Prietenia dintre România şi Muntenegru are o tradiţie care merită să fie cultivată, a declarat, marţi, preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său român, Klaus Iohannis, notează Agerpres.ro.
“Prietenia dintre România şi Muntenegru are o tradiţie pe care suntem datori să o cultivăm în continuare şi să respectăm valorile europene comune”, a spus preşedintele muntenegrean.
El a adăugat că, pe lângă relaţiile istorice, “România şi Muntenegru sunt legate de chestiunile de securitate”. “În calitate de membri ai NATO suntem concentraţi pe stabilitatea Balcanilor de Vest şi a regiunii Mării Negre”, a punctat Milatovic.
Oficialul muntenegrean a amintit de aspiraţia ţării sale de a adera la Uniunea Europeană şi a mulţumit pentru “sprijinul politic şi al experţilor pe care România îl oferă”.
Potrivit acestuia, cele două state au semnat, marţi, un memorandum de colaborare.
“Când vorbim de relaţiile economice, evidenţiem în primul rând turismul”, a adăugat Jakov Milatovic , menţionând, în context, planurile pentru crearea unui zbor direct între Muntenegru şi România.













