VIDEO | Inundaţii impresionante în Zaragoza, în nordul Spaniei

Furtuni puternice au avut loc în nordul Spaniei, iar la Zaragoza, care se află la jumătatea drumului între Barcelona şi Madrid, o revărsare impresionantă a avut loc în urma unor precipitaţii importante, de 50 de litri pe metrul pătrat în 50 de minute, relatează BFMTV, citat de News.ro.

Acest episod nu s-a soldat, joi, cu niciun rănit, însă ar ptea prevsti riscuri meteorologice viitoare, inclusiv în vestul Franţei, vineri, unde în mai multe departamente s-a emis cod portocaliu.

Înregistrări video postate pe reţele de socializare şi autentificate de BFMTV surprind o femeie blocată pe o maşină, înconjurată de torente de noroi, care ţinea de antena radio a vehicului. Ea a fost salvată de către pompieri.

Altă înregistrare video, difuzată de publicaţia locală Aragón Noticias, surprinde alte persoane în situaţii asemănătoare.

Altă înregistrare surprinde două maşini târâte de apă cîteva zeci de metri, pe o stradă.

Zeci de vehicule au fost luate de ape, iar mai multe persoane au fost blocate în maşini, potrivit El Pais.

Martori evoc grindină cu diametru de până la zece centimetri.

Vineri, accesul pe mai multe axe rutiere şi străzi din oraş era interzis prin decizia autorităţilor.

Primăria Zaragoza şi-a exprimat speranţa unei ”întoarceri la normal”.

Poliţia din oraş le cere locuitorilor să rămână prudenţi.

Comune din jurul oraşului Zaragoza au înregistrat precipitaţii intense, însă nu s-au raportat pagube importante.

Acest episod foarte violent are legătură cu o furtună ”supercelulară”, legată de un conflict între mase de aer cald dinspre Magreb şi brize reci dinspre Atlantic.

Această situaţie instabilă se deplasa către Franţa vineri seara.

”Fenomene violente” erau aşteptate vineri seara în zece departamente din Sud-Ouest, în care s-au emis alerte cod portocaliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here