Rațiu Forum a lansat o nouă serie de podcasturi, intitulată Dialogues on Journalism.
În episodul inaugural, doi dintre mentorii programului nostru de mentorat în Jurnalism, Dan Perry și Alison Mutler, discută despre dramatica transformare a presei românești în cei 36 de ani scurși de la căderea comunismului. Ambii sunt bine poziționați pentru această discuție: Dan a sosit în România la câteva săptămâni după prăbușirea regimului Ceaușescu, fiind primul corespondent-șef Associated Press, când agenția își stabilea prezența în țară. Alison i-a succedat în 1993 și trăiește în România de atunci.
Discuția lor explorează modul în care jurnalismul românesc a trecut de la cenzură la deschidere, de la penurie la saturație, și de la idealismul post-revoluționar la realitățile mai dure ale presiunii comerciale și economiei atenției digitale. De asemenea, ridică o întrebare cu privire la viitor, relevantă mult dincolo de România: ce înseamnă astăzi independența jurnalistică și cum poate fi ea susținută?
Discuția a început cu perioada imediat post-revoluționară, când jurnalismul românesc era liber, dar profesional încă nepregătit. După decenii de tăcere, presa a explodat în opinii. Dan și-a amintit cum majoritatea articolelor erau polemice, emoționale și adesea prost argumentate. După anii de suferințe îndurate de români, faptele contau mai puțin decât libertatea de exprimare. Era ceva haotic, dar era și sunetul brut al libertății, înainte să apară disciplina.
Alison a descris cum publicații precum Evenimentul Zilei au rupt acest tipar, introducând articole mai scurte, scandal, bârfe și energia tabloidelor. Nu era jurnalism elevat, dar era citibil. A creat un public și a demonstrat că oamenii nu doreau predici politice interminabile. Își doreau informații care să se potrivească vieții de zi cu zi. Această schimbare, au fost de acord, a fost o etapă necesară în evoluția media din România.
Mai târziu au apărut și alte experimente: Cotidianul – condus de fondatorul Forum și fostul candidat la președinție, Ion Rațiu, care urmărea un model occidental mai serios; ascensiunea rapidă a radioului, în anii ’90; extinderea televiziunii; și, în cele din urmă, internetul. Fiecare etapă a sporit profesionalismul, dar fiecare a coincis și cu o slăbire globală a fundamentelor economice ale jurnalismului.
Dan însuși și-a amintit cum a co-fondat Ultimul Cuvânt, un efort de a introduce pe piață o publicație serioasă, dar cu sensibilități tabloide. La început a avut mult succes, dar s-a dovedit a fi ceva de scurtă durată din cauza presiunilor comerciale.
Jurnalismul românesc de astăzi este în mod clar mai bun decât fusese în anii ’90, dar poate că totodată și unul mai fragil ca niciodată.
Jurnalismul de investigație există și s-a îmbunătățit, dar supraviețuiește în mare parte prin granturi, întrucât este prea costisitor ca piața să-l susțină. Redacțiile sunt mai mici. Jurnaliștii sunt supuși presiunii de a produce volume enorme de materiale. Contextul devine opțional. Verificarea informațiilor se face în grabă. Structura se prăbușește sub presiunea vitezei.
Alison a subliniat că jurnalismul românesc se confruntă în continuare cu dificultăți în contextualizare. Articolele relatează adesea doar ce s-a întâmplat, fără a explica cum se leagă evenimentele de trecut sau de ce contează. Fără context, până și relatările exacte devin superficiale. Jurnalismul se transformă într-un flux de actualizări, mai degrabă decât într-o explicație a realității.
Dan a prezentat aceasta ca pe un pericol structural: fără narațiune și fundal, jurnalismul își pierde autoritatea chiar și atunci când spune adevărul.
Au abordat și problema încrederii. Publicul spune frecvent că nu are încredere în presă. Totuși, atunci când se întâmplă ceva grav — un accident, alegeri, un război — oamenii se întorc imediat la sursele consacrate. Neîncrederea a devenit culturală; însă dependența rămâne practică. Acest paradox, au remarcat ei, nu este unic României. Există în toate democrațiile.
Discuția lor despre gândirea conspiraționistă a fost ceva ce a urmat firesc. În societăți în care instituțiile au fost mult timp nesigure și tradițiile media sunt tinere, narațiunile false găsesc un teren fertil. Când nici guvernele și nici platformele nu sunt credibile, oamenii caută sens în alte părți, chiar dacă asta duce la explicații neverosimile. România se confruntă cu această problemă, la fel ca Statele Unite.
Au explorat și dacă jurnalismul serios ar trebui tratat ca infrastructură democratică și protejat ca atare. Finanțarea publică transparentă, bazată pe reguli, este esențială, dar anumite surse de finanțare pot genera suspiciuni de interese și părtinire.
De asemenea, au discutat faptul că, pe măsură ce redacțiile devin mai mici, jurnalismul trebuie acum să integreze text, video, fotografie și elemente interactive. Elemente vizuale nu mai sunt opționale. Implicarea publicului este structurală. Dar au fost de acord că tehnologia nu poate înlocui cerința fundamentală: jurnalismul trebuie să explice realitatea clar și onest.
Ceea ce a rezultat nu a fost doar o poveste despre România – în ciuda convulsiilor particulare ale țării – ci una despre jurnalism și democrație la scară largă. România e instructivă tocmai pentru că a comprimat multiple transformări într-o singură generație: libertate, profesionalizare și perturbarea din era digitală. Ea arată cât de rezilient poate fi jurnalismul și cât de vulnerabil. De asemenea, reflectă importanța unei prese profesionale și independente pentru societăți și piețe libere.
Rațiu Forum sponsorizează aceste dialoguri întrucât astăzi mentoratul jurnaliștilor nu înseamnă doar tehnică. Înseamnă protejarea ideii că jurnalismul este o funcție civică, nu doar un produs.
E vremea pentru destituirea președintelui Donald Trump. Instrumentul există
