
Guvernul lucrează la un pachet de măsuri privind reforma administrației publice care se referă, printre altele, la impozitarea proprietății și la descentralizare, a informat, vineri, premierul Ilie Bolojan, informează Agerpres.
”Un alt pachet la care se lucrează de către un alt grup este reforma administrației publice. Vom avea o a doua întâlnire săptămâna viitoare cu reprezentanții autorităților locale, pentru că ne propunem ca tot pachetul care ține de autoritățile publice să fie pus în practică după consultări și împreună cu dânșii. Aici ne referim atât la impozitarea proprietății, care este un jalon pe care trebuie să îl îndeplinim, dar și la celelalte măsuri care țin de câteva componente importante pentru administrația publică locală. (…) E nevoie să le creștem capacitatea administrativă. Ce înseamnă asta? Trebuie să își poată încasa impozitele. Ai datorii, nu mai beneficiezi de drepturi pe care tot statul ți le dă până nu îți achiți datoriile. Deci, nu poți să primești bani de la stat până datoriile pe care le ai nu ți le-ai achitat, legate de disciplina în construcții, de exemplu”, a explicat Bolojan, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.
Potrivit premierului, o altă componentă importantă a acestei reforme este partea de descentralizare.
”Trebuie să le transferăm odată activele care sunt în paragină în toată țara. Avem o grămadă de active în paragină care sunt în țara nimănui, dar anumite structuri guvernamentale, cum sunt cei din zona sportivă, de frică să nu-și piardă posturile, nu au susținut această descentralizare. Și gândiți-vă că am putea avea amenajări în aproape toate orașele pe care Primăriile doresc să le facă, dar, dacă n-au un teren părăginit în proprietate, n-au cum să aducă un plus acolo. Și trebuie să încheiem acest proces pe care tot îl anunțăm de foarte mult timp”, a menționat prim-ministrul.
România trebuie să aibă administrații locale ”mai eficiente”, trebuie să fie renormat personalul, ținându-se cont de realități și de numărul de locuitori, a evidențiat Ilie Bolojan.
”Avem orașe în România care au 1.900 de locuitori, salarizarea aparatului Primăriei și numărul de angajați este la nivel de oraș. Avem municipii cu 11 – 15.000 de locuitori. Ar trebui să fie peste 50.000. Din nou, normările trebuie făcute pe baze reale și avem autorități publice locale, avem multe, de toate culorile politice, din toate județele, ca să ne înțelegem bine, care au dovedit că pot funcționa cu mult mai puțini angajați, pot fi eficienți, pot fi performanți. (…) În 2.500, aproximativ, de localități, din cele 3.300, rotunjesc cifrele, din România, dacă Guvernul sau un Consiliu județean nu alocă finanțări, ei nu-și pot plăti salariile”, a menționat prim-ministrul.
El a subliniat că este nevoie de reglementări, de grile de salarizare maximale, ”nu toate duse la nivelul viceprimarului”, cu evaluarea funcționarilor.
”Există un proiect de lege în Parlament și vom vedea cum îl vom putea face operațional, în așa fel încât să existe o evaluare periodică și, dacă îți faci datoria și ești performant, să poți rămâne în continuare, dacă nu, mai ales în structurile mari, e nevoie de oameni performanți. Tot pe componenta de eficiență este nevoie ca banii care pleacă ca sprijin guvernamental să fie direct proporțional cu gradul de încasare a impozitelor. Nu poți să nu-ți faci treaba la nivel local și să aștepți ca Guvernul României să-ți aloce toți banii și să-ți acopere lipsa de performanță, pentru că nu dorești să-și deranjezi electoratul sau pentru că ai un prieten care și-a construit un P plus 2 în centrul comunei și nu-i vezi de peste drum de Primărie casa construită fără autorizație de construire. Nu va mai putea funcționa acest sistem”, a mai evidențiat premierul.













