Sursa foto: mai.gov.ro

”Cooperarea româno-italiană în domeniul afacerilor interne constituie o prioritate în ansamblul relațiilor excelente dintre România și Italia”, au convenit ministrul afacerilor interne Lucian Bode și omologul său italian, Luciana Lamorgese, cu prilejul întâlnirii de astăzi, 19 martie 2021, în contextul vizitei de lucru efectuate de demnitarul român în Republica Italiană.

Cei doi interlocutori au avut o discuție aprofundată despre subiecte de interes comun aflate pe agenda europeană și bilaterală, subliniind importanța dialogului pentru consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile competente în domeniul siguranței publice. Întrevederea celor doi miniștri a constituit un exemplu concret de colaborare, stabilind noi proiecte de cooperare polițienească și evidențiind faptul că o acțiune comună, bazată pe comunicare eficientă, asigură calitatea vieții cetățenilor europeni și siguranța frontierelor externe și interne ale Uniunii Europene

Colaborarea între Ministerele Afacerilor Interne este fundamentală pentru apărarea spațiului comun european, atât în plan intern, cât și extern. Oficialul român a subliniat importanța consolidării cooperării în domeniul afacerilor interne prin utilizarea tuturor instrumentelor disponibile, îndeosebi prin prisma numeroasei comunități de cetățeni români din Italia, respectiv de cetățeni italieni din România.

Ministrul Lucian Bode și-a exprimat satisfacția pentru faptul că din ce în ce mai mulți tineri proveniți din comunitatea românească din Italia fac parte din structurile de forță ale statului italian. În acest context, a evidențiat că vizita în Italia, țara care găzduiește cea mai mare comunitate de români în afara granițelor, este prima întrevedere cu un omolog, desfășurată în format fizic.

În ceea ce privește cooperarea la nivel european, demnitarul român a exprimat sprijinul României pentru obiectivele majore ale noului Pact privind Migrația și Azilul, arătând că țara noastră susține, în continuare, principiul solidarității, care trebuie realizată prin acțiuni concrete ce țin de capacitățile fiecărui stat. Ambele țări gestionează frontiera externă a Uniunii, împărtășind astfel susținerea pentru o abordare comprehensivă a migrației, care combină controlul mai eficient al frontierelor externe ale UE, intensificarea acțiunii externe și un sistem intern consolidat de gestionare a solicitărilor de azil.

De asemenea, ministrul Lucian Bode a transmis mulțumiri pentru sprijinul constant al Italiei față de aderarea României la Spațiul Schengen, arătând că țara noastră a îndeplinit din 2011 toate angajamentele și criteriile necesare și că realizarea acestui obiectiv este atât în beneficiul cetățenilor români, cât și al celor europeni. ”Ne așteptam ca Uniunea să recunoască, prin adoptarea cât mai rapidă a Deciziei privind aderarea României la Schengen, rolul esențial pe care îl avem în arhitectura de securitate a UE”, a declarat demnitarul român.

Ministrul italian al afacerilor interne, Luciana Lamorgese, a apreciat nivelul excelent al colaborării româno-italiene, atât în plan bilateral, cât și european, reprezentând sinergia între cele două State și un model de succes și bune practici în cooperarea polițienească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here