Câteva persoane au murit, vineri, în urma unui atac cu cuţitul în oraşul german Wurzburg, a anunţat poliţia locală, potrivit dpa, preluată de News.ro.
De asemenea, alte câteva persoane au fost rănite.
AFP notează că au decedat cel puţin trei oameni, iar Bild scrie că cel puţiin şase persoane au fosr rănite
Presupusul atacator, un somalez în vârstă de 24 de ani, a fost prins şi arestat.
“Nu avem indicii că ar fi fost şi alţi atacatori”, a declarat un purt-ător de cuvânt al Poliţiei, adăugând că populaţia nu mai este în pericol.
Potrivit informaţiilor apărute iniţial, bărbatul a atacat cu cuţitul trecători în centrul oraşului, fără un motiv evident.
Poliţia a primit un apel de urgenţă la ora 15:00 GMT.















Comments are closed.