Liderul PSD a anunţat că va trimite luni către Palatul Cotroceni noile propuneri de miniştri, informează Mediafax.

Vom trimite propuneri către domnul Iohannis luni. Pentru MAI l-am desemnat pe Mihai Fifor, pentru Educaţie pe senatorul Şerban Valeca, pentru ministerul Justiţiei Dana Gîrbovan, independent, preşedinte UNJR, vicepremier pe probleme economice Iulian Iancu şi vicepremier pentru parteneriate strategice Ana Birchall. Acestea au fost cele cinci propuneri votate în cadrul CEx„, a anunţat Viorica Dăncilă.

Preşedintele PSD a spus că a informat-o pe Ana Birchall de înlocuire. „Înainte de şedinţa CEx, am avut o discuţie cu Birchall şi i-am mulţumit pentru activitate şi i-am spus că vreau să fac această modificare la minister”.

Deciziile vin după o şedinţă a social-democraţilor care a durat aproape trei ore. Iniţial o variantă discutată la întrunirea CEx a fost ca Florian Lixandru, actual secretar de stat în Ministerul Educaţiei, să preia conducerea instituţiei, însă PSD a revenit asupra hotărârii.

Secretarul general al PSD Mihai Fifor, propus ministru plin la Interne, conducere în prezent interimar instituţia. Deoarece el este propus să preia conducerea MAI, nu mai poate fi vicepremier pentru parteneriate strategice.

Prin urmare, PSD a propus ca Ana Birchall, în prezent ministru al Justiţiei, să fie vicepremier pentru parteneriate strategice. În locul acesteia, social-democraţii au decis să o nominalizeze pe Dana Gîrbovan, preşedinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).

La portofoliul de vicepremier pe probleme economice, condus în momentul de faţă interimar de Eugen Teodorovici, PSD l-a nominalizat pe deputatul Iulian Iancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here