VIDEO | Invazie „monumentală” de şoareci în Australia. „Sunt peste tot în casă”

Australia se confruntă, după cel mai grav sezon de incendii de vegetaţie, pandemie şi inundaţii, cu o invazie „monumentală” de şoareci, relatează NBC, potrivit News.ro.

Milioane de rozătoare au invadat părţi din estul Australiei, iar locuitorii sunt exasperaţi.

Epicentrul acesteia este zona rurală din statul New South Wales, unde fermierii au publicat online înregistrări video în care pot fi văzute „pături” de şoareci pe terenurile lor, distrugând recoltele şi stabilindu-se în casele oamenilor.

Guy Roth, care lucrează la o fermă de cercetare a University of Sydney din apropiere de oraşul Narrabi din New South Wales, a spus că soarecii au preluat proprietatea.

„Ştiam că avem cel mult doi şoareci pe metru pătrat în parcelele noastre cu recolte… deci, dacă eu calculez bine, sunt 20 de milioane de şoareci. Asta înseamnă mai mulţi şoareci decât populaţia celor mai multe dintre marile oraşe”.

Roth a spus că, la un moment dat, el şi familia lui prindea şi eliminau în jur de 100 de şoareci pe zi în casa lor şi în birouri.

„Sunt peste tot în casă. De fiecare dată când deschizi un dulap e posibil să găseşti unul acolo. Stai la birou şi un şoarece va trece peste el”, a mai povestit bărbatul.  

Şoarecii mănâncă recoltele de bumbac, la fel şi grânele stocate în depozite. Roth, care şi-a petrecut întreaga viaţă în zona rurală a Australiei a spus că aceasta este „cea mai mare epidemie de şoareci pe care am văzut-o”.

A fost raportat cel puţin un caz de coriomeningita limfocitică, boală rară ce are legătură cu şoarecii, şi cel puţin trei oameni au fost muşcaţi de şoareci în spitale din New South Wales, unde se aflau internaţi din alte motive. Ei au primit tratament adecvat pentru muşcăturile minore, a spus un oficial al statului.

Autorităţile au luat măsuri pentru stârpirea şoarecilor. „Actuala infestare cu şoareci din vestul NSW este un eveniment natural”, a fost transmis.

Steve Henry, care conduce cercetarea legată de şoareci la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization din Australia, a spus că focarul de şoareci care nu sunt de casă este „monumental” şi continuă să aibă efecte economice şi sociale. Însă el a precizat că astfel de invazii au loc la 5 – 10 ani în Australia, din cauza unei combinaţii de factori, în principal a schimbărilor condiţiilor de mediu.

Şoarecii încep să se înmulţească de la vârsta de 6 săptămâni şi, după asta, pot avea între 6 şi 10 pui la fiecare 19-21 de zile.

Henry a mai spus că, în mod normal, o astfel de invazie se încheie cu „scăderea bruscă a populaţiei” de şoareci, însă este greu de prevăzut când se va întâmpla asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here