VIDEO | Scandal în ședința Comisiei de Regulament din Camera Deputaților. Simion: „Domnul Rădeanu m-a împins”

Comisia de Regulament din Camera Deputaţilor a votat, miercuri, înainte de şedinţa plenului, modificările la regulament, pentru introducerea sancţiunilor, în cazul unor agresiuni sau injurii. În timpul şedinţei, copreşedintele AUR, George Simion, s-a împins cu deputatul USR, Bogdan Rădeanu, care l-a acuzat că l-a călcat pe picior. Simion a mai spus că în şedinţă s-au folosit jigniri precum „nazişti” şi „maimuţă”, transmite News.ro.

„Ni se pune pumnul în gură, din păcate”, a spus Simion, după votul din comisie, în timp ce transmitea live pe pagina de Facebook discuţiile din şedinţă.

Când a ieşit din sală, deputatul USR, Bogdan Rădeanu, l-a acuzat că l-a călcat pe picior. „Ce faci, măi, mă calci pe picior?”, i-a spus Rădeanu lui Simion.

„Ce aţi păţit, domnule Rădeanu? Băă, aţi văzut toată lumea cum m-a împins?”, a început să ţipe George Simion.

„Du-te măi de aicea, pleacă cu figurile astea de cartier. Ai o facultate, mă!”, i-a replicat Rădeanu.

„Domnul Rădeanu m-a împins”, a transmis Simion presei.

Co-preşedintele AUR a declarat, după vot, că deputaţii vor fi privaţi de telefoane şi angajaţi, ca să nu mai filmeze.

„S-a votat 4 cu 1 şi 4 la 2, la unele amendamete. Nu o să mai avem voie să facem live-uri. O să facem în continuare, o să fac în fiecare zi, din Camera Deputaţilor, ca să se înveţe domnii din coaliţia majoritară să ne pună pumnul în gură Opoziţiei”, a spus Simion, precizând că i se va tăia jumătate din indemnizaţie, pe care oricum o dona.

Simion i-a acuzat pe cei din comisie că, deşi vor să introducă sancţiuni, ei sunt cei care jignesc.

„Exact cei care încearcă să impună acest Regulament, aduc jigniri. Am auzit acolo cuvinte precum maimuţă, nazişti şi teoretic, pentru spusesle unui parlamentar, trebuie tot partidul sancţionat”, a spus Simion.

Simion a afirmat că deputatul Ciprian Titi Stoica de la AUR a folosit cuvântul „nazişti” către ceilalţi membri ai comisiei, iar Alfred Simonis l-a făcut „maimuţă” pe acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here