VIDEO | A apărut videoclipul de promovare a cărţii lui Nicolae Ciucă. Imagini de pe fronturile din Irak și Afganistan

București, 14 iulie 2017. Preşedintele Comitetului Militar al NATO, general Petr Pavel, şi şeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă. Între timp, Petr Pavel a fost ales președintele Cehiei, iar Nicolae Ciucă a devenit candidat la Președinția României. Inquam Photos / George Calin

Un videoclip de promovare a cărţii preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, intitulată ”În slujba ţării”, a fost lansat joi, acesta incluzând imagini din lupte din Afganistan şi Irak. În acestea apare şi Ciucă, pe atunci comandant al Batalionului 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”, transmite News.ro.

În videoclip sunt incluse imagini cu Batalionul 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”, dislocat în Afganistan, şi cu Nicolae Ciucă, pe atunci locotenent colonel, comandant al batalionului de infanterie participant la misiune în Irak, în 2004.

Ciucă povesteşte despre o misiune în care ”a fost o ploaie de lovituri de AG-7, peste 24 de lovituri”.

”Una dintre ele a lovit la o jumătate de metru în rambleul drumului, în faţa transportorului în care mă aflam”, relatează el.

În videoclip sunt şi imagini cu regizorul Sergiu Nicolaescu, el vorbind despre misiunile soldaţilor: ”Ei fac pagini de istorie pentru România”, dar şi cu fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Paşcu, el remarcând reputaţia bună a militarilor români.

De asemenea, sunt prezentate şi alte momente din cariera lui Nicolae Ciucă, videoclipul încheindu-se cu coperta cărţii acestuia, ”În slujba ţării”, care urmează să fie disponibilă în curând pe site-ul www.nicolaeciuca.ro.

Ciucă, despre motivele pentru care a scris cartea: „Este o mărturie. Am fost militar şi prea puţin cunoscut în spaţiul public”