VIDEO | Elevii intră în vacanţă, masca devine obligatorie. Restricții de circulație pentru nevaccinaţi

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, după discuţia cu responsabil din domeniul sănătăţii şi cu premierul Florin Cîţu pe tema măsurilor de limitare a efectelor pandemiei, că s-a decis ca toţi elevii să intre în vacanţă două săptămâni, de luni şi că tot de luni masca va deveni obligatorie peste tot, transmite News.ro.

De asemenea, va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând cei vaccinaţi.

În timpul zilei, la majoritatea activităţilor, accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Preşedintele a avettizat că cei nevaccinaţi vor avea o sumedenie de restricţii. ”Dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluţie e vaccinarea”, a subliniat Iohannis.

La rândul său, premierul interimar, Florin Cîțu, a anunțat, pe Facebook, reluarea maratoanelor vaccinării: „E nevoie să ne vaccinăm ca să scăpăm de pandemie și, din păcate, de măsuri ca să minimalizăm pe cât posibil riscurile. Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru asigura cadrul juridic, după ce soluțiile concrete vor fi stabilite cu specialiștii. În același timp, asigurăm vaccinurile și logistica necesară. Reluăm maratoanele vaccinării și, în paralel, continuăm aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare. Cheia rămâne vaccinarea! Ne vaccinăm, scade presiunea de pe spitale, scăpăm de restricții și de pandemie”.

Dacă tot îngropăm atât de mulți români, măcar să dezgropăm cauzele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here