Un vasluian care făcea ardei iuți copți la cuptorul cu microunde și-a intoxicat vecinii

sursa: Pexels

Un bărbat din Vaslui care voia să facă ardei copți la cuptorul cu microunde și-a intoxicat vecinii și a provocat evacuarea blocului. Pompierii au intervenit rapid, dar au avut nevoie de măști de gaze ca să intre în clădire.

Vasluianul a băgat 20 de ardei iuți în cuptorul cu microunde, ca să îi coacă. Dar că procedura a dus la degajarea unui miros iritant, care s-a răspândit în tot blocul. Vecinii au crezut inițial că este o scurgere de gaze, așa că au chemat pompierii. Aceștia au făcut măsurători și nu au găsit nimic ciudat. Până la urmă, au descoperit sursa mirosului.

„La etajul patru, într-un apartament, au găsit sursa și anume un cetățean, proprietarul apartamentului respectiv, a pus aproximativ 20 de ardei iuți la copt în cuptorul cu microunde. Probabil intamplarea este de râs pentru mulți dintre noi, dar credeți-mă că toți cei care erau acolo plângeau. Colegii mei au fost nevoiți să intervină cu măștile. Proprietarul era pe balcon, nici el nu mai putea să respire” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui pentru cotidianul local Vremea Nouă.

Extractul de ardei iute este folosit în multe țări de pe glob de către forțele de ordine ca mijloc de control al mulțimilor. Substanța este fie băgată în spray-uri, fie în grenade speciale. India este pionier la acest capitol. Autoritățile indiene folosesc doar bhut jolokia, unul dintre cei mai iuți ardei din lume. Armele au fost inventate de armata indiană, ca înlocuitoare pentru gazele lacrimogene obișnuite. Un singur ardei bhut jolokia are o iuțeală de 1 milion de unități Scoville, în timp ce sosul Tabasco are între 2500 și 5000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here