VIDEO | Gheorghe Nichita, scos în cătușe din vila sa din Iași și dus la penitenciar. Fostul primar, condamnat la 5 ani de închisoare pentru mită

Fostul primar din Iași, Gheorghe Nichita, a fost condamnat definitiv miercuri, 5 august, la 5 ani de închisoare pentru fapte de corupție cu executare de Curtea de Apel București, potrivit deciziei instanței, informează Ziare.com.

În faza de fond a procesului, fusese condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită.

Polițiștii l-au ridicat de acasă, în jurul orei 19.00, pe Gheorghe Nichita pentru a-l duce să execute pedeapsa. Fostul edil a fost încătușat, dar peste cătușe și-a pus o cămașă. Înainte de a fi urcat în mașină, Nichita s-a arăt surprins de condamnarea primită: „Am pledat nevinovat tot timpul, nu mă așteptam la acest verdict”.

În același dosar, omul de afaceri Tiberiu Urdareanu a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare.

Alți doi afaceriști în acest caz au rămas cu pedepsele din faza de fond a procesului, Gabriel Mardarașevici a fost condamnat în acest caz la 1 an de închisoare cu suspendare, iar Mihai Tănăsescu la 8 luni de închisoare.

Curtea de Apel București a mai decis confiscarea de la mituitorii din acest caz a unor sume uriașe: de la directorul SC Information Business Consulting SRL (IBC), Gabriel Mardarașevici – suma de 2,4 milioane de lei și de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu- președinte al grupului de firme UTI a sumei de 1,2 milioane de lei.

Instanța a mai confiscat de la Gheorghe Nichita suma totală de 71214,76 lei primită efectiv cu titlu de mită, „cu obligarea inculpatului la plata către stat a acestei sume.”

După cum arătăm, decizia este definitivă.

*Acuzațiile DNA

În decembrie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Nichita, a președintelui grupului UTI, Tiberiu Urdareanu, a vicepreședintelui UTI Mihail Tănăsescu, a directorului SC Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarașevici.

Nichita a fost acuzat de luare de mită, iar Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarașevici și Mihail Tănăsescu de dare de mită. Nichita a fost acuzat că a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI și unei alte firme, precum și reduceri la un hotel de lux din București, dar și cazare în China.

După ce a făcut un pas înapoi ca urmare a implicării în dosarul de corupție, Gheorghe Nichita, fost vicepreședinte PSD la nivel național, a devenit în primăvara anului 2017 consilier al președintelui CJ Iași, Maricel Popa.

În decembrie 2016, Nichita a încercat să ajungă în Parlament, candidând la Camera Deputaților pe lista PRU, partidul lui Bogdan Diaconu.

Fostul primar PSD mai este implicat într-un dosar penal, în care a fost trimis în judecată în noiembrie 2015. În acest dosar, procurorii l-au acuzat că ar fi utilizat Politia Locală pentru a-și urmări fosta iubită. Alături de Nichita, au fost deferiți justiției fostul director al Politiei Locale Iași Liviu Hliboceanu și un fost șef de serviciu din instituție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here