Cușmă, ițari, ie, “pardesiul” ovin al ciobanului (iar galeria e mult mai amplă) – arsenalul vestimentar care iese în evidență la protestele așa-zișilor suveraniști adunați în jurul POT, SOS, AUR și al lui Călin Georgescu sugerează că un număr semnificativ de români tind să se refugieze din realitate într-un imaginar agrarian romantic.
Pe aripile naționalismului care – ce paradox trist! – promite mai multă Rusie în loc de mai multă Românie, nostalgia vieții la țară a năpădit neverosimil de multe minți, iar asta într-o țară în care, la drept vorbind, satul a fost invariabil fie izvor de sărăcie și precaritate sub aspectul accesului la educație, fie matcă din care să fugi cât te-or ține picioarele pentru a găsi oportunități economice reale.
Înainte de comuniști, traiul la sat fusese “doar” infernal de greu. În vremea comunismului, dificultăților “naturale” preexistente li s-au adăugat deposedarea de pământ și de animale, carcera politică pentru refuzul colectivizării, carcera politică pe motiv de chiaburie. După Revoluție, de la sat nu s-a mai fugit doar spre orașele din țară ci și sau mai ales spre cele din afara țării.
Nu a fost și nu va fi niciodată nici ușor și nici plăcut să dai cu sapa cât e ziua de lungă, trezit cu noaptea-n cap, iar toate astea pentru a recolta în final boabe suficiente doar pentru subzistență.
Nici plăcut din cale-afară nu e să ieși non-stop cu oile, singur pe coclauri, bătut de soare și de ploaie, bătut vânt, în general bătut de soartă, deconectat de lume, de posibilitățile și oportunitățile ei, cu programul împărțit între păscut, muls, mâncat pe apucate.
E drept că această reverie a reîntoarcerii la autenticitatea matricei rurale, pe care o vezi exhibată vestimentar la protestele auristo-călinisto-șoșocare, e de ani buni cultivată cinic de lideri politici modest mobilați intelectual, indiferenți la istoria patriei și fără viziune pentru țara lor.
După cum, la fel de drept este și faptul că același gen de viraj în U către un soi de nicăieri de ieri este de lungă vreme atent cultivat și de către exponenți ai Bisericii Ortodoxe Române, o instituție, în toate epocile, deopotrivă profund politică și profund politizată; o instituție invariabil certată cu modernitatea, cu progresul, eminamente retrogradă.
Nu degeaba, de ani buni nu mai vezi un eveniment public religios din care să lipsească nelipsita ie, nelipsitul clop, nelipsitul brâu, nelipsita blană de oaie.
În lipsă de proiect pentru un viitor mai bun, politicienii din arcul suveranist ancorat în putinism propun reîmpotmolirea românilor într-un trecut insuportabil atunci, insuportabil și acum. Din lipsă de înțelegere patologică a prezentului, Biserica le oferă sufletelor rătăcite bilete pentru aceeași destinație cu drum înfundat.
Dar dacă oamenii pe care i-am văzut la protestele organizate sub egida AUR, Georgescu, SOS și POT ar fi o clipă sinceri cu ei înșiși și-ar da ușor seama că patosul agrar care le e stimulat e o șarlatanie străvezie.
După caz, în funcție de vârstă, fie mulți dintre ei, fie părinții multora dintre ei au fugit, la vremea lor, tocmai de și din satul în care văzuseră lumina zilei, tocmai de viața grea de la țară, pe care azi o idealizează precum sectanții spălați pe creier, care-și privesc romantic gurul.
Păcatele rușinoase și veninoase ale mitingului pro-Călin Georgescu
