Forțele Armate ale Rusiei au intrat în războiul pe scară largă al lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei cu o forță relativ mică, dar nominal profesionistă. Doi ani mai târziu, imaginea armatei s-a schimbat drastic. În rândurile ei au fost introduși soldați mobilizați, mercenari și deținuți. Nivelul de pregătire a suferit un declin serios. Pedepsele corporale și detențiile ilegale au devenit norma. Iar îngrijirea medicală a fost redusă la minimum — în multe cazuri, în mod deliberat. Nouăzeci și șapte la sută dintre răniții care supraviețuiesc și ajung la spital sunt trimiși înapoi pe front. Pe de altă parte, aprovizionarea cu echipamente noi este mai puțin fiabilă, notează The Insider (în rusă – AICI, în engleză – AICI).
„O grămadă de infractori, dependenți de droguri și tâlhari”
Compoziția în schimbare a armatei ruse, de-a lungul a mai mult de doi ani de război, este evidentă dintr-un grafic lunar al pierderilor militare, întocmit de BBC Russian Service. În vara anului 2022, soldaților contractuali li s-au alăturat primele așa-zise „unități de voluntari” ale Rusiei. În toamnă, mobilizarea „temporară” a adus în rândurile armatei noi recruți, împreună cu deținuți. La începutul anului 2023, a fost adăugat un nou val de mercenari — practic noi soldați contractuali, a căror recrutare este încă în desfășurare. Unitățile vechi, odinioară compuse din profesioniști cu contract, au fost de atunci semnificativ diluate cu personal mobilizat și „voluntar”. Un exemplu tipic este cel al Brigăzii 155 Infanterie Navală, care avea deja un număr semnificativ de soldați mobilizați, împreună cu oameni din alte specialități navale transferați la Infanteria Navală, în timpul ofensivei eșuate de la Vuhledar, din iarna 2022/2023.
Procentual, conform calculelor realizate de publicația rusă independentă Mediazona și de BBC Russian Service, majoritatea pierderilor rusești încă provind din rândul deținuților ale căror vieți și membre au fost sacrificate pentru mașina de tocat carne de la Bahmut. Totuși, în acea perioadă, deținuții luptau ca parte a Companiei Militare Private Wagner. Ulterior, ministerul rus al Apărării a preluat recrutarea prizonierilor de la gestionarul Wagner, Evgheni Prigojin, în timp ce luptele pentru Bahmut erau încă în desfășurare. Detașamente de deținuți, numite „Storm Z” sau „Storm V,” sunt acum folosite ca infanterie sacrificabilă — după cum nota Royal United Services Institute (RUSI), din Marea Britanie, într-un raport de anul trecut. Sarcina lor este să identifice, cu un mare cost uman, slăbiciunile din apărarea inamicului, făcând atacul final mai puțin sângeros pentru personalul mai bine pregătit al armatei ruse. Chiar și propagandiștii admit că doar un mic procent dintre deținuți se întorc din unitățile de asalt, iar cei care au norocul să supraviețuiască se confruntă cu probleme legate de plată, dizabilitate, tratament și reabilitare.
Foto: Bloknot Volgograd
Un caz special implică acele unități ale căror membri pot fi descriși mai bine ca mercenari, decât ca soldați obișnuiți. Conform jurnaliștilor de investigație, luptătorii din aceste formațiuni sunt recrutați prin așa-numita companie de mercenari „Redut,” care de fapt este doar o fațadă pentru structuri legate de GRU — serviciul de informații militare al Rusiei. Membrii unor astfel de unități semi-regulate au vederi de extremă dreaptă și deschis neo-naziste. Exemple includ unitatea Española (formată de huligani de fotbal) și Grupul de Recunoaștere și Asalt Diversionar „Rusici” (DȘRG). Reprezentanții acestuia din urmă cer în mod deschis uciderea și maltratarea prizonierilor de război ucraineni.
Așa-numita companie de mercenari „Veteranii” („Veteranî”), care a fost lăudată personal de Putin, merită o mențiune specială. Departe de a reflecta laudele președintelui rus, un militar mobilizat al Regimentului 1487 a descris unitatea ca „o adunătură de foști condamnați, dependenți de droguri și tâlhari”. „Veteranii” au fost, de asemenea, acuzați că au cumpărat personal mobilizat pentru 25.000 de ruble (275 de dolari) pe cap de om și apoi i-au trimis în misiuni sinucigașe pe liniile frontului din Ucraina.
Sursa: DȘRG „Rusici”
O altă sursă de completare a trupelor ruse implică recrutarea de cetățeni străini. Destul de des, străinii se trezesc în Forțele Armate Ruse după ce primesc promisiuni de muncă pe teritoriul rus de la una dintre numeroasele rețele de recrutori. Odată ajunși pe front, acești oameni deveniți fără să vrea trupe de asalt ruse au parte de cele mai rele condiții pe care armata rusă le poate oferi luptătorilor săi.
Mediazona a găsit în statisticile Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei indicii că anul 2023 a înregistrat un număr record de vize emise pentru cetățeni nepalezi — aproximativ 3.000. În februarie acest an, CNN a relatat că Rusia a recrutat până la 15.000 de nepalezi pentru războiul cu Ucraina. De asemenea, a devenit cunoscută recrutarea în masă, în Forțele Armate Ruse, de cetățeni din Sri Lanka și India.
Mașinuțe de golf în loc de tancuri Armata
De-a lungul a mai bine de doi ani de asalt pe scară largă al Rusiei asupra Ucrainei, complexul militar-industrial al invadatorilor a extins serios producția de tipuri majore de arme și echipamente militare – cel puțin dacă ar fi să dăm crezare cifrelor oficiale, iar serviciile occidentale d einformații par să creadă cel puțin o parte dintre ele. De exemplu, o sursă CNN a vorbit despre livrarea a 1.500 de tancuri pe an, în timp ce fostul ministru rus al Apărării, Serghei Şoigu, a raportat o cifră similară – 1.530 de tancuri. Totuși, aceeași sursă americană a remarcat, pe bună dreptate, că majoritatea echipamentului rusesc care se îndreaptă spre câmpul de luptă nu este nou, ci fie a fost modernizat, fie a fost pur și simplu scos din depozit. În același timp, cele mai moderne echipamente ale Rusiei, cum ar fi tancul T-14 Armata, nu sunt utilizate în Ucraina din cauza numărului mic și a costului ridicat al unor astfel de echipamente din arsenalul rus.
În practică, Forțele Armate Ruse se bazează pe echipamente din ce în ce mai vechi. Pierderile sale de tancuri și IFV-uri mai moderne în timpul luptei pentru Avdiivka, din iarna trecută, au fost relativ mici, în timp ce modelele din epoca sovietică au reprezentat majoritatea echipamentelor distruse, avariate și abandonate. Anul trecut, The Insider a scris despre apariția unor astfel de modele de tancuri vechi, cum ar fi T-55 și T-62, împreună cu transportoare blindate de personal (APC) BTR-50 în rândurile forțelor mecanizate ale armatei ruse. Acest echipament antic a fost folosit de armata Rusiei din secolul XXI în operațiuni de asalt în timpul bătăliei de la Avdiivka.
În unele cazuri, tancurile vechi sunt folosite nu pentru scopul pentru care au fost fabricate, ci ca „taxiuri de infanterie” pe câmpul de luptă. Pentru a proteja aceste vehicule, ele sunt modificate, adăugându-li-se elemente suplimentare care le transformă în structuri monstruoase cunoscute sub numele de „regele grătarului”; sau, în limbajul occidental, sub denumirea de „tancuri țestoase”. Totodată, practica trimiterii în luptă a trupelor de infanterie călare pe tancuri amintește de cel de-al Doilea Război Mondial, când industria sovietică nu producea transportoare blindate de personal, iar proviziile de astfel de vehicule, în cadrul programului Lend-Lease, erau limitate.
În același timp, numărul mare de vehicule rusești distruse pare relativ mic în comparație cu multele mii de pierderi în rândul resursei umane a Moscovei. În practică, nivelul mecanizării armatei ruse pare să scadă înapoi spre nivelul anilor 1940, când unitățile de infanterie fără vehicule blindate constituiau coloana vertebrală a Armatei Roșii.
Pe lângă echipamentele învechite, sunt folosite în luptă și vehicule care nu sunt concepute pentru front. În special, infanteria rusă se deplasează pe MT-LB șenilate ușor blindate – nu numai în spatele liniei frontului, ci și chiar pe linia de contact. Aceste vehicule sunt modificate pentru a transporta infanterie prin mărirea calei de marfă. Amploarea utilizării lor este demonstrată de faptul că în timpul ofensivei de la Avdiivka, pierderile confirmate de MT-LB-uri rusești au depășit 100 de unități (în timp ce pierderile totale confirmate de vehicule blindate de luptă în timpul bătăliei au ajuns la 690).
Au existat, de asemenea, cazuri repetate de atacuri rusești în care s-a recurs la vehicule de teren (ATV-uri) Desertcross, fabricate în China, soldații ucraineni poreclind vehiculele „mașinuțe de golf”. Acest tip de echipament se caracterizează nu numai prin prețul de achiziție care se presupune că este umflat, ci și prin lipsa completă de protecție a echipajului ATV-ului. Se poate presupune că armata rusă speră să folosească viteza acestor vehicule pentru a se strecura prin zona de ucidere a dronelor și artileriei kamikaze FPV. Judecând după numărul de victime, însă, acest lucru nu este întotdeauna posibil.
Asalturi de tip mașină de tocat și atacuri în valuri
Potrivit BBC Russian Service, dinamica pierderilor actuale este comparabilă cu cifrele observate în timpul ofensivei de iarnă de anul trecut din Donbas. Publicația explică cifrele mari ca fiind rezultatul atacurilor în valuri (introducerea succesivă în luptă a unor grupuri mici de infanterie) similare tacticilor folosite de PMC Wagner în luptele pentru Bahmut acum mai bine de un an. Proiectul ucrainean OSINT DeepState a scris și el despre aceste tactici, menționând că le-au adus uneori un oarecare succes rușilor. Potrivit autorilor de la DeepState, rutele logistice sunt mai întâi bombardate cu artilerie și drone FPV, iar apoi grupuri mici de infanterie sunt trimise în luptă pentru a identifica și suprima pozițiile de tragere ucrainene. Pierderile din primele valuri pot ajunge la 95%. După suprimarea pozițiilor de tragere – un proces care poate include utilizarea de bombe aeriene cu planare – sunt introduse în luptă „unități de asalt cu experiență”.
În multe cazuri, cauza înregistrării atâtor victime pare să fie nu atât tacticile risipitoare, cât simpla lipsă de pregătire. De exemplu, auto-intitulatul „corespondent de război” rus, Iuri Kotenok, vorbind despre o altă distrugere a grupurilor de asalt rusești în satul Berdîci, de lângă Avdiivka, a susținut că au existat „atacuri [de tocat] carne fără pregătire normală, fără a ține cont nici măcar elementele de bază ale acțiunilor tactice de acest gen”. Kotenok a mai relatat despre lipsa de recunoaștere și sprijin de foc a rușilor: „Vedem incompetența completă a comandamentului la nivel de companie-batalion și o lipsă de înțelegere elementară a [cum să] atace la nivel de echipă. Soldaților le lipsește în mod clar pregătirea”.
Cererea politică pentru acțiuni ofensive constante are ca rezultat un cerc vicios. Decesele în masă ale soldaților, în atacuri prost organizate, obligă armata rusă să recurgă la folosirea „noilor soldați cu contract”, care nu au avut timp să se antreneze pentru tactici ofensive. Un militar rus a scris că în timpul luptei pentru Avdiivka, două până la trei săptămâni de antrenament fuseseră excepția (pozitivă), iar nu decât regula. O postare a Brigăzii 47 Mecanizate ucrainene, publicată pe 11 martie, susține că, potrivit documentelor colectate de la soldații ruși care muriseră într-un alt asalt, unii dintre ei se înrolaseră în armată pe 5 martie — cu mai puțin de o săptămână înainte de moartea lor. Faptul că mulți recruți sunt mai în vârstă și au moralul scăzut nu face decât să înrăutățească situația.
Pivnițe şi tortură în loc de curţi marţiale
Ce îi face pe soldați să comită atacuri frontale sinucigașe în loc să nu respecte ordinele și să meargă la închisoare? Motivul cel mai probabil este că soldații de pe front nu se pot aștepta să fie anchetați și judecați conform legii. În schimb, atunci când se află pe teritoriile ocupate ale Ucrainei, ei sunt supuși unui sistem informal de pedepse, care ia forma detențiilor ilegale, bătăilor și altor forme de abuz menite să-i aducă pe luptători înapoi pe front.
Unul dintre cele mai mediatizate exemple de astfel de abuzuri care a ieșit la iveală în ultimele luni este un articol al jurnalistei Olesia Gherasimenko, publcat de Verstka. Materialul descrie violența – inclusiv violența sexuală și tortura (cum ar fi încătușarea de un copac, în frig) pentru beție, indisciplină și refuz de a merge în prima linie. Potrivit soldaților înșiși, este imposibil să se obțină un proces echitabil. Un ofițer explică situația după cum urmează: „Noi nu… pe oricine. Sunt foarte mulți [soldați mobilizați] aici, bărbați care au semnat recent un contract […] care înainte de asta puteau fi găsiți risipindu-se prin garaje, împreună cu alți tipi. Au disciplină? Nu. Pentru a păstra disciplina, trebuie bătuți tare. Poți numi asta bullying, dar este treaba noastră, viața noastră depinde de asta. […] Nu există suficientă poliție militară pentru a curăța rahatul asta. Dacă nu te alături unui atac, ajungi într-un subsol. [Acest sistem] funcționează”.
Practicile descrise nu sunt noi, iar unele dintre ele sunt destul de organizate. Din 2022, publicația rusă Astra a relatat despre o unitate din Zaițeve, regiunea Lugansk, care găzduiește un centru de detenție neoficial pentru „refuznicii” de pe tot frontul. Au apărut și dovezi ale unor metode disciplinare și mai dure — execuții extrajudiciare practicate în rândurile PMC Wagner, de exemplu. După moartea lui Evgheni Prigojin și dizolvarea grupului său, Wagner, practica unui astfel de tratament dur pare să fi dispărut – cel puțin, nu există dovezi de încredere, în surse deschise, care să indice uciderea deliberată de militari ruși în scopuri disciplinare.
Cu toate acestea, s-a scris, de asemenea, că astfel de pedepse s-au lăsat cu soldați torturați și bătuți până la moarte.
Din 100 de răniți, 97 reintră în serviciu
Conform datelor anunțate în mod repetat de Ministerul Apărării din Rusia, peste 97% dintre militarii răniți revin în serviciu. Cifrele par să fie incomparabile cu cele din orice altă armată: de exemplu, în rândul armatei americane din Irak, în acel conflict de o intensitate mult mai mică decât războiul ruso-ucrainean, procentul total de soldați răniți supraviețuitori, în primii patru ani de conflict, a fost de 90,4 % — iar procentul celor care s-au întors pe câmpul de luptă a fost, desigur, ceva mai mic.
Dacă cifrele rusești nu sunt chiar minciuni, putem presupune că doi factori sunt responsabili pentru aceste date: primul este dificultatea și disponibilitatea slabă a evacuării victimelor, ceea ce înseamnă că o mare parte a soldaților răniți grav pur și simplu nu reușesc să ajungă la spital; a doua este dorința comandamentului de a întoarce soldații pe linia frontului, indiferent de starea lor.
Chiar dacă sistemul de evacuare medicală ar funcționa perfect, acesta ar fi îngreunat de o abundență de drone capabile să corecteze focul de-a lungul rutelor logistice și să atace singure echipele de evacuare. Potrivit Conflict Intelligence Team, aceste atacuri, care constituie crime de război, sunt larg răspândite de ambele părți ale conflictului. În același timp, un militar rus citat mai devreme notează că grupurile speciale de „evacuare” sunt o inovație tactică care a apărut doar în timpul luptei pentru Avdiivka. Potrivit acestuia, evacuarea garantată – dar nu întotdeauna în timp util – este asigurată doar pentru „specialiști”: șoferi și operatorii de UAV, ATGM, artilerie, mortiere și sisteme de comunicații.
Desemnarea „specialiștilor” ca subclasă separată de infanterie a fost menționată în raportul Royal United Services Institute (RUSI), menționat mai sus, de acum un an și jumătate. Soldații obișnuiți răniți trebuie uneori să aștepte mai mult de o săptămână pentru a fi evacuați din prima linie. În afară de asta, transporturile de evacuare pot fi și deturnate de prieteni – alte unități rusești.
Acei militari care reușesc să ajungă la spital se confruntă cu o nouă problemă: sunt obligați să se întoarcă pe front cât mai curând posibil – prin orice mijloace disponibile. Există povești despre soldați trimiși în linia frontului cu schije în șolduri, comoții cerebrale și PTSD (sindrom de stres post-traumatic) și fără degete la mâini. Iată cum explică activiștii pentru drepturile omului aceste practici: „Comisiile medico-militare, dacă au loc, prezintă încălcări grave. Supraestimează grupurile de eligibilitate pentru a trimite cât mai mulți oameni înapoi [la război]. Aceasta este o practică răspândită”.
Rusia a mers atât de departe încât a creat unități întregi de asalt „invalide”, formate din luptători cu probleme grave de sănătate. Acest lucru poate fi explicat parțial prin lipsa spațiului spitalicesc, fapt dovedit, de exemplu, de transformarea maternității Rostov într-o unitate sanitară militară, prin evacuarea femeilor aflate în travaliu.
Un „război tăcut” împotriva civililor
Marea majoritate a cazurilor cunoscute de jafuri și crime comise de soldații ruși împotriva civililor datează din primăvara anului 2022. Organizațiile internaționale și agențiile de aplicare a legii au reușit să colecteze datele necesare după ce Ucraina a eliberat mai multe așezări în nordul și estul țării. În teritoriile ocupate, represiunile sunt acum efectuate în mare parte de forțele de poliție instalate de Rusia și de către FSB. Se scurg în mod regulat și datele privind tortura, crimele și jafurile comise de forțele de securitate ruse în astfel de zone.
Igor Pimenov, un polițist din regiunea Moscova, trimis în regiunea Herson, a mărturisit că în noiembrie 2023 el și patru colegi l-au torturat până la moarte pe localnicul Ruslan Rusnak. Tot în regiunea Herson, militarii au bătut, jefuit și electrocutat un bărbat ucrainean, cerându-i să le spună unde ascundea mitraliere și grenade. Într-un alt caz, din ianuarie 2024, soldații ruși au împușcat o familie din Kreminna ocupată.
În aprilie 2024, doi soldați ruși cu cazier au declanșat un masacru în satele Abrikosivka și Podo-Kalînivka, ucigând șapte persoane, inclusiv pe câțiva camarazi de-ai lor, și incendiind două case. Aceste cazuri sunt raportate doar de surse anonime care este posibil să nu aibă o imagine completă a crimelor comise de armata rusă în rândurile civililor.
Persecuția asupra populației locale se realizează și la nivel oficial. „Guvernatorul” instalat de Rusia în regiunea Zaporijia, Evgheni Balițki, a vorbit deschis despre deportarea localnicilor care au vorbit împotriva ocupației și a făcut referire la deciziile „extrem de dure” luate împotriva disidenților, deși nu a precizat care a fost natura acelor decizii.
Sursa: Donbas Z (Telegram)
Incidentele legate de jaf par să fie, de asemenea, încă în derulare, chiar dacă sunt limitate de faptul că armata rusă capturează acum zone mult mai mici decât a făcut-o în primele luni ale invaziei pe scară largă. De exemplu, un videoclip din Avdiivka ocupată, difuzat recent online, arată un ofițer rus care spune că locuințele care au supraviețuit „au de toate” și că ar fi nevoie de un „tren de marfă” pentru a transporta toată prada în Rusia.
Într-un alt filmuleț, un ofițer rus deplânge că nu poate ajunge la un televizor dintr-o casă distrusă, apoi examinează apartamentul abandonat și decide să-și ia un pat întreg. Un alt videoclip prezintă militari ruși discutând despre colegii care iau covoare și canapele de la populația locală și le duc în adăposturile lor.
În fine, un videoclip din portul Zaliznîi, regiunea Herson, descrie procesul în sine de jefuire. În acest filmuleț, militarii ruși sunt văzuți trăgând firele de la aparatele de uz casnic dintr-o casă abandonată – aparent pentru uzul lor. Unele relatări sugerează că organele ruse de aplicare a legii au început să reprimre practica jafului, dar nu este clar cât de mult succes au avut.
În orice caz, „noul aspect” al armatei ruse diferă semnificativ de imaginea prezentată de propaganda Kremlinului. Problemele cu personalul, echipamentul, calitatea pregătirii, moralul, disciplina și îngrijirea medicală limitează în mod evident capacitățile ofensive ale armatei ruse în Ucraina. Până acum, acest lucru nu a împiedicat-o să-și continue ofensiva, dar și-a redus semnificativ ritmul.
Dr. Jack Walting, analist la RUSI, consideră că armata rusă va atinge apogeul capacității sale până la sfârșitul anului 2024 și este puțin probabil să obțină vreun succes major în 2025 și ulterior. În aceste circumstanțe, sprijinul extern pentru Ucraina este crucial pentru ca aceasta să supraviețuiască acestei perioade critice.
