VIDEO | Euro 2024: Tricolorii, aşteptaţi de fani şi focuri de artificii la revenirea în cantonamentul de la Wurzburg

Sursa: Facebook

Echipa naţională a României a revenit, luni seară, la baza de pregătire EURO 2024 de la Würzburg după meciul disputat împotriva Ucrainei, anunță News.ro.

După ce a călătorit cu trenul spre München cu o zi înainte, delegaţia României a ales să se întoarcă la fel. Jucătorii au sărbătorit moderat pe parcursul călătoriei. Atmosfera a fost animată cu cântece şi dansuri, iar unii dintre fotbalişti au urmărit partida dintre Belgia şi Slovacia, în timp ce alţii s-au relaxat jucând Uno, notează frf.ro.

La sosirea în Würzburg, echipa a fost întâmpinată de un grup de aproximativ 100 de români. Suporterii entuziaşti au făcut o poză de grup cu jucătorii şi au cântat împreună cu aceştia. Vasile Mogoş, în rolul de DJ, a întreţinut atmosfera, iar unul dintre hiturile serii a fost „Visăm Împreună”, imnul tricolorilor la EURO realizat în colaborare cu PRO TV.

Ajunşi la hotelul Melchior Park, tricolorii au avut parte de o altă surpriză. Administraţia hotelului le-a organizat un foc de artificii şi i-a felicitat pentru rezultatul obţinut în meciul cu Ucraina.

EURO 2024 | Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here