Ungaria vrea să sancționeze companiile de social-media pentru că „limitează vizibilitatea opiniilor creștine”

Ministrul Justiției din Ungaria, Judit Varga, a evocat luni posibilitatea ca platformele social media să fie sancționate din cauza a ceea ce aceasta a catalogat drept „abuzurile sistematice” asupra exprimării libere, relatează Reuters și MSN.

Ministrul a afirmat că se va întâlni săptămâna aceasta cu oficialii autorității ungare de supraveghere din domeniul concurenței pentru a discuta posibile penalități pentru ceea ce Varga a descris ca fiind practici comerciale neloiale. Aceasta a anunțat de asemenea că a cerut o întrunire a comisiei ungare pentru libertatea digitală.

Într-un val din ce în ce mai mare de critici, unii oficiali guvernamentali se plâng de ceea ce au descris drept eforturi ale companiilor de social media, inclusiv Facebook, de a limita punctele de vedere conservatoare pe platformele lor.

Facebook limitează vizibilitatea opiniilor creștine, conservatoare, de dreapta. Am și experiență personală în acest sens”, susține ministrul Justiției Judit Varga, fără a detalia.

Shadowban este practica secretă a furnizorilor de social media de a restricționa, cu scopuri politice, vizibilitatea și accesul la profilul nostru de utilizator fără cunoștința noastră”, a afirmat Varga într-o postare pe Twitter.

„Pentru a le reduce numărul de persoane la care ajung (reach), Facebook limitează de asemenea vizibilitatea opiniilor creștine, conservatoare, de dreapta. Am experiențe personale cu asta”, a mai afirmat ministrul, fără a oferi mai multe detalii.

Judit Varga are aproape 120.000 de urmăritori pe Facebook în timp ce premierul Viktor Orban peste un milion, cifra reprezentând mai mult de 10% din populația totală a Ungariei.

Prim-ministrul ungar folosește frecvent Facebook pentru a anunța decizii luate de guvern în ceea ce privește gestionarea pandemiei de COVID-19 sau politicile economice.

Varga a mai afirmat în postarea sa că problema ar trebui reglementată la nivelul Uniunii Europene dar că ar putea fi nevoie de acțiuni mai rapide.

„Însă, datorită abuzurilor sistematice, am putea fi nevoiți să luăm măsuri mai rapid”.

Comentariile acesteia vin la câteva zile după ce Polonia a anunțat că ar putea lua măsuri împotriva companiilor „big tech”, ministrul justiției din această țară afirmând că platformele care înlătură postări pe care le consideră jignitoare ar putea fi amendate.

Aliatul polonez al lui Orban, partidul Lege și Justiție (PiS), care are de asemenea politici sociale conservatoare, argumentează că firmele big tech exercită un control periculos asupra dezbaterii publice, cenzurând opiniile neconforme cu propriile ideologii liberale.


1 COMENTARIU

  1. 120 000 este 1/ din populatia Ungariei . E bine cand scrieti sa o faceti responsabil , chiar daca dezavamtajaza Comunitatea .
    Cat priveste atitudinea luata imptriva zeilor zilei , este de salutat si de urmat , chiar si in Romania unde se poarta chilotii la vedere , pentru multumirea celor cu banu .
    Biserica ortodoxa , aviz si curaj !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here