VIDEO | Cum a reacţionat o femelă cimpanzeu după ce și-a văzut prima dată puiul născut prin cezariană

Un film care surprinde reacţia unei femele cimpanzeu când îşi întâlneşte pentru prima dată, după două zile, puiul născut prin cezariană a devenit viral pe reţelele sociale, emoţia pe care o transmite fiind impresionantă, scrie News.ro.

S-a întâmplat la grădina zoologică Sedgwick County din Kansas, unde femela cimpanzeu, Mahale, a avut probleme la naştere, iar veterinarii au fost nevoiţi să-i facă cezariană pentru a o ajuta să-l nască pe Kucheza. Puiul nu respira însă bine, avea un nivel mic al oxigenului, aşa că a fost dus la spital pentru a fi tratat de specialişti.

După o despărţire de aproape 48 de ore, puiul i-a fost adus mamei în adăpost, iar camerele de supraveghere au surprins momentul regăsirii.Filmuleţul, postat de grădina zoologică Sedgwick pe Facebook, are zeci de mii de share-uri, like-uri şi comentarii în care oamenii mărturisesc că le-au dat lacrimile urmărind reacţia absolut umană a mamei:

Puiul s-a născut pe 15 noiembrie, iar de atunci, grădina zoologică îşi ţine la curent fanii cu starea lui şi a mamei.

 

Puiul a primit numele Kucheza, care în swahili înseamnă „joacă”. În ceea ce o priveşte pe Mahale, ea este cea mai bună mamă din lume, îl alăptează, îl îngrijeşte şi nu-l scapă o clipă din atenţie:

„Mahale este cea mai uimitoare mamă. Nu l-a lăsat jos pe bebeluş de când l-a luat prima dată în braţe, iar cei doi sunt pur şi simplu îndrăgostiţi”, transmit reprezentanţii grădinii zoologice.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here