Veste proastă pentru Ucraina: Tancurile Leopard trebuie reparate și vor fi gata abia în 2024, anunţă compania germană Rheinmetall

Sursa: Wikipedia

Producătorul de armament Rheinmetall va putea livra Ucrainei cel mai devreme în 2024 tancurile Leopard reparate, a anunţat directorul companiei germane, Armin Papperger, citat duminică de Bild, transmite Reuters.

Germania a afirmat la începutul acestei luni că va furniza Ucrainei 40 de vehicule de luptă Marder, dar Kievul a cerut vehicule blindate mai grele, precum tancurile Leopard, ce ar reprezenta o sporire semnificativă a sprijinului oferit armatei ucrainene de către Occident.

Repararea tancurilor Leopard ar costa câteva sute de milioane de euro şi compania nu va putea începe reparaţiile înaintea confirmării comenzii, a declarat Papperger pentru Bild, potrivit Agerpres.

”Vehiculele trebuie să fie dezmembrate complet şi apoi reconstruite”, a explicat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here