Un turc închis la Rahova pentru uciderea unui poliţist nu a mai revenit în penitenciar după permisia pe care a avut-o între 23 şi 26 ianuarie / Precizările ministrului Justiției

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Un cetăţean de naţionalitate turcă închis la Penitenciarul Rahova pentru omor calificat nu a mai revenit în închisoare după permisia de trei zile pe care a avut-o între 23 şi 26 ianuarie. Poliţia Capitalei informează că bărbatul a fost căutat la domiciliu, în Voluntari, dar nu a fost găsit, astfel că poliţiştii fac verificări pentru localizarea acestuia. Potrivit Penitenciarului Bucureşti-Rahova, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, era condamnat la 22 de ani şi 10 luni de închisoare şi îşi ispăşea pedeapsa în regim semi-deschis. În august 2015, Abdullah Atas l-a ucis pe un poliţist care îi făcuse semn să oprească, lovindu-l intenţionat cu maşina. Ulterior, rezultatele au evidenţiat că turcul consumase alcool, având o alcoolemie de aproape 2 la mie, notează News.ro.

UPDATE – Poliţia Capitalei informează că la data de 26 ianuarie 2026 Abdullah Atas a fost dat în urmărire naţională, după ce nu a revenit în Penitenciarul Rahova la expirarea permisiei acordate pentru perioada 23–26 ianuarie 2026.

În cauză, Serviciul de Investigaţii Criminale s-a sesizat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare, sub supravegherea unităţii de Parchet competentă.

De asemenea, sunt desfăşurate toate activităţile şi verificările specifice în vederea localizării, depistării şi reîncarcerării persoanei în cauză.

Poliţiştii fac apel către cetăţenii care deţin informaţii relevante ce pot conduce la identificarea sau localizarea bărbatului să apeleze de îndată 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie.

Totodată, poliţiştii recomandă să nu se apropie de acesta, întrucât poate reprezenta un pericol.

Potrivit unor surse judiciare, la data de 23 ianuarie, Poliţia Oraşului Voluntari a fost informată de către Penitenciarul Rahova cu privire la faptul că o persoană lipsită de libertate beneficiază de învoire, în perioada 23-26 ianuarie 2026.

În aceeaşi zi, persoana în cauză s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Voluntari, conform obligaţiilor pe care aceasta le avea.

Luni, 26 ianuarie, Penitenciarul Rahova a sesizat Poliţia cu privire la faptul că persoana în cauză nu a revenit în penitenciar, ca urmare a expirării perioadei de învoire.

Potrivit unor surse judiciare, autorităţile iau în calcul ipoteza ca persoana evadată să fi părăsit deja teritoriul României, posibil în direcţia Turciei.

„Acest aspect este luat în calcul în contextul liberei circulaţii la frontiera cu Bulgaria (ca urmare a aderării la spaţiul Schengen şi al liberei circulaţii la frontiera cu Bulgaria, traversarea graniţei se face fără control sistematic, conform reglementărilor europene în vigoare)”, precizează sursele citate.

UPDATE – Omul de afaceri turc Abdullah Atas, trimis în judecată pentru uciderea unui poliţist de la Brigada Rutieră pe care l-a lovit intenţionat cu maşina, târându-l pe capotă, a fost condamnat definitiv, în decembrie 2017, la 22 de ani şi 10 luni de închisoare. În prima instanţă, el fusese comdamnat la 23 de ani şi jumătate de închisoare pentru omor calificat, părăsire a locului accidentului şi conducere sub influenţa alcoolului. De asemenea, omul de afaceri turc a fost obligat de instanţă să plătească despăgubiri de 400.000 de euro rudelor poliţistului ucis.

În septembrie 2015, Abdullah Atas a fost trimis în judecată pentru omor calificat, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului, fiind acuzat că a intrat intenţionat cu maşina în poliţistul Gheorghe Ionescu, care a decedat după trei săptămâni în care a fost în comă.

Accidentul s-a produs în 2 august 2015, în jurul orei 3.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera. Acolo, poliţistul Gheorghe Ionescu se afla împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic. Ionescu i-a făcut semn lui Abdullah Atas să oprească maşina pe care o conducea, omul de afaceri turc a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului a accelerat şi l-a lovit. Gheorghe Ionescu a fost târât pe capotă pe o distanţă de aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri. Anchetatorii au stabilit că omul de afaceri turc consumase băuturi alcoolice într-un club din Capitală, iar la momentul producerii accidentului rutier avea o alcoolemie de 1,95 – 2 la mie.

În timpul procesului, Atas a susţinut că în noaptea în care l-a luat pe capota maşinii pe poliţistul Gheorghe Ionescu a încercat să evite doi poliţişti, care ar fi sărit în faţa maşinii. “Regret că a decedat un poliţist în urma accidentului. Am făcut tot posibilul să-i evit pe cei doi agenţi de circulaţie care au sărit în calea mea. Când am văzut un poliţist pe capotă şi alţii în urmărirea mea, m-am speriat. Când poliţistul de pe capotă şi-a îndreptat mâna spre armă, am intrat dintr-un şoc în altul. Mi-am pierdut cunoştinţa şi abia la spital am aflat ce s-a întâmplat”, a susţinut omul de afaceri în faţa judecătoarei Anamaria Trancă.

El mai spumea atunci că accidentul a fost exploatat politic, iar el a devenit o victimă a mass-media, în condiţiile în care el este şi cetăţean român, soţia sa este româncă iar fiul lui nici nu ştie limba turcă. “Accidentul meu a fost folosit ca instrument politic. Mass-media m-a declarat ucigaş, am fost folosit. Ce vină are familia mea, soţia, mama? Copilul meu nu înţelege de ce nu vin acasă. Sunt cetăţeaan român, băiatul meu nu ştie limba turcă. Sunt judecat ca un terorist. Nu am nicio problemă cu poliţia”, a declarat în instanţă Abdullah Atas, asistat de un translator de limbă turcă.

Omul de afaceri turc se afla în penitenciar din august 2015.

UPDATE – Penitenciarul Bucureşti-Rahova informează că luni, 26.01.2026, în jurul orei 10:05, s-a constatat că deţinutul Atash Abdulah, în vârstă de 45 ani, fără antecedente penale, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 22 ani şi 10 luni de închisoare pentru omor calificat, aflat în regim semideschis, încarcerat în penitenciarul
Bucureşti-Rahova, nu s-a întors din permisiunea de ieşire din penitenciar acordată, la ora stabilită.

„În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5: Bucureşti, informarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţiei locală Otopeni, Poliţia locală Bucureşti, Ambasada Turciei, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a Municipiului Bucureşti, Direcţia de Imigrări şi Judecătorul de Supraveghere a privării de libertate, procedându-se, totodată,la alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare formate din poliţişti de penitenciare ai unităţii”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Sursa citată menţionează că neprezentarea din permisiunea ieşirii din penitenciar la ora stabilită este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Potrivit aceleiaşi surse, deţinutul are înălţimea de 1,68 metri, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă ovală, ten deschis, şaten închis, iar la momentul părăsirii unităţii purta blugi de culoare neagră, geacă albastră, bluză de trening gri şi era încălţat cu adidasi de culoare albă. (FOTO)

„Pentru orice informaţie cu privire la persoana din fotografie, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la numărul de telefon 0214200810”, se mai arată în comunicatul citat.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Poliţia Capitalei a informat, luni, că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată de către Penitenciarul Rahova că un cetăţean de naţionalitatea turcă -Atas Abdullah – care este încarcerat pentru săvârşirea infracţiunii de omor a beneficiat de permisie în perioada 23-26 ianuarie 2026 şi nu a mai revenit în penitenciar.

Bărbatul în cauză a fost căutat la domiciliu, în oraşul Voluntari, fără a fi găsit, precizează sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, au fost demarate verificări pentru localizarea bărbatului.

Ministrul Justiţiei, despre turcul evadat în timpul permisiei şi aflat la Rahova în regim semi-deschis: A avut 24 de permisii de ieşire din penitenciar fără să se fi întâmplat nimic până acum/ Marinescu anunţă „cele mai ferme măsuri”, în caz de nereguli

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, afirmă, în legătură cu situaţia afaceristului turc Abdullah Atas, încarcerat la Rahova din 2015 pentru uciderea unui poliţist şi aflat în regim semi-deschis, care a evadat în timpul permisiei avute între 23 şi 26 ianuarie, că acesta a mai avut 24 de astfel de permisii de ieşire din penitenciar fără să se fi întâmplat nimic până acum. Marinescu a explicat că, datorită comportamentului său, chiar dacă a săvârşit infracţiuni grave, a beneficiat „etapizat” de trecerea la un regim de detenţie mai permisiv, cel semi-deschis, după ce a fost evaluat de către specialişti. Ministrul avertizează însă că vor fi luate „cele mai ferme măsuri”, în cazul în care vor fi găsite nereguli.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a fost întrebat, luni, la Digi 24, dacă toţi criminalii primesc permisii, demnitarul spunând că cetăţeanul turc a fost evaluat şi, după o perioadă şi datorită „comportamentului bun” pe care l-a avut până la acest moment, s-a decis trecerea sa în regim semi-deschis.

„Prin trecerea timpului şi prin comportamentul bun până la acest moment, pe care l-a avut, s-a decis trecerea sa în regim semi-deschis. A fost recompensat de 72 de ori în sistemul penitenciar, a avut 24 de permisii de ieşire din penitenciar, fără a se fi întâmplat până în momentul de faţă nimic”, a declarat Radu Marinescu, la Digi 24.

Ministrul Justiţiei a explicat că această „chestiune” este privită din perspectiva modului cum politicile penale stabilite la nivelul statului sunt şi aplicate, inclusiv în sfera aceasta a regimului penitenciar.

„Există o componentă de justiţie care se numeşte restaurativă şi care are în vedere posibilitatea ca o persoană să fie reeducată, chiar în ipoteza săvârşirii unor infracţiuni foarte grave. Bineînţeles că acest lucru se întâmplă etapizat. Acest om executase deja 10 ani din pedeapsă şi fusese evaluat. Asta s-a apreciat în timp, în cei 10 ani de zile, prin evaluarea sa sistematică, evaluare care se face de către specialiştii din penitenciar, studiindu-i comportamentul, atitudinea, participarea la acele activităţi din penitenciar”, a precizat ministrul Justiţiei.

Marinescu a adăugat că, „fără a încerca sub nicio formă” să justifice „cumva” această situaţie, există la nivelul sistemului penitenciar mai multe persoane, deţinuţi, care beneficiază de astfel de măsuri, persoane care sunt evaluate de către cei din penitenciare în privinţa comportamentului, stabilindu-se că există „o recuperare morală, o modificare a atitudinii faţă de valorile sociale, astfel încât aceste persoane pot să facă tranziţia, foarte încet, bineînţeles, către forme mai relaxate de privare de libertate”.

„Responsabilitatea aparţine celor care fac astfel de evaluări şi care sunt persoane de specialitate la nivelul tuturor penitenciarelor”, a punctat Marinescu.

În legătură cu informaţia potrivit căreia turcul ar fi fugit din România şi despre responsabilităţi în acest caz, Marinescu a spus că va dispune „verificări foarte amănunţite” la nivelul unităţii penitenciare pentru a vedea exact care era „situaţia acestei persoane şi cum s-a ajuns la a beneficia de toate aceste înlesniri”.

„În măsura în care vom identifica o responsabilitate concretă la nivelul unităţii penitenciare, vă asigur că vom lua cele mai ferme măsuri. În egală măsură se lucrează cu organele de poliţie pentru a fi identificată cât mai rapid această persoană”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Omul de afaceri turc Abdullah Atas, condamnat şi închis în Penitenciarul Rahova din 2015 pentru uciderea unui poliţist, nu a mai revenit în închisoare după permisia pe care a avut-o între 23 şi 26 ianuarie, fiind dat în urmărire naţională după ce nu a fost găsit la locuinţa sa din Voluntari.

Potrivit Penitenciarului Bucureşti-Rahova, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, era condamnat la 22 de ani şi 10 luni de închisoare pentru omor calificat şi îşi ispăşea pedeapsa în regim semi-deschis.

În august 2015, Abdullah Atas l-a ucis pe un poliţist care îi făcuse semn să oprească, lovindu-l intenţionat cu maşina şi purtându-l pe capota maşinii câteva sute de metri. Ulterior, rezultatele au evidenţiat că turcul consumase alcool, având o alcoolemie de aproape 2 la mie.

Doi români, audiați într-o anchetă iniţiată de autorităţile din Marea Britanie privind o platformă online care ar facilita contractarea de asasini plătiți în criptomonede