Va traversa România o criză alimentară? Ce spune un expert român

România nu se va confrunta cu o criză alimentară în perioada imediat următoare, având în vedere nivelul recoltelor din acest an, însă trebuie să-şi pregătească cu mare atenţie paşii următori ţinând cont că este anticipată o criză alimentară care va afecta populaţia foarte săracă la nivel global, susţine Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.

„În perioada imediat următoare, România nu se va confrunta cu o criză alimentară. Suntem după un an de excepţie în ceea ce priveşte nivelul recoltelor şi astfel am generat suficientă materie primă pentru a acoperi necesarul intern de consum. Însă România trebuie să-şi pregătească cu mare atenţie paşii următori ţinând cont că este anticipată o criză alimentară care va afecta populaţia foarte săracă la nivel global. Indicele FAO privind preţul alimentelor (FAO Food Price Index) a fost în octombrie 2021 cu peste 31% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Suplimentar, anul acesta s-a accentuat deficitul pieţei globale de cereale (în particular grâu), tendinţă care va continua să fie influenţată de factorii de mediu şi climă. Lucrurile se vor rostogoli şi vor genera efecte de migraţie în masă, astfel că semnalul de alarmă este tras la nivel global deja. Sperăm că România îşi va evalua foarte atent opţiunile şi va genera elementele de apărare în contextul crizei alimentare care va veni cu siguranţă, întrebarea este când şi nu dacă. Ne referim aici cu precădere la zonele sărace din Asia, unde ponderea celor ce nu-şi asigură traiul zilnic este de 60% din 15% populaţia la nivel global care nu-şi poate asigura necesarul zilnic de trai”, a transmis Florian Ciolacu într-o declaraţie pentru Agerpres.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor la inputuri, acesta spune că în România se înregistrează o creştere graduală a preţurilor.

Din analizele efectuate de Clubul Fermierilor Români până la 1 noiembrie 2021, preţurile îngrăşămintelor au crescut cu 115 – 125% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele ale produselor pentru protecţia culturilor între 15-18%, iar seminţele s-au scumpit cu 3 – 5% faţă de perioada similară din 2020.

Directorul executiv al Clubului Fermierilor Români consideră că impactul generat de creşterile menţionate poate fi absorbit dacă fermierii îşi ajustează tehnica şi tehnologia astfel încât distribuţia inputurilor la nivel de hectar să fie efectuată fără a genera risipă şi exces. De asemenea, dacă preţurile la materiile prime se vor menţine ridicate în contextul mecanismelor de piaţă şi autoreglare, profitul generat pe un hectar poate asimila costurile.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociaţie non-profit şi neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociaţiei sunt fermieri performanţi care au modele de afaceri bazate pe inovaţie, tehnologie şi bunele practici în agricultură, pentru creşterea competitivităţii şi a valorii adăugate create în acest domeniu.

Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare şi elaborare a reglementărilor europene şi naţionale în domeniul agricol, cu scopul de a creşte performanţa fermierilor din România. Clubul Fermierilor Români lansează şi derulează programe şi proiecte concrete pe patru direcţii strategice de acţiune: reprezentare, consiliere şi consultanţă, formare şi leadership, informare şi comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here