VIDEO | Casa Albă insistă asupra riscurilor create de manevrele militare chineze “agresive”

Manevrele militare ale Chinei, considerate drept “agresive” de Washington, s-ar putea solda în cele din urmă cu răniţi, a avertizat luni Casa Albă, după un incident maritim în weekend, relatează AFP, citată de Agerpres.

Marina americană a acuzat sâmbătă o navă chineză de a se fi deplasat în zigzag într-un mod “periculos” în jurul unuia dintre distrugătoarele sale care naviga în strâmtoarea Taiwan împreună cu o navă canadiană, la mai puţin de 10 zile după un incident aerian între cele două ţări în regiune.

 

“Este doar o chestiune de timp până când cineva va fi rănit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, John Kirby, într-o conferinţă de presă.

 

El a denunţat o serie de manevre atât “periculoase”, cât şi “neprofesionale”, în opinia sa.

Pentagonul a criticat duminică acţiunile “din ce în ce mai riscante” ale armatei chineze în Asia.

Pe 26 mai, pilotul unui avion de vânătoare chinez a efectuat o “manevră agresivă nejustificată” în apropierea unui avion de recunoaştere american care survola Marea Chinei de Sud, potrivit militarilor americani.