VIDEO | Liberalii au validat candidatura lui Nicolae Ciucă la președinție. „Sunt onorat. Astăzi nu e vorba despre mine, ci despre viziunea noastră comună pentru viitorul României”
Candidatura liderului liberal Nicolae Ciucă la Preşedinţie a fost validată cu unanimitate de voturi duminică, de Consiliul Naţional al partidului, conform anunţului făcut de secretarul general Lucian Bode. Ciucă a mulţumit pentru încrederea acordată, informează News.ro.
După discursul rostit de Ciucă, în care a atacat PSD şi a vorbit despre măsurile liberale, Bode a supus la vot propunerea Biroului Politic Naţional candidatura lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale.
”Cine este de acord ca domnul Nicolae Ionel Ciucă să fie candidatul PNL la funcţia de preşedinte al României?”, a fost întrebarea lui Lucian bode.
Votul a fost exercitat prin ridicarea unei cartoline pe care scrie ”Votat”. La întrebarea sa expresă dacă se abţine cineva sau dacă există voturi împotrivă, din sală nu a existat nicio reacţie.
Imediat după acest moment, Bode a constatat unanimitatea voturilor tuturor celor peste 1.200 de delegaţi prezenţi la Congres, Nicolae Ciucă devenind astfel oficial candidatul PNL la Preşedinţie. Lucian Bode a îndemnat toată ”suflarea liberală” să se concentreze asupra obiectivului ca Nicolae Ciucă să devină preşedinte al României.
Consiliul Naţional PNL – Ciucă, la validarea candidaturii la Preşedinţie: „Astăzi nu e vorba despre mine, ci despre viziunea noastră comună pentru viitorul României / Nicolae Ciucă a catalogat PSD drept „urmaşii Partidului Comunist”
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, la Consiliul Naţional care validează candidatura sa la Preşedinţie, că evenimentul şi candidatura nu sunt despre el, ci despre „soarta românilor în anii care vin”. Nicolae Ciucă a catalogat PNL drept „o mare putere electorală în politica românească”, şi a vorbit şi despre PSD, fără a pronunţa numele formaţiunii, ca despre „urmaşii Partidului Comunist”.Ciucă a vorbit despre alianţa cu PSD, admiţând că liberalii au ştiut că vor pierde din punct de vedere electoral alăturându-se social-democraţilor. „Nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând această alianţă. Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta, dar imaturitatea lui politică a făcut imposibilă continuarea acestei alianţe”, spune Ciucă, reafirmând dorinţa sa de a construi o alianţă de guvernare de dreapta, potrivit News.ro.
Ajuns cu întârziere la Consiliul Naţional al partidului în care este validată candidatura sa, după ce a fost în zonele afectate de inundaţii, el a cerut „solidaritate, indiferent de culoarea politică” faţă de persoanele afectate de inundaţiile devastatoare din judeţul Galaţi.
„Vă reamintesc că principala noastră vocaţie ca politicieni este de a fi în serviciul ţării, în serviciul comunităţilor noastre, de a reprezenta interesele legitime ale alegătorilor şi mai ales ale celor care trec prin încercări. Vă vorbesc astăzi cu profund respect şi recunoştinţă pentru munca dumneavoastră în slujba românilor, a comunităţilor pe care le reprezentaţi, a României dar şi a PNL. Sunt pe deplin conştient de provocările uriaşe care ne aşteaptă, de aceea cred că astăzi nu este vorba despre mine, ci despre viziunea noastră comună pentru viitorul României, despre angajamentul nostru de a aduce stabilitate, progres şi unitate. Este vorba despre soarta românilor în anii care vin, despre un context geo-politici dificil în care misiunea noastră trebuie să rămână neclintită: să sprijinim, să construim să apărăm şi să muncim pentru români”, le-a transmis Ciucă liberalilor.
Consiliul Naţional al PNL – Nicolae Ciucă a catalogat PSD drept „urmaşii Partidului Comunist” la evenimentul de validare a candidaturii sale pentru preşedinţia ţări
Nicolae Ciucă a catalogat PNL drept „o mare putere electorală în politica românească”, şi a vorbit şi despre PSD, fără a pronunţa numele formaţiunii, ca despre „urmaşii Partidului Comunist”.
„Multe partide au apărut, au dispărut în anii democraţiei post-comuniste, unele ajungând chiar să fie sus în preferinţele românilor, la un moment dat. dar reperele politice constante pe scena noastră politică au rămas mereu două: urmaşii Partidului Comunist şi noi, naţional-liberalii. (…) Astăzi, suntem singurul partid politic nemăcinat de populism, de egoism sau de făţărnicie. De asemenea, nu suntem pătaţi de minciuni sau de propagandă deşănţată. Suntem puternici, oricât de jos ne-ar vrea unii sau alţii să fim şi momentul să arătăm tuturor această forţă a PNL!”, a afirmat Nicolae Ciucă la Consiliul Naţional al partidului.
El a spus că PNL a înţeles că este nevoie de prosperitate şi de libertate şi că cele două obiective sunt „inseparabile”.
Ciucă: Nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând alianţa cu PSD/ Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta/ Îi aşteptăm să se maturizeze, să înţeleagă lecţia pe care românii le-au dat-o la ultimele alegeri
Liderul PNL Nicolae Ciucă a vorbit duminică, în discursul ţinut la Consiliul Naţional al PNL, despre alianţa cu PSD, admiţând că liberalii au ştiut că vor pierde din punct de vedere electoral alăturându-se social-democraţilor. „Nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând această alianţă. Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta, dar imaturitatea lui politică a făcut imposibilă continuarea acestei alianţe”, spune Ciucă, reafirmând dorinţa sa de a construi o alianţă de guvernare de dreapta.
„Dragi liberali, petrec mult timp în contact cu oamenii şi vă spun că cei care ne privesc astăzi cu neîncredere îmi transmit principalul lor motiv ca fiind acela al colaborării politice pe care o avem cu PSD-ul. Noi am mai discutat, nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând această alianţă. Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta, dar imaturitatea lui politică a făcut imposibilă continuarea acestei alianţe. O spun clar, ne dorim să facem coaliţie cu partidele de dreapta. Aceasta a fost mereu prima noastră opţiune şi aşa va fi”, a afirmat Nicolae Ciucă, în aplauzele liberalilor.
El spune că o coaliţie de dreapta este şi prima opţiune a electoratului.
„Doar că vrem un partener previzibil, pe care ne putem baza, matur şi responsabil guvernarea ţării în actualul context intern şi internaţional nu este o joacă de copii. Îi aşteptăm să se maturizeze, să înţeleagă lecţia pe care românii le-au dat-o la ultimele alegeri şi îi asigur că au în PNL un partener de proiect naţional pe termen lung forţele de dreapta trebuie să stea în aceste alegeri alături de PNL; pentru că PNL este cel mai puternic partid al dreptei”, a subliniat Ciucă.
El susţine că PNL „poate şi trebuie să câştige preşedinţia României”, arătând că România are nevoie de un preşedinte cu fibră şi valori liberale în acest context geo-politic extrem de complicat”.
Ciucă remarcă „promisiuni nerealiste” din partea competitorilor: Dacă-i asculţi, ai zice că preşedintele se ocupă şi de investiţii, şi de şcoli, şi de spitale, şi de agricultură şi de fotbal/ Nu pot promite ceea ce e ireal, populist şi amăgitor
Candidatul PNL pentru Preşedinţia României Nicolae Ciucă remarcă faptul că promisiunile făcute de competitorii intraţi în cursa electorală „sunt nerealiste”. „Dacă-i asculţi, ai zice că preşedintele ţării se ocupă şi de investiţii, şi de şcoli, şi de spitale, şi de agricultură şi de fotbal”, remarcă Ciucă. Liderul PNL spune că nu poate promite „ceea ce este ireal, populist şi amăgitor pentru oameni”. „Nu că mă laud, dar mă uit la biografiile celorlalţi candidaţi şi constat la mine cel mai potrivit raport între vechimea în muncă şi vechimea politică”, a remarcat preşedintele PNL.
„Genul de promisiuni de toate felurile, cum am văzut că fac candidaţii deja înscrişi în cursa prezidenţială, sunt nerealiste, ca să nu le zic neserioase. Dacă-i asculţi, ai zice că preşedintele ţării se ocupă şi de investiţii, şi de şcoli, şi de spitale, şi de agricultură, şi de fotbal. Cred că preşedintele României trebuie să-şi folosească toată autoritatea în urmărirea unor valori. Cred, în primul rând, că statul trebuie să redea muncii recunoaşterea supremă între valorile sociale iar preşedintele României trebuie să fie întâiul muncitor al ţării, să fie prezent, activ, să asculte şi să unească, să asculte şi să se pronunţe mereu în urmărirea acestor valori, fără să se amestece în treburile Guvernului mai mult decât îi permite Constituţia. Un preşedinte are de vegheat ca politicile publice să urmărească valorile importante, fundamentale ale societăţii iar eu, ca viitor preşedinte al României, voi promova energic valoarea muncii, urmărind prosperitatea reală şi libertatea în toate formele ei”, a afirmat Nicolae Ciucă duminică, la Consiliul Naţional aş PNL care a validat candidatura pentru funcţia de preşedinte al ţării.
El spune că nu poate promite „ceea ce este ireal, populist şi amăgitor pentru oameni”.
„Nu pot promite ceea ce este ireal, populist şi amăgitor pentru oameni. În schimb, pot să-mi asum că voi promova cu toată puterea o atmosferă socială de respect şi încredere”, adaugă Ciucă.
Ciucă afirmă totodată că „pentru prezidenţiabilul PNL, libertatea nu este o promisiune este o declaraţie de identitate”. Liderul liberal susţine că ţara are de oameni care să lase deoparte conflictele şi transmite un mesaj de unitate.
În ceea ce priveşte politica externă, el spune că e nevoie de „clarviziune şi seriozitate”, arătând că acestea „nu se dovedesc cu parade diplomatice, ci cu politici publice coerente şi cu claritate morală”.
„Dacă nu te preţuieşti pe tine, ca ţară, ca naţiune, nu poţi să aduci contribuţii nici Europei, nici civilizaţiei euro-atlantice. România care contează în comunitatea euro-atlantică nu se face cu atitudini defetiste sau depresive, nu se face nici cu ura, complexe de superioritate şi naţionalisme de paradă. România care contează se face cu oameni liberi, pe picioarele lor. România care contează e România clasei de mijloc” spune Ciucă, subliniind că acesta este unul dintre marile obiective ale mandatului său de şef al statului.
Nicolae Ciucă a mulţumit PNL pentru modul în care l-a primit şi pentru cariera politică pe care i-a oferit-o şi a explicat şi de candidează.
„Candidez la funcţia supremă în statul român pentru că nefiind un om care şi-a petrecut toată viaţa în sediul de partid înţeleg mai bine aşteptările poporului român, văd mai bine decât alţii oportunităţile şi văd mai bine decât alţii marile pericole care ne ameninţă”, spune Ciucă.
El susţine că „genul de leadership” pe care îl va practica va fi acela în care nimeni nu e lăsat în urmă.
„Nu că mă laud, dar mă uit la biografiile celorlalţi candidaţi şi constat la mine cel mai potrivit raport între vechimea în muncă şi vechimea politică”, a adăugat preşedintele PNL.