Statele Unite ar putea deveni noul epicentru al pandemiei globale de COVID-19, a avertizat marți Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Autoritățile nu reușesc să frâneze viteza contaminării. Unde este problema? O eroare de strategie? Răspunsurile le aflăm de la Donald J. McNeil Jr, reporterul pe sănătate și știință al The New York Times.
New York este la ora actuală „burta fiarei”, cu 12.000 de cazuri de COVID-19, o piesă dintr-o frescă sordidă care însumează la nivel național 42.000 de cazuri și 513 morți.
„Unii oamenii au descris situația ca fiind un război. Și acum e ca și când armata mărșăluiește, în timp ce inamicul o mitraliază deja de două săptămâni, dar nimeni din trupe nu se uită să vadă dacă sângerează sau nu”, a comparat McNeil gravitatea situației din SUA, în podcast-ul The Daily al cotidianului american.
Jurnalistul spune că valul de îmbolnăviri va crește în următoarele două săptămâni. Întrebat cum ar descrie modul în care autoritățile americane au reușit să combată pandemia, McNeil a răspuns: „E o uriașă peticire în întreaga țară”. Iar argumentele sale, plauzibile pentru că sunt bazate pe cifre și fapte, contrastează radical cu tonul optimist al președintelui Donald Trump, care în urmă cu câteva săptămâni susținea că pandemia nu va pune probleme Americii, iar acum declară convins că totul se va termina până de Paște.
„Suntem departe de situația cu care s-a confruntat Coreea de Sud”
În Coreea de Sud, decidenții politici au hotărât să nu tragă pe linie moartă întregul mediu de afaceri. Au ales în schimb să concentreze pe urmărirea agresivă a celor bolnavi și pe testarea unor loturi cât mai mari din populație. De ce nu aplică și SUA metoda asta?
McNeil: „Ei bine, am putea face asta și aici. Doar dacă am avea o mașină a timpului ca să ne întoarcem în jurul datei de 20 ianuarie, deoarece pe 15 ianuarie este momentul în care au apărut în Statele Unite primele cazuri și au început să se răspândească. Ideea că ar trebui acum să începem vânătoarea, când am ajuns 40.000 de cazuri și peste 500 de morți, este pur și simplu imposibil de pus în aplicare. Suntem departe de situația cu care s-a confruntat Coreea de Sud. Adică, Coreea de Sud a șarjat pe genul acesta de descinderi de la primele cazuri, înainte de-a se ajunge la primul deces. În plus, în mare parte ei au avut cazuri mici împrăștiate și o singură explozie gigantică, în acea biserică. Au reușit să urmărească contactele celor 210.000 de membri ai bisericii. Los Angeles tocmai a renunțat la urmărirea contactelor. Știau că nu au testele necesare pentru a o face”.
Cu alte cuvinte, din ce spune McNeil, Statele Unite nu au capacitatea sanitară necesară ca să poată aplica strategia sud-coreeană.
Izolarea celor vulnerabili este „ridicolă”
O altă metodă, care a „plutit” o vreme prin Olanda și Marea Britanie, de pildă, este izolarea celor vulnerabili, în special persoanele în vârstă, în timp ce populația tânără continuă să meargă la serviciu, totul într-o paradigmă socială de „gripă”. Numai că și aceasta pică, deoarece este „ridicolă”, spune jurnalistul.
„De ce este ridicolă? Unu la mână, cum să izolezi bătrânii? Persoanele în vârstă din această țară trăiesc foarte des cu familiile lor. Persoanele în vârstă au nevoie de servicii pe care oamenii le livrează direct în casele lor. Sau merg în centre comunitare sau la rude pentru servicii de care au neapărat nevoie, de la mâncare și până la puțină companie. Cum să izolezi vulnerabilii? Cum să-i izolezi pe toți care sunt obezi în țara asta?”, a subliniat Donald J. McNeil Jr.
SUA au de ani de zile o problemă serioasă cu obezitatea în rândul populației. Iar coronavirusul „adoră” indicele ridicat de masă corporală, făcând o pradă din această categorie vulnerabilă.
Clorochina și remdevisir
Un alt subiect abordat în podcast-ul The Daily vizează pledoaria președintelui Donald Trump pentru un posibil tratament anti-coronavirus bazat pe un medicament folosit în tratarea malariei, și care este relativ sigur, și pe un al doilea, numit Remdesivir.
„Medicamentele pe care președintele Donald Trump le-a menționat săptămâna trecută sunt clorochina și hidroxiclorochina, care sunt două versiuni ale unui medicament pentru malarie aflat de multă vreme în circulație. Are o vechime de 70 de ani. Iar celălalt medicament se numește Remdesivir și este un medicament produs de Gilead, dar pur și simplu nu are vreo utilizare. Au sperat că va funcționa împotriva HIV, dar nu a fost așa. Și în mod cert nu a funcționat împotriva Ebola. Acum speră că va funcționa împotriva coronavirusului. Există unele dovezi care întăresc această ipoteză. Adică, există dovezi în testarea pe animale care sugerează că ambele medicamente ar putea funcționa”, spune McNeil.
Această combinație de medicamente a fost folosită în China. Cu un amendament: „Acolo doctorii erau disperați și, practic, foloseau pe pacienți tot ce le pica la mână”. În unele cazuri, pacienții au început să se simtă mai bine la contactul cu aceste medicamente, dar asta nu înseamnă că „avem de-a face cu o situație de tipul «Ridică-te Lazăre» pe paturile de spital, după care pacientul a ieșit zâmbind cu ajutorul medicamentului miraculos”.
„Aceste medicamente le-au permis pacienților să aibă rezultate mai bune. Dar (chinezii – n.r.) nu au reușit, din mai multe motive, să facă studii clinice reale”, atrage atenția McNeil. (Primele rezultate ale unui test făcut de chinezi pe 1000 de pacienți, aflat în derulare chiar în aceste zile, ar putea veni abia peste o lună -n.r.)
Entuziasmul față de clorochină, pe fond de spaimă, de exemplu, este atât de mare, încât oamenii ar putea lua preventiv medicamentul, dacă vor reuși să-l obțină, și apoi să-l administreze și familiei, copiilor, deși nu este o medicamentație sută la sută sigură, subliniază jurnalistul american. Există cazuri în care „leacul e mai rău decât boala”.
Cum trebuie făcută distanțarea socială ca să dea rezultate
Odată șterse pe pe listă aceste opțiuni, ca fiind ineficiente, rămânem cu ultima alternativă: distanțarea socială. Numai că, după cum arată realitatea de pe teren, nu funcționează.
„Nu, nu funcționează. Și asta pentru că nu o facem cum trebuie. Pentru a scrie articolele recente, am vorbit cu o duzină de experți de top, nu doar cu OMS, ci cu oameni care conduc școli de medicină, oameni cu experiență în lupta împotriva pandemiilor, oameni care au luptat cu Ebola, oameni care au luptat cu SARS, oameni care au luptat cu MERS. Și ei spun că dacă vom reuși să ținem în frâu epidemia noastră, va trebui să imităm China, fiindcă avem o răspândire similară Chinei. Nu vom putea aplica modelul Coreei de Sud și va trebui să ne descurcăm mai bine decât au făcut-o Italia și Iranul. Iar în ritmul de acum nu suntem pe drumul cel bun”, a explicat McNeil.
Atunci, care ar fi versiunea ideală de distanțare socială?
„Așadar, într-o lume ideală, în care am avea o baghetă magică care să ”încremenească” oamenii în clipa aceasta, și să-i țină așa, departe unii de alții, timp de două săptămâni, am putea stopa epidemia în două săptămâni. Pentru că în două săptămâni virusul dispare de pe orice suprafață. Oamenii nu ar mai interacționa, deci nu l-ar mai transmite. Și oricine are simptome, simptomele acelea ar apărea în două săptămâni. Deci, ai ști cine este bolnav. Și chiar și pe puținii asimptomatici ai fi capabil să-i depistezi testându-i. Și asta ar fi tot, sfârșit de epidemie. Ar fi mulți oameni în spitale, dar ăsta ar fi sfârșitul epidemiei. Doar că nu avem o astfel de baghetă,” spune McNeil.
Pe scurt, ce ar putea ține loc de ”baghetă magică” ar fi carantina totală. Oprirea mijloacelor de transport în comun, închiderea în întreaga țară a restaurantelor, „scoaterea din priză” a economiei. „Cu cât șurubul este mai slab, cu atât va dura mai mult epidemia. Și cu cât va dura mai mult epidemia, cu atât mai greu ne va fi să repornim economia.”
Greu de crezut că așa ceva va fi posibil în SUA, cu un președinte care repetă obsesiv că ”America nu este făcută pentru a încremeni.”
