Cum va evolua situaţia îmbolnăvirilor de COVID-19 în România. Predicțiile lui Rafila

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, la Iaşi, că speră ca după o creştere de câteva săptămâni a numărului de cazuri COVID să intrăm pe un trend descendent, astfel încât în sezonul cald să nu mai existe probleme, notează News.ro.

El a recomandat ca oamenii să poarte în continuare mască de protecţie, mai ales în zonele aglomerate.
„Sper ca după o creştere care să nu dureze mai mult de câteva săptămâni să intrăm din nou pe un trend descrescător, pentru ca această vară să decurgă fără probleme”, a afirmat la Iaşi, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Întrebat dacă se impun noi restricţii în România, Rafila a precizat că nu este partizanul unor astfel de măsuri.
El a declarat că nu consideră purtarea măştii de protecţie drept o restricţie, ci un mijloc de protecţie individuală.
„Cel mai bun lucru este să sfătuim lumea ca în interior, mai ales în mijloacele de transport în comun, să utilizeze masca. E cea mai bună soluţie, împreună cu evitarea aglomeraţiei şi măsurile individuale de protecţie, inclusiv vaccinarea care rămâne la dispoziţia tuturor, prin intermediul medicilor de familie. În Bucureşti, în metrou, trei sferturi dintre persoane poartă în continuare masca”, a afirmat ministrul Alexandru Rafila.
Potrivit ministrului Rafila, valul cinci COVID nu s-a terminat, el adăugând că o creştere a numărului de cazuri se observă în toată Europa.
„Noi am ridicat restricţiile când aveam 4.000 de cazuri pe zi. E clar că în momentul în care ai 4.000 de cazuri pe zi ai transmitere comunitară. Este o continuare a valului cinci. Creşterea se observă în toată Europa. Vorbim de o intensificare a interacţiunilor, în condiţiile unei populaţii susceptibile să se îmbolnăvească, mai ales în ţări precum România, unde doar 50 la sută din populaţie este vaccinată. Nu trebuie să fii specialist în domeniu ca să îţi dai seama că se vor mai produce îmbolnăviri. (…) Suntem preocupaţi şi monitorizăm nu doar noi, ci şi OMS, eventuala emergenţă a unei noi tulpini care ar putea produce îmbolnăviri în a doua jumătate a anului. Nu ştiu dacă se va întâmpla, dar abia atunci am putea avea un eventual val şase”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here