O scrisoare prezidențială atât de dezechilibrată, ignorantă și periculoasă, încât ne obligă să ne întrebăm: Este acest om CAPABIL să îndeplinească atribuțiile funcției sale? Constituția SUA oferă o cale de ieșire.
În jurul acestei perioade, luna trecută, într-un articol intitulat „Peak Lowlife” (Culmea josniciei), mă întrebam dacă reacția demonică a lui Trump la asasinarea icoanei culturale americane, Rob Reiner, și a soției sale, Michelle, era în sfârșit suficientă pentru a-i face pe republicani să înțeleagă faptul că Trump nu este un lider acceptabil. Celor care au urmat instinctul natural de a încerca să uite, le reamitesc că Trump părea atunci să se bucure de crimă întrucât Reiner fusese un critic al său. Răspunsul la întrebarea mea, în ciuda unor sondaje nefavorabile, a fost practic: nu.
Acum trebuie să pun din nou întrebarea, în urma scrisorii lui Trump către prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Store. Această scrisoare este atât de absurdă încât orice cititor semi-conștient trebuie să se întrebe serios dacă nu a venit momentul unei discuții serioase despre îndepărtarea sa din funcție prin amendamentul 25 al Constituției SUA, care permite vicepreședintelui și majorității Cabinetului să declare că președintele este inapt să exercite puterile și atribuțiile funcției sale. Procesul declanșat de aceasta ar putea transfera autoritatea către JD Vance, ceea ce oferă, într-adevăr, un confort rece — dar aceasta este situația pe care ne-am creat-o.
Îmi dau seama că atmosfera a devenit atât de partizană încât mulți oameni vor înghiți pur și simplu orice indignare și vor presupune că critica este automată și că trebuie să existe un motiv sau o explicație pentru ceea ce stârnește furie. Care e marele deranj, s-ar putea întreba unii, în legătură cu ceea ce-i scrie Trump liderului unei țări îndepărtate care nici măcar nu are o echipă NFL? Tot ce pot spune este că aceasta este o scrisoare ale cărei propoziții nu ar fi putut fi scrise de niciun predecesor și care oferă dovezi copleșitoare pentru invocarea Amendamentului al 25-lea.
Ca persoană care practică jurnalismul încă din liceu, în America, încă mai cred că cuvintele au valoare, lucr care, știu, sună demodat. Din această perspectivă, declar că această scrisoare căpoasă, infantilă și amenințătoare, adresată unui nevinovat aliat NATO, care va fi studiată de istorici cu neîncredere, merită de fapt o analiză propoziție cu propoziție. Rogu-vă, credeți-mă pe cuvânt; și să purcedem fără întârziere.
PROPOZIȚIA 1: „Având în vedere că țara dumneavoastră a decis să nu-mi acorde Premiul Nobel pentru Pace pentru că am oprit 8 războaie PLUS, nu mai simt o obligație să mă gândesc doar la Pace, deși aceasta va rămâne întotdeauna predominantă, ci pot acum să mă gândesc la ceea ce este bun și potrivit pentru Statele Unite ale Americii”.
- Formulează o premisă falsă. De ce? Întrucât nu Norvegia „decide” cine primește Premiul Nobel pentru Pace, ci el este acordat de un comitet norvegian independent.
- Tratarea premiului Nobel ca pe o recompensă tranzacțională, nerecunoașterea personală a sa afectând deciziile geopolitice ale SUA.
- Face o afirmație nefondată și exagerată („am oprit 8 războaie PLUS”) fără dovezi sau recunoaștere internațională, sugerând că reținerea și responsabilitatea depind de un premiu personal pentru președinte.
- Sugerează o abandonare a păcii ca principiu („nu mai simt o obligație să mă gândesc doar la Pace”), într-un limbaj de tip mafiot în comunicarea cu un aliat.
- Implică faptul că a acționa în interesul Americii este cumva opus gândirii „pure de Pace”, și sugerează, fapt incredibil, că Trump până acum nu urmărise „ce este bun și corect pentru Statele Unite ale Americii” (ceea ce, trebuie să recunosc, chiar nu a făcut).
- Scrie „Țară”, deci cu majusculă. Începe să pară că chiar nu știe.
PROPOZIȚIILE 2 ȘI 3: „Danemarca nu poate proteja acel teritoriu de Rusia sau China, și, oricum, de ce ar avea ea un „drept de proprietate”? Nu există documente scrise, a fost doar o barcă ce a ajuns acolo cu sute de ani în urmă, dar și noi am avut bărci care au ajuns acolo”.
- Repetă neadevărul că China și Rusia ar fi amenințat Danemarca și ignoră faptul că, dacă ar face-o, fiecare țară NATO, inclusiv SUA, ar fi obligată să o protejeze.
- Implică faptul că puterea militară determină legitimitatea („nu poate proteja acel teritoriu”), respingând astfel dreptul internațional.
- Înțelege greșit suveranitatea: proprietatea asupra unui teritoriu nu se bazează pe cine a „debarcat primul”, ci pe guvernare continuă, recunoaștere internațională și cadre legale — ignorând faptul că Groenlanda este un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, cu guvern ales și drept explicit de autodeterminare.
- Slăbește poziția morală și juridică a SUA în opoziția față de expansiunea teritorială a Rusiei și Chinei — imitând justificarea Rusiei pentru Ucraina și logica Chinei în Marea Chinei de Sud: suveranitatea redusă la preferința unei superputeri și capacitatea militară. Asta îi va încuraja aproape sigur pe cei doi rivali, putând declanșa războaie și ducând la moarte și distrugere.
- Sugerează că America ar avea un drept istoric echivalent cu cel al Danemarcei, ceea ce este nefondat, și le transmite aliaților că recunoașterea granițelor de către SUA este condiționată și reversibilă.
PROPOZIȚIA 4: „Am făcut mai mult pentru NATO decât orice altă persoană, de la înființarea sa, iar acum NATO ar trebui să facă ceva pentru Statele Unite”.
- Este fals din punct de vedere istoric. NATO este rezultatul decadelor de efort colectiv al mai multor președinți, guverne, armate și diplomați din numeroase țări, în timp ce Trump a făcut multe pentru a-l submina. El s-a manifestat împotriva NATO timp de ani de zile, numindu-l „obsolet”, iar astăzi împinge alianța spre punctul de rupere, prin refuzul său uluitor de a exclude folosirea forței împotriva unui membru NATO.
- Ignoră faptul că NATO „face deja ceva” pentru Statele Unite în fiecare zi, prin extinderea apărării colective, găzduirea bazelor americane, partajarea de informații, stabilizarea Europei și descurajarea adversarilor. Singura dată când a fost invocat articolul V, clauza de apărare mutuală a NATO, a fost în beneficiul SUA, după 11 septembrie.
- Sugerează că sprijinul NATO depinde de absurdități precum primirea personală de către Trump a Premiului Nobel pentru Pace.
PROPOZIȚIA 5: „Lumea nu este sigură dacă nu avem Control Complet și Total asupra Groenlandei”.
- Implică faptul că securitatea globală depinde de deținerea de către SUA a unui teritoriu străin, o afirmație pe care niciun cadru strategic serios nu o susține. SUA nu pot avea control total asupra fiecărui teritoriu care trebuie apărat sau ale cărui resurse le dorește.
- Ignoră din nou faptul că Groenlanda face deja parte dintr-un sistem de apărare colectivă care include Statele Unite. Totodată, SUA au deja acces militar extins în Groenlanda prin acorduri cu Danemarca.
- Prezintă Groenlanda ca pe un obiect de control, mai degrabă decât ca pe o societate cu drepturi și autodeterminare.
- Din nou, folosirea copilărească a majusculelor – „Lumea” și „Control Complet și total”. Ce-i asta??
- Semnătura – „Thank you! President DJT” – include semnul său bizar de exclamare („Thank you for your attention to this matter!”) și tipul de acronim care conferă un statut suprarealist, într-un mod pe care nicio sală ostentativă nu îl poate egala. Probabil vrea să fie perceput asemenea lui FDR sau JFK (poate chiar MLK, deși, din motive evidente, mă îndoiesc). Din păcate, îți vin imediat în minte alte acronime, mult mai potrivite.
Prieteni, sincer, este vorba despăre mai mult decât dezacorduri pe teme precum controlul armelor sau codul fiscal. Nu există nicio cale prin care asta să fie acceptabil. Președintele nu poate să rămână cu încăpățânare obsedat de Premiului Nobel (săptămâna trecută chiar a forțat-o pe sărmana câștigătoare reală, lidera opoziției venezuelene, María Corina Machado, să i-l „dea”, într-un spectacol cu adevărat sucit). Și nu se poate să-i scrie o astfel de scrisoare unui lider străin. Ce-ar fi fost dacă ar amenința-o pe soția prim-ministrului, Marit, în stilul cu care ne-am obișnuit din înregistrarea „Access Hollywood”? Ați fi atunci de acord că situația a scăpat complet de sub control? Ca să-l citez pe Trump însuși, lumea râde de noi. Dar în același timp, plânge și tremură de frică. Pregătind totodată, contra-măsuri.
Dincolo de stilul și conținutul, ambele ridicole, ale acestei scrisori stânjenitoare și infantile, obsesia lui Trump de a „achiziționa” Groenlanda reprezintă o amenințare directă la adresa securității Americii. Există un risc serios de a zdruncina NATO, ceea ce ar însemna pierderea accesului SUA la 27 de baze, riscarea a aproape 600 de miliarde de dolari în achiziții europene de apărare, lăsarea Americii fără aliați pe măsură ce rivalii săi sunt încurajați, și ar precipita o criză economică masivă. Este ceva comparabil cu invadarea Ucrainei de către prietenul său Putin, cea mai proastă mișcare a secolului de până acum (iar ștacheta asta este deja foarte sus).
Luna trecută, AQL i-a acordat lui Trump premiul nostru de „Persoana sau arătarea anului” pentru 2025, pe care l-am considerat meritat datorită seriei sale de realizări fără egal și de impact. Printre ele se numără normalizarea sfidării constituționale, erodarea statului de drept și transformarea ilegalității în guvernare standard. SE mai numără și uciderea a nenumărați oameni, precum și slăbirea puterii soft a SUA prin sabotarea USAID și punerea în pericol a milioane de alții prin slăbirea FEMA (pe lângă dorința de a desființa Departamentul de Educație). A destructurat verificările instituționale, a normalizat corupția, prin fuziunea afacerilor personale cu puterea de stat și transformarea funcției publice într-un flux de venituri, și i-a împuternicit pe miliardari să modeleze reglementările în propriul folos. A slăbit sănătatea publică prin promovarea ideologiei anti-vaccin, a atacat presa pentru a suprima faptul de a da socoteală, a destabilizat economia prin tarife iresponsabile și ilegale, care sunt o taxă pentru americani și nu pentru străini, și a fracturat alianțele SUA. Deoarece aceste rezultate, pe care mulți le-ar considera negative, au fost deliberate, ele contează ca realizări.
Desigur, ele sunt dezastruoase pentru America și pentru lume.
Acum, știu că republicanii care sunt în poziția de a-l ține în frâu pe Trump sunt extrem de ocupați, petrecându-și zilele și nopțile lingându-i bocancii și tremurând de frică să nu fie înlocuiți la alegeri. S-ar putea să nu aibă timp să consulte Constituția. Așa că, drept serviciu public, la aproape un an de când Trump a reintrat în Biroul Oval, ofer aici un ghid rapid.
Ratificat în 1967, Al 25-lea Amendament oferă un mecanism constituțional pentru gestionarea incapacității prezidențiale. Cea mai importantă prevedere, Secțiunea 4, permite vicepreședintelui și majorității Cabinetului să declare că președintele este incapabil să exercite puterile și atribuțiile funcției. Prin această declarație, vicepreședintele devine imediat președinte interimar.
Dacă președintele contestă decizia, Congresul trebuie să decidă, iar pentru a-l menține pe președinte în afara funcției este necesar un vot de două treimi în ambele camere, Camera Reprezentanților și Senatul. Asta ar însemna că aproximativ 20 de republicani lipsiți de coloană vertebrală ar trebui să-și încordeze curajul. Este puțin probabil, chiar și după alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie, când lemingii din Congres s-ar putea simți puțin mai liberi. La naiba, șansele sunt, de fapt, extrem de mici, indiferent de următoarea prostie pe care o va face Trump. Dar s-au mai întâmplat lucruri mai ciudate. Nu multe, dar printre ele s-a numărat și realegerea „președintelui DJT.”
