VIDEO | Premierul Orban, la Paris: Am semnat o nouă foaie de parcurs privind Parteneriatul strategic cu Franţa, cu o structură actualizată, ambiţioasă

Foto: INQUAM/George Călin

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, la Paris, că a semnat alături de omologul său francez, Jean Castex, o nouă foaie de parcurs în ceea ce priveşte Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, ”cu o structură actualizată, ambiţioasă”, notează Agerpres.


Orban se află într-o vizită oficială în Franţa.

„Este o vizită extrem de importantă într-un an simbolic în care aniversăm 140 de ani de relaţii diplomatice. Ţările noastre sunt legate printr-un Parteneriat strategic, iar dorinţa comună este de a da un caracter şi mai strategic acestui parteneriat, de aceea am semnat o nouă foaie de parcurs cu o structură actualizată, ambiţioasă, care are ca scop să strângă şi mai mult relaţiile dintre Franţa şi România, atât în plan bilateral, cât şi la nivel european şi internaţional”, a spus Ludovic Orban, după întâlnirea avută cu premierul francez Jean Castex şi ceremonia de semnare a mai multor documente bilaterale.

El a punctat, în context, că prezenţa economică a părţii franceze în România este una importantă.

„Investiţiile franceze generează multe locuri de muncă şi, înaintea pandemiei, schimburile economice dintre ţările noastre au atins aproape 10 miliarde de euro pe an. Ne dorim ca această cooperare să crească, să se diversifice, să fie aprofundată, să genereze efecte şi mai benefice”, a precizat Orban.

Premierul român a arătat că a semnat împreună cu omologul său şi o Declaraţie de intenţie privind colaborarea în domeniul nuclear civil, care se doreşte dezvoltat în România „cu parteneri de încredere”.

„Practic, în toate domeniile pot exista cooperări între întreprinderi din Franţa şi din România”, a spus Orban.

Şeful Executivului de la Bucureşti a menţionat ca potenţiale domenii de colaborare transporturile, energia, securitatea cibernetică, telecomunicaţiile.

„Am decis, totodată, să intensificăm dialogul bilateral în domeniul securităţii şi al apărării. Astfel, ne-am angajat reciproc să continuăm consultările de substanţă, periodice, la nivelul miniştrilor responsabili de Afacerile Externe şi Apărare în formatul 2+2”, a mai afirmat Orban.

Premierul s-a referit şi la cooperarea cu Franţa în domeniul cultural.

„Între noiembrie 2018 şi noiembrie 2019 am sărbătorit prietenia româno-franceză printr-un extraordinar Sezon cultural. Anul viitor ne propunem să-l sărbătorim împreună pe George Enescu, pentru că se împlinesc 140 de ani de la naşterea compozitorului şi va avea loc cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului ‘George Enescu’ la Bucureşti”, a subliniat premierul.

El a menţionat şi reafirmarea angajamentului comun pentru a consolida proiectul european.

„Vom dialoga intens în prespectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Franţa. (…) În acelaşi context am subliniat că este important să punem rapid în practică mecanismele şi instrumentele pentru a putea utiliza fondurile din viitorul buget european şi pe cele din Planul european de relansare economică”, a declarat Orban.

Şeful Executivului de la Bucureşti a arătat că a transmis omologului francez „aşteptarea legitimă” a României privind aderarea la Spaţiul Schengen.

„Am solicitat sprijinul pentru urgentarea unei decizii pozitive. De asemenea, un sprijin aşteptăm şi într-un alt dosar important pentru România, aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, România fiind cel mai bine plasat candidat european şi contăm pe sprijinul partenerilor europeni şi, în primul rând al Franţei, pentru ca procesul de extindere să se finalizeze”, a adăugat Orban.

Premierul a precizat că în cadrul discuţiilor bilaterale i-a urat succes premierului francez în exercitarea mandatului, într-o perioadă în care „Franţa, Europa şi lumea întreagă trebuie să facă faţă provocărilor cauzate de pandemie”.

„România promovează o abordare coordonată la nivelul UE a răspunsului la această criză”, a completat el.

Totodată, Orban a menţionat că l-a asigurat pe omologul său francez de toată „compasiunea şi solidaritatea” părţii române după „asasinarea profesorului Samuel Paty de către un terorist”.

„De asemenea, am transmis solidaritatea noastră faţă de Franţa în respectarea valorilor noastre fundamentale şi importanţa unui spaţiu în care libertatea de expresie şi conştiinţă sunt apărate de violenţe şi cenzură. Atacurile la persoană îndreptate către un şef de stat, vizat în mod personal, precum cel la care a fost, recent, supus preşedintele Emmanuel Macron nu sunt acceptabile din punctul nostru de vedere. Respectul reciproc între parteneri şi aliaţi este esenţial şi diferenţe de abordare sau momente de criză trebuie depăşite prin dialog constructiv şi respect reciproc”, a mai declarat Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here