VIDEO | Zelenski, apel către NATO: Puteţi să ne daţi 1% din toate avioanele voastre, 1% din toate tancurile. Un procent!

Ucraina are nevoie de o ”asistenţă miliatră nelimitată”, având în vedere că Rusia ”îşi foloseşte întregul arsenal” în războiul din această ţară, a cerut joi, într-o înregistrare video adresată summituui NATO, în curs la Bruxelles, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează The Associated Press, citată de News.ro.

Zelenski îndeamnă NATO, în această înregistrare, să furnizeze Ucrainei ”1% din toate avioanele voastre, 1% din toate tancurile voastre”.

”Atunci când vom avea toate aceste lucruri, ne vor da, la fel ca vouă, 100% securitate”, continuă el.

”Aveţi mii de avioane de luptă, dar încă nu ni s-a dat unul… am apelat (la voi) pentru tancuri ca să ne putem elibera oraşele… aveţi cel puţin 20.000 de tancuri… dar nu avem încă un răspuns clar”, a reproşat preşedintele Ucrainei.

 

”Nu putem cumpăra pur şi simplu (aceste articole). O astfel de aprovizionare depinde direct de deciziile NATO, de deciziile politice”, a subliniat Zelenski.

El a mai spus că liderii NATO ar trebui să recunoască ce au demonstrat forţele armate ucrainene în războiul împotriva Rusiei.

”Vă rugăm să nu ne mai spuneţi niciodată că armata noastră nu îndeplineşte standardele NATO. Am arătat ce standarde putem atinge. Şi am arătat cât de mult putem oferi securităţii comune a Europei şi a lumii”, a mai argumentat liderul ucrainean.

Ucraina are nevoie, de asemenea, de sisteme de lansare multiplă de rachete, armament antinavă ş sisteme de apărare antiaeriană, subliniază el.

”Este posibil să supravieţuieşti într-un astfel de război fără aceste lucruri?”, întreabă şeful statului ucrainean.

Rusia a folosit bombe cu fosfor joi dimineaţa şi a omorât atât adulţi, cât şi copii, acuză şeful statului ucrainean.

El aminteşte NATO faptul că mii de ucraineni au murit în prima lună a războiului rus, că zece milioane de oameni şi-au părăsit locuinţele şi îndeamnă Alianţa ”să dea răspunsuri clare”

”Avem sentimentul că ne aflăm într-o zonă gri, între Occident şi Rusia, apărând valorile noastre comune”, subliniază Zelenski.

”Acesta este cel mai înfrinoşător lucru într-un război – să nu primeşti răspunsuri clare atunci când ceri ajutor”, adaugă el.

Volodimir Zelenski nu ş-ia reiterat, în acest mesaj adresat summitul NATO, solicitarea ca Alianţa să instituie o zonă de interdicţie aeriană.deasupra Ucainei.

El nu şi-a reiterat nici cererea de aderare a Ucrainei la NATO, potrvit unui oficial de rang înalt din cadrul administraţiei Biden.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here