VIDEO | „Spălarea de bani din dosarul Fațada”, în care Olguța Vasilescu a fost urmărită penal. De ce a clasat DNA dosarul

Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus clasarea dosarului cunoscut drept „Faţada” în care primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, era urmărită penal pentru că le-ar fi cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu primăria, să facă sponsorizări către o asociaţie non-profit pentru reabilitarea faţadelor blocurilor din centrul Craiovei, dar şi pentru că şi-ar fi folosit influenţa pentru obţinerea unor sume de bani pentru campania electorală din 2012, transmite Agerpres.

„S-au făcut niște sponsorizări din partea unor oameni de afaceri, niciunul nu m-a denunțat. Ei au spus că s-au dat aceste sponsorizări, au aflat dintr-o conferință de presă că se renovează centrul Craiovei și au vrut să fie și ei părtași la aceste lucruri. (…) Eu sunt o femeie puternică, am trecut cu fruntea sus prin ce am trecut, tocmai pentru că știam că sunt nevinovată și nu am făcut nimic de care să-mi fie rușine. Probabil că, dacă aș lua-o de la capăt, aș face același lucru”, a declarat Olguța Vasilescu, la Antena 3.

Totuși, fostul ministru PSD nu a spus nimic despre faptul că au fost anulate interceptările de la dosar, pe motiv că nu ar fi fost obținute legal.

Însă Petru Bercheru, principalul denunțător din această speță, a publicat, pe Facebook, o primă înregistrare: „Spălarea de bani din dosarul Fațada. În înregistrare este dl. Marian Petcu, denunțător al Olguței, patron al Recon SA, care îmi explică cum se spală banii ajunși la el din sponsorizările altora: se dau prime „de fațadă” la muncitori”.

„În curând voi publica toate înregistrările cu această infractoare, ca să vadă toată lumea ce presiuni au fost făcute asupra mea! „Grâul mă-sii de primărie” spunea unul dintre marii „sponsori” de fațadă…”, a mai scris Bercheru

Context

Potrivit ordonanţei de clasare a DNA, citată de Agerpres, Vasilescu era cercetată pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, luare de mită şi spălare de bani, iar procurorul de caz a dispus clasarea urmării penale, motivând că nu există probe prin care să se poată stabili că aceasta „ar fi condiţionat derularea în bune condiţii a contractelor de Primăria Craiova de efectivitatea sponsorizărilor”.

De asemenea, fostul senator PSD Radu Preda, fost city manager al Craiovei la data săvârşirii faptelor, care era acuzat de complicitate la luare de mită şi instigare la comiterea infracţiunii de spălare de bani a fost, la rândul său, scos de sub urmărirea penală.

DNA a dispus şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite în cauză prin ordonanţa din 7 iunie 2016, respectiv ridicarea sechestrului bunurilor imobile aflate în proprietatea lui Radu Preda şi a Elenei Popescu, preşedintele Asociaţiei Pro Craiova, asociaţia non-profit prin care s-au derulat sponsorizările, precum şi ridicarea popririlor asupra sumelor de bani deţinute de Preda, Popescu şi Vasilescu în unităţile bancare din România.

DNA a dispus şi scoaterea de sub urmărire penală pentru dare de mită şi spălare de bani a oamenilor de afaceri Marian Petcu de la Recon SA, Mihail Tănăsescu şi Tiberiu Urdăreanu de la UTI Grup SA, Marian Mândrilă de la SC Mari Vila Com SRL, şi Liviu Cioană de la Mitliv Exim SRL, toţi având calitatea de martori denunţători. Anchetatorii au considerat că faptele acestora „au fost comise sub imperiul unei constrângeri morale (periclitarea derulării contractelor dintre societăţile comerciale şi municipiul Craiova), ce reprezintă o cauză de neimputabiliate”.

Tribunalul Bucureşti a decis pe 15 decembrie 2016 să trimită, pentru a doua oară la DNA, dosarul în care primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, era acuzată de fapte de corupţie, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti. Iniţial, pe 7 octombrie, un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conţine nereguli. Magistratul a stabilit ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori, respectiv declaraţiile date de trei martori în faţa ofiţerilor de poliţie judiciară, deoarece aceştia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum şi o declaraţie dată de denunţătorul Ionuţ Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguţei Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare.

Lia Olguţa Vasilescu fusese trimisă în judecată pe 19 iulie 2016, fiind acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni) şi spălare de bani (două infracţiuni). În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracţiuni) şi instigare la spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, la data faptelor preşedinta Asociaţiei Pro Craiova, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

2 COMENTARII

  1. Cât de ticălosi și cufuriți puteți fi… Opuneți o postare a denunțătorului nemernic unei hotărqri a iubitului vostru DNA.
    Ce nu-mi place la Olguța este nehotărârea sa de a-i reclama pe ticăloșii denunțători&procurori pentru calvarul îndurat.

    • Bai iubitor de infractori,ia-ti-o pe vulgutza si distrati-va in 3 de anul nou…lasa ca sunt altele pe teava,dosare grele-numai casoiul ala cumparat de pe olx si ajunge pt. cativa ani de puscarie,in cuplu,inteles-ai?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here