este combaterea îmbătrânirii – o idee care îi interesează de mult timp pe oficialii ruși, dintre care majoritatea sunt departe de a fi boboci. Autoritățile preconizează că proiectul global va „salva 175.000 de vieți” până în 2030.

Meduza a colaborat cu platforma rusă de investigații Systema a RFE/RL pentru a afla cine l-a determinat pe Putin să se gândească la nemurire, cum sunt implicați frații Kovalciuk, prietenii săi de-o viață, și ce legătură are imprimarea de organe cu toate acestea.

La 14 februarie 2024, la Forumul tehnologiilor viitorului din Rusia, Vladimir Putin a anunțat un nou „proiect național” intitulat „Noi tehnologii de conservare a sănătății”. Trei luni mai târziu, la câteva zile după ultima inaugurare a președinției lui Putin, vicepremierul rus Tatiana Golikova a făcut o prezentare mai detaliată a proiectului la expoziția „Rossiya” din Moscova.

Ca parte a noii inițiative, a spus Golikova, guvernul va investi în „tehnologii care previn îmbătrânirea celulară, neurotehnologii și alte inovații menite să asigure longevitatea”. Ea a menționat că unul dintre programele sale se va concentra în special pe dezvoltarea „tehnologiilor biomedicale ale viitorului pentru longevitatea activă și îmbătrânirea sănătoasă”.

Concentrarea proiectului asupra longevității nu a trecut neobservată în comunitatea medicală din Rusia. O sursă de la un spital din Moscova a calificat inițiativa drept „capriciile unui Politburo îmbătrânit”, afirmând că: „Toată lumea îmbătrânește, inclusiv politicienii. Tratamentele anti-îmbătrânire sunt la apogeu, iar mediul pentru punerea în aplicare a noilor tehnologii [naționale] este foarte favorabil în acest moment. Există o luptă împotriva corupției, iar oamenii încep în sfârșit să lucreze cinstit din teamă, nu pentru mită sau pentru a delapida. […] Dacă a meritat prețul pe care îl plătim sub forma unui război, ei bine, aici rămâne de discutat”.

Potrivit presei de stat ruse, noul proiect național va facilita dezvoltarea de noi tehnologii medicale pentru a crește durata de viață a cetățenilor. Cât va costa acest lucru nu este clar; bugetul inițiativei nu a fost încă anunțat. În orice caz, autoritățile intenționează să „salveze 175.000 de vieți” până în 2030. Pentru comparație, pierderile militare ale Rusiei în războiul din Ucraina din ultimii 2,5 ani se ridică la peste 120.000 de persoane.

Obsesia lui Mihail Kovulciuk

Cei mai mari beneficiari ai noului proiect al Kremlinului vor fi companiile farmaceutice din Rusia, potrivit experților care au vorbit cu publicația Kommersant. Cu toate acestea, crearea de noi medicamente nu este singurul obiectiv al proiectului: potrivit Tatianei Golikova, guvernul intenționează, de asemenea, să pună în aplicare noi programe de prevenire a bolilor „bazate pe vârsta biologică”.

Aceste noi programe au făcut obiectul unei scrisori trimise la mai multe institute de cercetare de către Ministerul Sănătății din Rusia la începutul lunii iunie. În scrisoare, ministerul a ordonat cercetătorilor să furnizeze cu promptitudine „propuneri de dezvoltare” în următoarele domenii:

  • „Dezvoltarea de produse medicale menite să reducă povara îmbătrânirii celulare (sarcopenie, astenie, osteoporoză etc.), cu estimări ale vârstei biologice prin diverse metode”;
  • „Dezvoltarea de noi neurotehnologii și produse medicale conexe destinate prevenirii și dezvoltării deficiențelor cognitive și senzoriale”;
  • „Dezvoltarea de metode de corectare a sistemului imunitar pe baza markerilor critici identificați în procesul de îmbătrânire”;
  • „Dezvoltarea de noi tehnologii medicale (inclusiv dispozitive medicale) bazate pe tehnologia de bioimprimare”.

Cercetătorii intervievați de autorii acestui articol au fost frapați de tonul insistent al scrisorii și de timpul de execuție dorit.

„Ne-au cerut să accelerăm toate propunerile noastre, am avut impresia că scrisoarea a sosit astăzi și că termenul limită era ieri. Ca să fiu sincer, a fost prima dată când am văzut așa ceva. De obicei, orice proiect național sau program federal este precedat de o serie de întâlniri la care participă diverși specialiști și de un fel de discuție publică”, spune un medic de la unul dintre centrele naționale de cercetare medicală din Rusia.

„Când am primit această scrisoare, sincer, am fost uimit. Întreaga premisă m-a nedumerit. Sigur, să lucrăm la refacerea sănătății acestor bătrâni, nu e ca și cum ar mai fi cineva care are nevoie de atenția noastră. Chiar în mijlocul războiului ar trebui să lăsăm totul baltă. Nivelul de cinism este cu adevărat derutant”, spune un cercetător de la un alt institut de cercetare.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății a refuzat să răspundă întrebărilor privind proiectul național sau scrisoarea către institutele de cercetare.

„Toate proiectele de cercetare prevăzute în proiectul național sunt foarte costisitoare. Dezvoltarea de noi medicamente costă miliarde [de ruble] și niciun proiect național nu poate acoperi această sumă, mai ales acum”, a declarat o sursă apropiată Kremlinului. O sursă din industria farmaceutică rusă a fost de acord: „Nu cred că vor fi capabili să organizeze rapid ceva semnificativ”.

Cu toate acestea, proiectul național nu se bazează doar pe considerente practice. „Mihail Kovalciuk, care este obsedat de nemurire și de «genomul rusesc», i-a inoculat acest lucru președintelui”, spune o sursă apropiată Kremlinului. Alte două surse l-au numit, de asemenea, pe Kovalciuk, un prieten apropiat al lui Vladimir Putin care conduce centrul de cercetare nucleară Institutul Kurceatov, drept un posibil lobbyist pentru proiect.

Fratele omului de afaceri și aliat al lui Putin Iuri Kovalciuk, Mihail Kovalciuk supraveghează, de asemenea, programul de cercetare genetică al Rusiei, la care lucrează fiica cea mare a lui Putin, endocrinologul Maria Voronțova. Totuși, acest lucru nu l-a împiedicat pe Kovalciuk să promoveze idei bizare, cum ar fi existența unor arme biologice care vizează exclusiv rușii. De asemenea, Kovalciuk a condus un proiect de „decodare a genomului rusesc” și a avertizat legislatorii ruși privind o „nouă subspecie umană” care ar fi fost creată în SUA. Membrii acestei „subspecii”, a declarat Kovalciuk în fața Consiliului Federației, au o „conștiință de sine limitată” și trăiesc cu „hrană ieftină” produsă din „organisme modificate genetic”, în timp ce reproducerea lor este planificată și controlată. Potrivit presei ruse, chiar și Putin crede în unele dintre teoriile conspiraționiste ale lui Kovalciuk.

„Fixația” de lungă durată a lui Kovalciuk față de tehnologia anti-îmbătrânire este strâns legată de cercetătorul Konstantin Skrîiabin, care a lucrat sub comanda sa la Institutul Kurceatov. Pe lângă secvențierea „genomului rusesc”, Skrîiabin a vorbit în mod repetat presei despre „viața veșnică”. „Nouă [oamenilor de știință] ne place să discutăm subiectul nemuririi umane”, a declarat el pentru Radio Liberty în 2019.

În prezent, nu există nicio bază practică pentru aceste discuții. Potrivit experților intervievați pentru acest articol, scrisoarea pe care Ministerul Sănătății din Rusia a trimis-o institutelor de cercetare a fost, în esență, o solicitare de-a „ne da ceva”. „Superiorii au stabilit sarcina, iar funcționarii s-au grăbit să o îndeplinească prin orice mijloace posibile”, spune un cercetător de la un centru de cercetare din Moscova.

Experții din industrie care au vorbit cu Meduza și Systema au găsit scrisoarea Ministerului Sănătății la fel de ciudată ca și destinatarii ei. „Sarcopenia și astenia sunt probleme medicale foarte importante în țările în care oamenii trăiesc până la bătrânețe, dar în Rusia, din păcate, mulți oameni nu ajung nici măcar la vârsta pensiei”, spune o sursă din industria farmaceutică rusă.

În plus, scrisoarea Ministerului Sănătății menționează o tehnologie despre care se spune că „vizează longevitatea activă”, dar care, de fapt, are doar o legătură indirectă cu prelungirea vieții: imprimarea de organe. În Rusia, acest domeniu este supravegheat de corporația guvernamentală pentru energie atomică Rosatom, cu care Mihail Kovalciuk are legături strânse.

Timp de mai mulți ani, liderul industriei de imprimare de organe din Rusia a fost un start-up numit 3D Bioprinting Solutions, fondat în 2013 de Alexander Ostrovski ca filială a firmei sale medicale Invitro. După începerea războiului la scară largă al Moscovei în Ucraina, Ostrovski și-a vândut cea mai mare parte a afacerii și s-a mutat în Europa; laboratorul de bioimprimare pe care l-a lăsat în urmă colaborează acum cu Rosatom pentru a dezvolta tehnici de tratare a soldaților răniți.

Un ficat nou, vă rog

Conceptul de imprimare de organe noi a luat amploare la mijlocul anilor 2000. „Medicina a făcut o treabă mult mai bună pentru a ne face să trăim mai mult, iar problema este că, pe măsură ce îmbătrânim, organele noastre tind să cedeze”, a declarat chirurgul și cercetătorul Anthony Atala într-un discurs TED din 2011. „În ultimii 10 ani, numărul pacienților care au nevoie de un organ s-a dublat, în timp ce, în același timp, numărul real de transplanturi abia a crescut”.

În același an, Dmitri Fadin, directorul de dezvoltare strategică și inovații al Invitro, a propus deschiderea primului laborator de bioimprimare din Rusia. Fondatorul companiei, Alexander Ostrovski, a fost imediat un fan al ideii. În 2013, acesta a declarat că obiectivul pe termen lung al proiectului era de a imprima un rinichi. Potrivit unei surse care îl cunoaște, el a glumit, de asemenea, despre imprimarea unui ficat nou.

În 2014, 3D Bioprinting Solutions a construit prima bioimprimantă din Rusia. În anul următor, după ce a primit un grant de 23 de milioane de ruble (610.000 de dolari) de la Institutul de Știință și Tehnologie Skolkovo, laboratorul a creat un organ din glanda tiroidă a unui șoarece.

Potrivit unei surse care lucra la Skolkovo la acea vreme, 3D Bioprinting Solutions apărea constant în presă. „Echipa avea o reputație excelentă, se descurcau de minune în mass-media și toată lumea îi iubea. Erau considerați unii dintre liderii de la Skolkovo”, spune sursa. (Lansat ca un proiect preferat al fostului președinte Dmitri Medvedev, Skolkovo era considerat la acea vreme cea mai mare platformă pentru proiecte științifice internaționale).

În 2018, laboratorul a atins cea mai faimoasă etapă de până acum, când una dintre bioimprimatoarele sale a devenit prima din lume care a imprimat țesut cartilaginos uman și o glandă tiroidă de șoarece. Corporația spațială de stat a Rusiei, Roscosmos, a contribuit la realizarea proiectului.

Cu toate acestea, obiectivul final al laboratorului, acela de a imprima organe umane complet funcționale, pare încă departe. În prezent, aplicațiile practice ale imprimării 3D în medicină sunt limitate la produse „non-viabile”, cum ar fi implanturile și dispozitivele ortopedice; bioimprimarea, pe de altă parte, implică încorporarea de celule în materialele utilizate, ceea ce ridică numeroase complicații juridice. Prin urmare, terapia cu celule vii este utilizată doar în contexte de cercetare.

În ciuda acestui fapt, autoritățile ruse își pun mari speranțe în bioimprimare, iar Rosatom speră ca tehnologia de imprimare a „organelor umane complexe” să fie gata în termen de șase ani. Potrivit Kommersant, interesul Moscovei pentru bioimprimare și tehnologiile conexe a crescut în 2022, guvernul cheltuind peste 57 de milioane de ruble (633.000 de dolari), față de doar 1,2 milioane de ruble (20.600 de dolari) cu cinci ani înainte.

„[După proiectul spațial,] toată lumea era interesată de noi. Unii [oficiali] au visat că acum vor putea imprima organe noi [pentru ei înșiși ca rezervă], în timp ce armata vorbea despre crearea unui «soldat universal»”, spune o sursă apropiată de Invitro. A fost într-un spital militar unde 3D Bioprinting Solutions și-a testat pentru prima dată tehnologia pe oameni.

Biolaboratoarele și „țânțarii de luptă”

În decembrie 2023, la spitalul militar Burdenko din Moscova a fost efectuată o intervenție chirurgicală experimentală: pentru prima dată în istorie, o bioimprimantă a imprimat „piele” direct pe rana unui pacient.

„Această metodă […] este deosebit de relevantă pe fondul numeroaselor răni provocate de șrapnel la nivelul membrelor, având în vedere că resursele donatorilor sunt limitate”, a declarat unul dintre medicii implicați. În anul și jumătate care a trecut de atunci, medicii au repetat procedura, potrivit unei surse apropiate spitalului, și intenționează să utilizeze aceeași abordare pentru a trata răni mai „extinse” în viitor. Întrebată despre parteneriatul 3D Bioprinting Solutions cu Ministerul rus al Apărării, o sursă din cadrul laboratorului a declarat: „Dezvoltăm aceste tehnologii pentru a trata oamenii, nu pentru a ucide”.

Cu câteva luni mai devreme, în toamna anului 2022, proprietarii Invitro au scos-o neașteptat la vânzare. La acea vreme, veniturile anuale ale companiei erau de aproximativ 40 de miliarde de ruble (450 de milioane de dolari). Nici Ostrovski, nici partenerii săi nu au comentat decizia, dar două surse din cercul său profesional spun că acționarii au decis să se despartă de companie în urma invadării Ucrainei. Două dintre cunoștințele lui Ostrovski au declarat autorilor acestui articol că vânzarea a fost rezultatul „presiunilor de sus”.

Potrivit uneia dintre aceste surse, aceste presiuni au început imediat după ce Ostrovski a anunțat, la sfârșitul anului 2021, că depune o cerere de ofertă publică inițială. „Imediat ce Alexander [Ostrovski] a început acest proces, un tip în uniformă a venit la el și i-a spus: «Ar trebui să colaborăm»”, spune sursa. „De ce aș face asta? Nu am niciun ban guvernamental, nicio finanțare bugetară. Totul este finanțat privat”, ar fi răspuns Ostrovski, potrivit sursei. „Depinde de tine”, a răspuns bărbatul.

Aproape imediat după începerea războiului, autoritățile ruse au început să vorbească despre „biolaboratoarele americane din Ucraina”, precum și despre presupusa utilizare de către Kiev a „țânțarilor infectați” care ar putea „viza selectiv” membrii anumitor grupuri etnice.

Compania lui Ostrovski fusese deja acuzată o dată de „transferarea materialelor biologice ale cetățenilor ruși în străinătate”; fostul inspector sanitar-șef rus Gennadi Onișcenko a făcut această acuzație în 2017. Ostrovski, temându-se că această afirmație ar putea să reapară, a decis că „trebuia nu numai să vândă compania, ci și să părăsească el însuși Rusia, pentru că altfel ar putea fi executat în Piața Roșie pentru colectarea de material biologic”, potrivit cunoștinței sale.

Alte două surse apropiate lui Ostrovski spun că autoritățile i-au „sugerat” că trebuie să se despartă de compania sa deoarece ginerele și partenerul său de afaceri, Dr. Alexander Vanîiukov, îl susținea fățiș pe Alexei Navalnîi.

În aceeași perioadă, unul dintre investitorii Invitro, fondul de capital privat Russia Partners, cu sediul în SUA, a început, de asemenea, să insiste să vândă activul. Russia Partners nu a răspuns la întrebări. O sursă apropiată de Invitro spune că fondul a luat o „decizie strategică” de a-și vinde activele rusești ca răspuns la războiul din Ucraina.

La un an de la declanșarea războiului la scară largă, presiunea asupra proprietarilor Invitro s-a intensificat. În ianuarie 2023, tabloidul pro-Kremlin Life.ru a publicat o „dezvăluire” care susținea că investitorii companiei ar putea avea legături cu armata americană și că familia Ostrovski susține Ucraina.

Câteva luni mai târziu, Invitro a fost abordată de un om de afaceri puțin cunoscut pe nume Roman Mironchik, pe care alți participanți la piață îl numesc „dark horse”. Compania i-a fost vândută la un preț semnificativ mai mic decât anticipase Ostrovski.

Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită, dar o sursă apropiată de Ostrovski și o sursă din industria medicală afirmă că a fost între 200 și 250 de milioane de dolari. Declarațiile financiare disponibile public ale companiei lui Mironcik, RM Investments, indică faptul că omul de afaceri ar fi împrumutat fondurile de la Gazprombank. Între timp, în 2021, Ostrovski evaluase compania la 1 miliard de dolari, deși mai multe surse din industrie spun că această evaluare a fost umflată. O sursă familiarizată cu afacerile Invitro spune că acționarii companiei au primit oferte de vânzare pentru aproximativ 500 de milioane de dolari după pandemia COVID-19.

De ce, atunci, acționarii au fost de acord cu prețul oferit de Mironcik? „El a propus termeni mai simpli, fără complicații juridice”, spune o sursă familiarizată cu afacerea. Cu toate acestea, un alt motiv ar putea fi persoanele care se ascund în spatele cumpărătorului oficial. Relatările media din trecut l-au legat pe Mironcik de miliardarii Arkadi și Boris Rotenberg, ulți doi frați apropiați de Putin, dar informațiile din surse deschise sugerează că adevărații cumpărători ar putea fi frații Kovalciuk.

După ce a vândut Invitro, potrivit unei surse apropiate companiei, Ostrovski și-a încheiat implicarea cu aceasta și se află acum în procesul de închidere a companiei americane prin care deținea 3D Bioprinting Solutions. Tehnologia prin care laboratorul și-a făcut un nume este acum utilizată de Rosatom (care nu a răspuns solicitărilor de comentarii).

Plecarea lui Ostrovski l-a lăsat pe Yusef Hesuani, managing partner, drept cea mai importantă personalitate a 3D Bioprinting Solutions. Unul dintre cofondatorii laboratorului, Hesuani este un fost coleg de clasă al Mariei Voronțova, susțin două dintre cunoștințele lor.

„Nu poți avea un ecosistem bun într-un mediu rău”

În urmă cu șase ani, Forbes Rusia a numit startup-ul Gero, fondat de fizicianul rus Peter Fedicev, drept una dintre cele mai promițătoare companii în „lupta împotriva îmbătrânirii”.

„Compania internațională Gero, care are 16 angajați în biroul său din Moscova și cercetători la opt centre de cercetare de top din străinătate, lucrează la găsirea unei modalități de a afecta proteinele care circulă în sânge pentru a lupta împotriva îmbătrânirii”, a scris revista în 2018. În realitate, echipa companiei începuse deja să rupă toate legăturile sale cu Rusia.

„Dezvoltarea medicamentelor necesită sume mari de capital și un acces adecvat la acesta. După 2014, acest acces a devenit mai limitat din motive evidente, așa că, în 2018, am devenit o companie internațională. Din punctul nostru de vedere, acesta a fost un pas natural și logic, deoarece era clar pentru mulți că situația [din Rusia] nu va face decât să se înrăutățească”, spune o sursă apropiată conducerii companiei. În prezent, echipa Gero are sediul în Serbia. Startup-ul a strâns recent 6 milioane de dolari de la investitori străini pentru a căuta tratamente pentru bolile legate de vârstă.

Înainte de războiul de amploare, Rusia avea toate șansele să înregistreze progrese semnificative în cercetarea în domeniul îmbătrânirii, mulți dintre cei mai citați cercetători din domeniu lucrând acolo, potrivit unei surse apropiate de conducerea Gero. Dar acum, spune sursa, situația cercetătorilor biotehnologici de acolo este sumbră: „La fel cum am fost învățați, nu poți avea un ecosistem bun într-un mediu rău”.

Mihail Batin, un om de afaceri și fost politician rus care aspiră să-și prelungească durata vieții prin știință, este de acord: „Nu ne putem depăși propria mașinărie birocratică, iar Putin nu mai are timp să dezvolte un tratament pentru îmbătrânire. Poate aloca banii, dar cine va crea tehnologia? Nimeni din Rusia nu se poate lăuda cu publicații despre anti-îmbătrânire în Nature. Calitatea științei este extrem de scăzută”.

Activist și fost deputat regional, Batin a petrecut mai mult de 20 de ani în Rusia promovând ideea „longevității extreme”. Cu toate acestea, după invazia Rusiei din 2022 în Ucraina, a emigrat în SUA. Explicația sa este simplă: „La urma urmei, vrem să prelungim viața. Iar războiul este despre scurtarea ei”.

Ucigașul tăcut al lui Putin care sufocă regimentele din Ucraina