<< „Astăzi Ucraina, mâine Taiwan” este avertismentul care circulă pe platformele social media taiwaneze.
„Nu trebuie să permitem ca această problemă să se transmită și viitoarelor generații”, declara Xi Jinping în 2019 cu privire la diferențele politice dintre cele două părți ale Strâmtorii Taiwan. În Raportul anual al guvernului chinez, publicat la 5 martie 2022, anunța angajarea Chinei în „rezolvarea chestiunii Taiwan în noua eră”, prin „noua eră” înțelegându-se mandatul președintelui Xi.
Cu toate acestea, deocamdată, nu există semne evidente că s-ar pregăti o invazie chineză a Taiwanului care ar fi mai susceptibilă de a declanșa cel de-Al Treilea Război Mondial decât invazia rusă în Ucraina întrucât ar genera o reacție militară americană și japoneză. >>
- Prezentul material ce are ca surse articolul Will Taiwan Be the Next Ukraine? și datele unui raport din octombrie 2021 al Institutului de Cercetări Strategice al Academiei Militare Franceze -IRSEM.
<< China este principalul rival al SUA în materie de putere globală. Dacă Beijingul ar prelua controlul asupra Taiwanului, SUA ar considera amenințate bazele sale din Okinawa și Guam, iar Japonia ar urma să își dezvolte propriul arsenal nuclear. Pentru a preveni un asemenea scenariu evolutiv, SUA ar urma să intervină militar în cazul atacării Taiwanului. Deși Acordul privind Relațiile cu Taiwanul din 1979 nu obligă SUA să apere militar Taiwanul, Președintele Biden a declarat că va face acest lucru.
Identități naționale unice
Taiwanezii se tem pentru soarta ucrainenilor, considerând că se află într-o situație similară. În ambele cazuri, oamenii s-au desprins de identitatea lor rusă, respectiv chineză.
Așa cum, în Ucraina, un melanj identitar ruso-ucrainean devenise dificil, și în Taiwan, numărul celor care se consideră chinezi s-a diminuat, iar procentul celor care își asumă ambele identități (taiwaneză și chineză) a scăzut de la 50% la 30%.
În Ucraina, schimbarea identitară s-a accentuat ca reacție la anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, și la războiul ce a urmat în regiunea Donbas.
În Taiwan, schimbarea identitară a fost impulsionată, în 2020, de o lege chineză draconică privind securitatea națională privind Hong Kong-ul. Acest lucru le-a arătat taiwanezilor la ce se pot aștepta de la unificarea națională „într-o singură Chină”.
Schimbările produse la nivel identitar explică, parțial, rezistența tenace a ucrainenilor la actuala invazie rusească, un alt motiv explicativ fiind augmentarea capabilităților militare ucrainene, începând din 2014. Acesta este și cazul Taiwanului.
Schimbări de leadership politic
Transformarea identitară a unei națiuni se reflectă în schimbările politice. În cazul Ucrainei, mobilizarea populară a dus la schimbarea regimului de la Kiev, în 2014. Pierderea Crimeei și conflictul armat din Donbas au făcut imposibilă câștigarea alegerilor ucrainene de către politicieni pro-ruși.
În ceea ce privește Taiwanul, în 2016, candidatul prezidențial al Partidului O singură Chină (Kuomintang sau KMT) a pierdut în fața candidatei Tsai Ing-wen, lider al Partidului Democrat pentru Progres (DPP). Aceasta nu a făcut demersuri pentru a stabili independența de jure prin schimbarea denumirii oficiale a statului din „Republica Chineză”, dar a respins așa-numitul consens din 1992 potrivit căruia ar exista o singură China, dar că sunt dezacorduri cu privire la ceea ce înseamnă „China”. Ceea ce a dus la tensiuni în strâmtoarea Taiwan. Tsai Ing-wen a fost realeasă în 2020. Un sondaj realizat în rândul populației taiwaneze, publicat la 4 martie 2022, a arătat că 76% dintre respondenți sunt mulțumiți de status quo, în timp ce mai puțin de 15% doresc să modifice constituția Republicii Chineze.
Similitudinile dintre Ucraina și Taiwan nu ar trebui, totuși, să ne împiedice să observăm și diferențele fundamentale. În primul rând, elementul juridic: Ucraina este un stat suveran recunoscut la nivel internațional, cu statut de membru cu drepturi depline al ONU. Invazia rusă a fost, prin urmare, un război de agresiune, încălcând Carta ONU. În timp ce, Republica Chineză din Taiwan a pierdut calitatea de membru al ONU în favoarea Republicii Populare Chineze (RPC) în 1971 și este considerată, la nivel internațional, ca făcând parte „dintr-o singură Chină”, deși nu din RPC. Acest lucru întărește argumentele în favoarea reunificării. Congresul Național al Poporului din China adoptând în 2005 o lege antisecesiune, care obligă China să intervină în forță în cazul în care Taiwanul se declară independent.
Protejați de mări și munți
Există un element care face extrem de dificilă o invazie a Taiwanului: geografia.
În mod normal, o invazie a Ucrainei ar trebui să fie relativ simplă din punct de vedere al terenului, acesta fiind plat. Tancurile și alte vehicule pot trece, pur și simplu, granița.
Nu este și cazul Taiwanului – o insulă muntoasă, cu puține plaje, separată de China continentală prin strâmtoarea Taiwan. Un asalt amfibiu ar eșua aproape sigur dacă ar întâmpina o rezistență determinată. Ceea ce înseamnă că o invazie a Taiwanului ar trebui să fie precedată de o blocadă navală sau de un atac masiv cu rachete pentru a distruge infrastructura Taiwanului. Acest lucru ar da timp SUA și Japoniei să reacționeze. De asemenea, Armata Populară Chineză de Eliberare este pe deplin conștientă că, spre deosebire de armata rusă, îi lipsește experiența de luptă. China nu a mai intrat în război din 1979, când a invadat Vietnamul.
„Rusificarea” strategiilor de influență chineze
O invazie chineză totală a Taiwanului pare, în acest moment, improbabilă. În ipoteza unei Chine ce ar dori să exploateze criza actuală din Europa pentru a porni campanii militare în propria regiune, atunci probabil că ar recurge la metode mai puțin susceptibile de a întâmpina rezistență activă, de pildă construirea mai multor structuri militare pe recifele din Marea Chinei de Sud sau vizarea unor insule ocupate de Taiwan ori alt stat din Asia de Sud-Est. Acționând în acest fel, Beijingul ar testa, implicit, și reacția SUA, care ar fi mai puțin probabil să ia forma unei intervenții militare directe.
Deocamdată, singurul război dus de China pe teritoriul Taiwanului este cel psihologic și informațional, în care recurge la întreg arsenalul de soft power disponibil.
Un raport de 650 de pagini al Institutului de Cercetări Strategice al Academiei Militare Franceze (Institut de recherche stratégique de l’École militaire – IRSEM) decriptează operațiile de influență ale Chinei în lume, inclusiv cele îndreptate împotriva Taiwanului, constatând că, actualmente, se poate vorbi de „rusificarea” operațiilor de influență chineze ceea ce ar corespunde unei orientări „machiavelliene” a Partidului Comunist Chinez în sensul că „este mai sigur să inspiri frică decât să fii iubit”.
„Multă vreme s-a putut afirma că, spre deosebire de Rusia, China ar fi mai degrabă interesată să fie iubită decât temută, că a vrut să seducă, să-și proiecteze o imagine pozitivă în lume, să stârnească admirație. Deși nu a renunțat la seducerea opiniei publice globale și la ambiția de a modela standardele internaționale, Beijingul își asumă din ce în ce mai mult un rol intruziv și coercitiv: operațiile sale de influență au devenit mult mai dure în ultimii ani, iar metodele sale seamănă din ce în ce mai mult cu cele folosite de Moscova”, se arată în Raportul IRSEM.
În cazul specific al Taiwanului, vectorii de influență ai Chinei amintiți în Raport sunt: partidele politice pro-unioniste Hongdang (Home Party), Xindang (New Party) și Chinese Unification Promotion Party-CUPP; organizații civice precum Concentric Patriotism Alliance; rețeaua de temple budiste și taoiste care ar fi fost infiltrate de membri ai Partidului Unionist condus de Chang An-le; oameni de afaceri taiwanezi care lucrează în China continentală; influenceri din zona social media (youtuberi taiwanezi folosiți pentru a răspândi mesaje pro-chineze, respectiv personalități cultural artistice taiwaneze care fie că sunt cumpărați, fie că sunt amenințați cu campanii de denigrare ori de anulare de contracte și spectacole, devin vehicule de propagandă a Partidului Comunist Chinez); mass media.
În afară de partide, Beijingul mai investește și în persoane fizice, politicieni cu orientări pro-chineze existente sau potențiale, vizați grație poziției lor strategice ocupate în peisajul politic taiwanez; aceștia pot fi parlamentari, primari, consilieri cărora Partidul Comunist Chinez le decontează toate cheltuielile vizitelor în China continentală, pentru a se întâlni cu oficiali chinezi, în schimbul promovării agendei pro-chineze în Taiwan.
Ingerințele electorale sunt o altă strategie de influență a Beijingului și iau forma finanțării clandestine a candidaților, prin fonduri puse la dispoziția acestora, via Hong Kong, prin firme chineze ori firme taiwaneze activând în China sau chiar prin bani lichizi transportați prin intermediul oamenilor de afaceri.
În egală măsură, intruziunea în viața politică taiwaneză se manifestă și prin manipularea informației, Taiwanul fiind una dintre țările cele mai amenințate de dezinformare din lume. Ambiția Beijingului este de a „controla fiecare etapă a lanțului de aprovizionare cu informații. Țintele variază de la creatorii de conținut (jurnaliști și cercetători) la instituțiile care îl publică și îl validează (canale TV și agenții de presă) și, în cele din urmă, la platformele social media și de televiziune digitală. În fiecare dintre aceste etape, Beijingul folosește o combinație de măsuri positive (stimulente, recompense) și măsuri negative (intimidare, amenințări și sancțiuni).
Pe planul relațiilor internaționale, Beijingul urmărește subminarea raporturilor diplomatice ale Taiwanului pentru a-i induce nesiguranță și tensiune permanentă.
Prin aplicarea acestui instrumentar al „razboiului politic”, Partidul Comunist Chinez urmărește atât slăbirea instituțiilor democratice, în speță alegerile, încrederea, moralul și reziliența populației taiwaneze, precum și divizarea societății prin exacerbarea faliilor.
Război psihologic
Utilizarea exercițiilor militare (simularea unei debarcări la Taipei, a luării cu asalt a Palatului Prezidențial, incursiuni aeriene în spațiul tawanez) ca armă psihologică împotriva publicului și puterii politice taiwaneze pentru a le induce teama unei invazii chineze iminente. Asemenea exerciții sunt dublate de retorica belică a presei chineze care le exagerează amploarea și semnificația: exercițiile militare nu sunt doar un avertisment, ci o repetiție a ocupării inevitabile a Taiwanului.
Armata chineză face publice în mod constant fotografii și înregistrări video ale avioanelor sale înconjurând Taiwanul, pentru a menține presiunea psihologică și a submina încrederea populației taiwaneze în forța armatei sale. Un alt mod de a exercita presiune militară asupra Taiwanului este de a difuza știri false care, dacă ar fi adevărate, ar constitui casus belli, cum a fost cazul informației potrivit căreia aviația americană ar utilize baze militare taiwaneze.
Miza presiunii constante nu este doar de a induce senzația permanent de amenințare, ci și de a crea premisele unui accident susceptibil a degenera. Altfel spus, nu există – cel puțin deocamdată – riscul declanșării deliberate a unui război în Taiwan, ci doar al producerii unui incident care să antreneze un primejdios angrenaj de consecințe dificil de oprit. >>
